121 Retete Europene si alte ganduri...: Budapesta

Nici nu stiu care bucatica din titlu imi place mai mult!

Pana in iarna nici nu am stiut ce bijuterie de capitala se intinde la o aruncatura de bat! In Budapesta am mai fost eu insa ochii de copil nu sunt la fel de critici ca cei de la maturitate (nu ca si maturitatea asta ar fi chiar o caracteristica de-a mea…). Banuiesc ca atunci cand suntem de vreo 8-10 ani cam orice vedem si nu se numeste “acasa” e prea frumos ca sa poata fi povestit in cuvinte. Totul in jur are magie, totul pare “in culori”, iar Bastionul Pescarilor sigur a fost candva palatul Albei ca Zapada…

Problema la mine, in Budapesta imbracata in haine de Craciun, a fost ca nu reuseam sa imi regasesc ochiul critic si sa revin la mentalitatea avansata a unui adult. Mi se parea ca acu’ rasare Alba ca Zapada in discutie dintre blocurile de piatra ale Bastionului! Dupa ce am revenit din excursia din Praga, am visat in foarte multe nopti ca ma plimbam in Cartierul Evreiesc. Revenind din Budapesta la inceputul lui decembrie constat ca nici in aprilie nu mi-am revenit! Orasul asta are un farmec aparte! Nu e atat de curat sau organizat ca si Viena, are doar o parte din romantismul praghez, in schimb daca Milano a fost pentru mine un Bucuresti ceva mai cochet, Budapesta e definitia acestui termen. Nicaieri nu m-am simtit mai “acasa” decat in orasul asta. Si nu spun asta din cauza ca mi-as fi regasit ceva radacini in capitala vecina, ci pentru ca pur si simplu oamenii astia sunt primitori, de la talciocul de la intrarea in Metrou (mai, de nu m-am distrat facand cumparaturi cu ungureasca mea stricata!) pana la batranica aceea eleganta ce strangea fonduri in cosuletul ei cu clopotel la Sf. Stefan. Am intalnit la targul de Craciun comercianti cu zambetul mereu pe buze, care ti-ar fi scos toata marfa numai pentru ca erau mandri de autenticitatea ei, turisti care vorbeau o slava incredibil de incurcata si evident o multime de asiatici cu aparatul foto la purtator.

Poate si spiritul sarbatorii sa fi avut ceva influenta asupra mea, si totusi in momentul asta, stand acasa in bucataria mea, nu pot sa nu imi amintesc cu o extraordinara placere de locurile acelea. Stradute simpatice, oameni pe care “parca ii cunosc de undeva”, un Parlament desprins din povesti, o Dunare ce valseaza printre monumente si pe sub poduri impresionante, ce mai! Trebuie vazuta si vara (ca doar nu-i ca iarna)! Oricum, in cele doua zile cat am stat nu am apucat sa vedem decat o foarte mica parte! Nu va faceti griji, in privinta transportului in comun stau la fel de bine ca mai toti europenii. Metroul e perfect, nu aveti nevoie de masina prin oras. Se lucra la ceva artere asa ca un drum cu unchiul meu in masina ne-a rotit ceva vreme (in castigul nostru, am mai vazut una-alta). De mancare nu veti avea cum sa va plangeti. Ca la unguri, nu stiu unde veti mai manca atat de bine (ce-i drept nu chiar sanatos) iar vinulet de Tokaji veti vrea sa curga la robinete daca s-ar putea. Gulasul e la el acasa, iute, fierbinte si satios, iar pentru deserturi va trebui sa faceti alegeri grele, nici nu veti sti care e mai bun! Cum spunam in titlu?... Chiar mai vreau o portie!