Dulceata aromata de piersici

Ce ziceti de o dulceata de piersici usor imbunatatita? Foarte scurt si la obiect o sa va spun ca iar am facut vreo 7 borcane delicioase de dulceata, insa anul asta am de gand sa ma opresc aici. Poate cel mult, mai incercam o mica portie de dulceata de prune cu aroma de gomboti umpluti… Insa pana una-alta am gasit o proportie care mie mi-a placut tare mult. Am facut un antrenament serios cu dulceturile anul asta si asteptam cu mare nerabdare prima portie de gris cu lapte pe care BB o sa o pape scufundata in astfel de borcanele dulci. Insa mai e mult pana  festin :), de aici si antrenamentul din vara asta.

Dulceata de piersici cu lamaie mi-a placut grozav de mult. Incununarea succesului a avut loc atunci cand la un orez in lapte Cristi a desfacut primul borcan, cu toate ca el nu era deloc amator de piersici. 7-8 borcane aurii ne-au iesit din:

2.4 kg piersici Jerseyglo (Fructele sunt mari, 160-190 g, de forma rotunda, asimetrica, culoarea epidermei este galbena, acoperita cu roşu pe 80-90% din suprafaţa fructului. Pulpa este galbena - portocalie, dulce, acidulata.)
750 g zahar
Coaja rasa si zeama de la o lamaie mare

1. Am spalat si oparit piersicile cam 2 minute, apoi le-am decojit si le-am inlaturat samburele, taindu-le in felii generoase, asta ca sa ramana cat de multe intregi dupa fierbere.
2. Am adaugat zaharul, zeama si coaja rasa de lamaie, apoi am pus totul la fiert. Spumuitul a durat destul de mult, iar dupa primele clocote si indepartatul spumei am mai fiert dulceata 45 de minute. Insa aici sunt convinsa ca fiecare stie sa jongleze cu timpul de fierbere, in functie de perioada de stocare dorita ori nuanta preferata. Eu voi fi criticata din  nou, insa am adaugat o lingurita de conservant dupa vreo 40 de minute, din ratiunile pe care le-am expus cand am vorbit despre o anume dulceata de capsuni.
3. Dupa toate astea am portionat frumos dulceata in borcane sterile pe care le-am inchis bine de tot. In speranta ca v-am facut pofta de ceva dulce, mergem la culcare cu gandul la o farfurie mare de clatite si cateva borcane devorate in intregime…

Dulceata de pepene verde

Caldura mare la etajul nostru, insa cu toate astea incerc sa ma racoresc langa un monstru de ventilator publicand o alta dulceata data in clocot saptamana trecuta. Trecem de la fructele de padure la un alt gand de vara – pepenele verde. Daca tot e pe mesele noastre acum, simplu ori in salate si pahare de smoothies, de ce nu am incerca sa il avem si pe mai tarziu? M-am gandit ca in borcanele nu i-ar sta rau deloc, asa ca am trecut la treaba. Am fiert vreo 45 de minute (stiu, suna a canicula in bucatarie) o dulceata foarte interesanta ce ne-a umplut 3 borcane nerabdatoare sa prinda prima budinca de orez din toamna. Ca sa nu lungesc vorba in caldura, va spun ca am folosit asa:

1.5 kg pulpa curatata de pepene verde
1 ½ cana zahar
Coaja si zeama de la o limeta
1 plic Gelfix Dr. Oetker 1:3

Cum am facut? Simplu! Pulpa curatata bine de samburi si taiata cubulete am lasat-o in frigider cu zeama si coaja rasa de la o limeta, plus zaharul si plicul de Gelfix, cam o jumatate de ora. Abia apoi am pus cratita pe foc iute, pana a inceput sa clocoteasca, moment in care am inceput sa spumuiesc dulceata. A avut grozav de multa spuma, insa pot spune ca s-a curatat cel mai usor dintre toate dulceturile de pana acum. Dupa asta, am mai fiert si amestecat oala cam 45 de minute la foc redus. La final am turnat dulceata in borcane sterile si le-am ferecat bine :). Ne-a ramas putina pentru o proba cu un chec simplu si biscuiti ca mai apoi sa ne declaram satui si multumiti…

Dulceata spicy de cirese pietroase

Cu toate ca ultima postare mi-a fost criticata in fel si chip, presupusa mea dulceata de capsuni fiind considerata ba gem, ba prea dulce ori prea imbuibata de conservanti, ma gandesc sa mai revin in forta cu o alta treaba la fel de dulce dar pentru care astept totusi pareri, ca de asta am lasat comentariile libere pe blogulet.

Am facut de data asta o dulceata de cirese, folosind din soiul pietroase. Sunt usor mai amarui insa foarte zemoase, asa ca dulceata noua e chiar siropoasa. Anul trecut am facut prima mea dulceata serioasa folosind cirese negre, insa anul asta, alt soi ne-a iesit in cale, asa ca ne-am gandit ca merita si acestea o incercare, nu de alta, dar dulceata de cirese a fost cel mai mare hit la clatitele de peste an din casa noastra.

Ca sa nu ne considere musafirii monotoni, ne-am gandit insa ca ar fi bine sa imbunatatim reteta, asa ca anul asta am tras doua cratite de dulceata. Pe una am lasat-o simpla, insa pe cealalta ne-am gandit sa o inmiresmam ceva mai mult. Banuiesc ca fotografia deja a spus multe… In total avem pe raft doar 8 borcanele pentru ca am lasat-o sa scada mult.

Am facut o serie simpla din 1.8 kg (produs finit) cirese spalate si “eviscerate” si doua cani de zahar si una din aceleasi cantitati insa am adaugat 1 baton de scortisoara si un saculet de tifon legat fedeles cu ata in care am pus 8 boabe de ienibahar, 12 cuisoare si o lingurita de seminte de coriandru. Evident am spumuit dulceata pe parcurs, am fiert-o la foc moale si am lasat-o sa clocoteasca amestecand des cam 50 de minute bune, pana cand a devenit serios inchisa la culoare, rubinie si lipicioasa, asa cum imi place mie. Mirodeniile le-am adaugat dupa ce a clocotit 20 de minute dulceata mea, si le-am scos abia la sfarsit. Punem dulceata fierbinte direct in borcane sterilizate pe care le ferecam bine pana la prima serie de clatite a la Cristi. Mama zice ca a fost o serie foarte inspirata si sper sa placa la fel de mult si altora.  Cami a topit juma' din cana asta, deci o fi buna, totusi...

Ca de fiecare data, astept critici si idei de imbunatatiri. Data viitoare postez niste briose de au mers de minune scufundate in bunatatea asta dulce. Pup!

P.S. Deja visez la o dulceta de piersici ori caise...

Dulceata de capsuni

Cel mai dulce fruct de sezon produce iar cozi in fata tarabelor din pietele clujene, mai ales daca in loc de 5.99 lei satmarenii afiseaza un generos 5.50 lei per kilogram de placere stacojie. De multa vreme nu am mai golit un castron de dulceata, mai cu seama de capsuni, asa ca, la indemnul pofticios al mamei mele am acceptat cu drag provocarea de a transforma doua kilograme de fructe proaspete in ceva delicios si demult asteptat. In final am decis: ma pricep de minune la dulceata, chiar daca ies din tiparul retetelor lu’ Mama, asa ca, transcriem o reconstituire a faptelor savarsite ieri, pe la vremea amiezii.

Pentru 7 borcane si un bol mare de dulceata am folosit:

2 kg de capsuni
1.5 kg zahar
1 lingurita acid salicilic

1. Am spalat fructele si le-am indepartat coditele. Nu le-am scurs de apa, le-am pus pe rand direct in oala in care au fiert.
2. Am zdrobit cu mana majoritatea capsunilor, asa, ca sa imi aduc aminte cam cum e sa iti murdaresti mainile in bucatarie, apoi am adaugat zaharul si am amestecat tot in oala. Astea au stat asa cam o jumatate de ora buna, sa se imprieteneasca.
3. Am pus oala pe foc mic, amestecand din cand in cand, iar cand dulceata a inceput sa clocoteasca, am continuat toata afacerea asta cam o ora intreaga. Pe parcurs, m-am distrat de minune alegand si indepartand spuma de deasupra.
4. Cu vreo 5 minute inainte sa ma decid sa sting focul, am adaugat si conservantul.
6. Am portionat dulceata de capsuni fierbinte in 7 borcanele, iar restul l-am pastrat pentru o zi de maxima placere, mai cu seama ca pe dupa-masa a sosit si o portie generoasa de gogosi. Va sfatuiesc cu mare drag sa va apucati de o asemenea dulceata. Merita efortul, ca nici nu e unul semnificativ, rezultatul fiind plin de parfumul sfarsitului de mai…

72. Castraveti “kovaszos” style

Dupa doua luni de tacere, somn mult, ganduri si schimbari si nici urma de Vulturari prin bucatarie, ne-am gandit ca ar fi vremea sa mai scriem si noi ceva pe aici, asa de dragul pozelor facute acu’ vreo doua luni. Din  lipsa de inspiratie culinara, nu aducem azi decat o reteta rudimentara, barbara vis-à-vis de niste bieti castraveciori pusi la sacrificiu.

Castravetii astia covasiti (a.k.a “dospiti” in ungureste, de la kovaszos) sunt printre muraturile mele preferate. Nu stiu in ce masura vor mai fi de acum zile prea insorite, insa metoda de a-i mura rapid, in vreo 48 de ore, poate fi adaptata la o bucatarie calduroasa, cu un coptor langa care se gateste des (sper mai des decat langa al nostru, in ultimele luni). Singurul lucru ce solicita musai atentia voastra va fi cantitatea de sare pentru saramura. Nici prea, prea, nici foarte, foarte, si nici ochiometricul nu e cel mai bun prieten aici. Asa ca, in eventualitatea in care vreti sa incercati niste castraveciori murati mai altfel, rapid si fara sa apelati la proviziile din camara, pregatite pentru zile cu ninsoare, va recomand cu mare drag castravetii mamei mele, castravetii covasiti.

Pentru un borcan de muratura, din acela de vreo 3 litri umplut cu castraveciori (cam 1-1.5 kg), nu neaparat cei mai mici (merg si cei mai marisori, nu-i bai), va mai trebuie cam asa:

1/3 legatura cimbru si marar uscat de la piata

2 linguri rase de sare la 2 litri si 700 ml de apa rece

1 felie groasa de paine de o zi

1. Spalam bine castraveciorii si ii stivuim frumos in borcanul al carui fund e captusit bine cu cimbru si marar uscat. Ii stivuim abia dupa ce i-am crestat adanc la capete, in doua, sau in patru, ca sa se poata patrunde.

2. Pregatim saramura, dizolvand bine sarea in apa rece. Trebuie sa o puteti gusta lejer, sa nu o simtiti prea sarata, ca nu e bine. Daca la 2.5 litri de apa vi se pare mult sa puneti 2 linguri de sare, mai puteti pune 1 cana de apa. Umplem apoi borcanul cu zeama sarata.

3. Deasupra, asezam frumos in apa, direct pe ultimul strat de castraveti, felia de paine serios taiata. Nu mai trebuie acum decat punem o farfurioara peste borcan si sa asteptam. Ideal ar fi sa fie luna august, cu mult soare pe balcon si noi sa scuturam usor borcanul de vreo doua-trei ori pe zi. Musai insa e sa fie caldura mare, nu insolatie. Asa ca, undeva pe un dulap inalt in bucatarie, castraveciorii astia ar putea sa devina minunati, gata sa asorteze o friptura de purcel ori niste pulpe rumenite in cuptor. Mie mi-a placut tare mult reteta mamei mele, de asta o postez azi, cam tarziu avand in vedere ploaia rece de azi-noapte din orasul meu, insa mai bine azi, decat niciodata…

Si daca tot mai avem pe cineva inscris, ii uram bun venit si ii pregatim si o bauturica, probata azi doar de jumatatea masculina a familiei :). Pe mai tarziu!

Tarhon in otet si un drum la Biertan

Pana sa trecem la ciorba de cartofi cu tarhon, una din cele mai bune pe care le-am incercat atat in deplasare, cat si acasa, ma gandesc sa dau in vileag un secret: tarhonul pus pe iarna, in otet, tinut frumos in frigider. Mama face treaba asta o data la vreo doi ani. Sta perfect si gata pregatit pentru ciorbele de fasole, cartofiori cu smantana ori pur si simplu, langa o afumatura. In zonele sasesti e plina bucataria de parfum de tarhon. Am mancat o ciorba fabuloasa de fasole cu ciolan si tarhon in Biertan si una grozava de cartofi in Bran, asa ca sunt un mare fan al acestei bunatati de gradina. Imi place mult si proaspat, insa trebuie avuta mare grija cu cantitatea. Putin peste optim poate ruina o mancare buna.

Borcanelul asta il am de la mama, trebuie sa recunosc, si il primesc cu cea mai mare placere, dupa cum spuneam, cam la un an, doi. E un borcan de 370 in care s-au pus asa:

5 legaturi de tarhon proaspat, musai de la piata :) (aici grija mare, mai e o plata extrem de asemanatoare, insa fara acelasi parfum pe care "binevoitorii" o comercializeaza cu maxima nerusinare; nu-i stiu numele, dar n-oi uita veci legatura "decoy" ce am luat-o anul asta. Nu mai spun la nimeni ce Universitate am terminat :D)

sare si otet

Dupa ce spalam tarhonul, il luam frumusel de pe tulpini si il tocam, nu foarte marunt. Pe fundul borcanului punem doua lingurite de sare, apoi incepem sa punem tarhonul. la fiecare strat generos, cam cat o legatura, punem un strat de sare, tot a cate doua lingurite. Cand am terminat de asezat straturile, aducem si otetul, umpland frumos borcanul. Nu mai ramane decat sa inchidem bine borcanul si sa il pastram la rece, in frigider. Apoi studiem "piata" si trecem la gatit ciorbe zdravene cu aroma saseasca si planuim o escapada prin Medias. Sper sa va convinga evadarea noastra din iunie! Pe maine!...

Biserica fortificata din Biertan

 Urcarea

 Vedere de pe ziduri

 Turnuri ale fortificatiei

 Interiorul bisericii evanghelice

Dulceata de afine

Ma gandeam ca mai merge o dulceata de vara, atat cat mai ramane vremea ei, ca doar am trecut deja in toamna, dupa cum zice traditia. Stiu ca am spus ca mai gatim si ciorbe si alte bunatati, insa daca mai astept cu dulceata mea, poate ne ajung gutuile din urma si iar o iau de la capat. Reteta asta mi-a cam dat batai de cap, asta din cauza ca visam probabil la ce voi face cu borcanele pline. O neatentie din partea mea m-a costat ceva timp, insa am obtinut un rezultat delicios.

Puteti face reteta asta in doua metode, insa cu aceleasi ingrediente: 1 kg afine curatate, 1 litru de apa si 1 kg de zahar, plus o lingurita de salicil. Va ies 7-8 borcane.

Ambele metode presupun un sirop fiert bine si scazut cat mai mult, asta din apa si zahar, unu la unu, asa cum spuneam inainte. Acum vine partea usor complicata. Ori mai degraba un test de incredere in sine in bucatarie. Eu l-am picat in prima faza, insa m-am redresat cu un gem de tare gustos! Cand siropul a scazut, dupa vreo 20-30 de minute, si dupa ce ati adaugat si salicilul, adaugam fructele si lasam sa mai fiarba la foc moale, 15-20 de minute. In varianta asta, obtineti un gem plin de afine intregi, si daca veti fi atenti la testul din farfurioara, asa cum eu nu am fost, veti remarca faptul ca siropul devine deja aproape gelifiat. Daca va panicati si fierbeti mai mult dulceata, cam inca 40 de minute cu totul, vom avea o dulceata care se va intari mai mult, insa cu fructe mai zdrobite. In plus, eu am strecurat ultimele doua borcane, asa ca am si o tura mica de jeleu pentru clatitele lui Cristi. Fructele le-am distribuit in restul borcanelor, deci nu s-au pierdut. Turnam dulceata fierbinte in borcane si strangem bine capacele. Noua ne-a placut grozav de mult dulceata asta, si sunt curioasa ce alte metode mai sunt pentru un deliciu cu gust de vara tarzie, asa ca borcanele noastre intunecate…

Vad ca sunt mai multi amatorii de cirese negre in dulceata decat cei ai strugurasilor. Eu nu m-am putut hotara... cred deci ca voi manca din ambele :)!

Lichior de cirese negre, la ceas de seara

Cred ca viata inseamna mai mult decat 9-17, 7-15 ori 13-21. Categoric mai inseamna ceva grade de alcool, 120 grame dulci de zahar si mai mult, 200 de cirese negre intense. Cel putin ocazional, in cativa mililitri de placere foarte usor vinovata, atat cat se mai poate. Link-ul asta curge cel mai bine langa un pahar rosu, sa ii dea si culoare pe langa un sound de relaxare totala.

Cum facem sa avem o bautura dulce si inselatoare in nuante de natural? Simplu!

Punem intr-un borcan ori sticla cu deschidere mai mare si volum de 750 ml:

200 g cirese negre, cu tot cu samburi
120 g zahar
 

timp de 2 zile, la soare. Le-am lasat inchise pe balcon, de sambata pana luni, scuturand sticla din cand in cand, asa, printre alte activitati de weekend, pana cand zaharul s-a topit lenes. 

Venim apoi in completare cu o tarie neutra, adica 500 ml vodka (una buna, musai!). Tinuta la racoare, “ciresata” asta asta va fi o sireata :), va cere sa mai puneti un pahar, si inca unul… sta peste iarna numai daca scapa de prima seara cu prietenii. Iar fructele pastrate in alcool... cred ca nu mai e cazul sa conving pe nimeni… Cirese, cineva?...

Dulceata de strugurasi si afine

Am luat o plasa plina de strugurasi si am zambit frumos cand am cerut doua kilograme de afine, doi oameni de la munte mi-au dorit apoi “sa fiu iubita mult, ca-s tanara si indrazneata” si satisfacuta de abilitatile mele de negociere si pretul bun, m-am intors la bucataria mea si borcanele pregatite pentru o noua dulceata. Am facut o una “moderna” de data asta, evident tot prin consfatuiri prin telefon cu Ildi a mea, si am pus in camara 5 borcane aprig colorate si dulci. O dulceata mai rapida decat asta nici ca se poate! Nu dureaza mult decat curatatul fructelor; asta sincer am crezut ca va fi o eternitate (mentionez ca am curatat si tura de fructe pentru congelator in acelasi timp…). Mi-au trebuit asa:

1 kg strugurasi spalati si curatati, deci cam 1.1-1.2 kg in total
1.2 kg zahar, ca astia sunt cam acrisori
1 ½ cana afine spalate
1 plic Gelfix Clasic, sa modernizam reteta pentru gospodinele grabite

1. Spalam si curatam fructele, le scurgem apoi de apa.
2. Amestecam Gelfixul cu 2 linguri de zahar, il adaugam peste strugurasi, apoi punem oala pe foc iute. Lasam sa fiarba cam 5 minute, pana coloteste totul bine.
3. Luam oala de pe foc si adaugam apoi restul de zahar. Amestecam bine, sa se dizolve cat mai mult zahar, adaugam afinele, apoi revenim cu oala pe foc. Lasam sa clocoteasca din nou fix un minut. Luam oala de pe foc (dulceata trebuie sa se fi inchegat usor deja) si o portionam in borcanele curate, dupa care strangem bine capacul. Langa o cafea amaruie, o astefel de dulceata va fi o incantare…

Dulceata de cirese negre

E duminica dimineta si familia V se instaleaza cu o felie de paine cu dulceata si o ceasca de cafea in fata televizorului. De ceva timp in coace, aici ne sorbim duminica energia la cana, ascultand cu mare atentie reportajele de la Viata Satului. Jumatatea de agronom din mine isi gaseste aici dorul de bunatati de la bunica si amintiri legate de un examen cu domnul profesor Ropan, cand mugurii de mar plangeau pe masa laboratorului, doar-doar or fi recunoscuti. Cu mare drag va recomand emisiunea asta de pe TVR1, singura, zic eu, ce-si merita banii contribuabililor din mai toata grila lor imbatranita.

Cam asta fiind cadrul de desfasurare al activitatilor de duminica dimineata, incerc acum sa descriu cam ce s-a petrecut in bucataria noastra joi seara. E a doua oara pentru mine cand incerc sa fac dulceata. Zic eu, am chiar reusit! Prima mea dulceata a fost una experimentala, luata dintr-o revista; era una “fancy”, de mango si kiwi, siropoasa si dulce, insa pt mine si mama reusita, pentru altii insa cam acida, din cate imi amintesc. De data asta, am zis ca ne intoarcem la treburi mai basic, asa ca am dat o raita prin piata, nu prin hypermarket. Am luat strugurasi, afine, cirese negre si m-am pus pe treaba.

Prima dulceata, cea de cirese negre, am incercat sa o fac cat mai aproape de reteta mamei mele. Nu e complicata, insa ia ceva timp in arsita aragazului. Din cantitatile ce le-am folosit mi-au iesit 8 borcanele intunecate, numai bune pentru clatitele din iarna. Am pus asa:

2.7 kg cirese negre din care dupa “eviscerare” mi-au ramas 2-2.1 kg fruct dulce
1.6 kg zahar
1 lingurita salicil
1 plic Dr Oetker Gelfix Clasic

1. Pentru inceput, pregatim borcanele – le spalam cat mai bine, sa nu ramana nici urma de microb in ele. Le uscam bine, dupa.
2. Spalam ciresele, eliminam boabele bolnave, scoatem samburii, apoi punem totul intr-o cratita mare.
3. Adaugam zaharul, amestecam totul bine si punem oala pe foc iute. Lasam focul asa pana incepe sa dea primul clocot, cand totul in oala se umfla si apare celebra spuma. Potrivim focul si fierbem dulceata de acum, aproximativ un ceas de vreme, amestecand des, sa nu se prinda dulceata. Daca nu reusiti sa scapati de spuma prea deasa, puteti sa o luati cu o lingura. In final dispare cam toata. In functie de cirese, dulceata va fi mai siropoasa sau mai densa. Daca o fierbeti doua ore, se va intari de la sine, insa va fi prea dulce, pentru gustul meu. Eu am ales sa o fierb o ora si sa folosesc Gelfixul.
4. Cu 15 minute inainte de final, adaugati lingurita de salicil.
5. Cu 2-3 minute (pe ceas) inainte sa luati oala de pe foc, amestecati plicul de Gelfix Clasic cu 2 linguri de zahar, apoi turnati-l in oala, in timp ce amestecati dulceata, sa nu ramana cocolosi. Dupa 2 minute, luam oala de pe foc si cam asta e tot.
6. Turnam dulceata in borcane imediat ce am terminat-o, si strangem bine capacele. Folosim si o mana de barbat daca e disponibila si in apropiere. De dimineata, clar desfacem un borcan si intindem o lingurita zdravana pe painea proaspata…

Si mai salvam ceva pentru vremuri racoroase: coditele de cirese, pe care le uscam pentru un ceai diuretic amarui, fiert 5-10 minute bune.

Bulgaresti in otet – ultimul episod din sezonul conservelor

 

Mereu am fost o tipa “fashionista” pentru care moda a insemnat foarte mult: de exemplu, moda la noi acasa a fost in functie de sezon, bineinteles! In anotimpul cald acream ciorba cu smantana, in schimb in sezonul de iarna, nu e zeama buna la noi in casa daca nu e dreasa cu o lingura buna de ardei bulgaresti in otet. Ca atare, de ani buni, la noi rafturile camarii sunt musai accesorizate cu borcanele vesele in culori de sezon, mai iuti sau mai dulci, dupa cum nimerim materialul. Una din muraturile mele preferate sunt ardeii bulgaresti, rondele verzi-portocalii, chiar rosii uneori, de la care pun prin mancaruri nu doar ardeii in sine ci si otetul condimentat. Reteta mamei mele e una extrem de simpla insa imi place mai mult ca orice alta varianta incercata. O sa trec direct la subiect, ca e duminica si ma asteapta un pui ce striga “Rotiseaza-maaaaa!” iar ardeii copti imi lasa deja gura apa!

Mama obtine 10-11 borcane de 380 gr cum zice ea, din 1 kg ardei iuti bulgaresti. Metoda e urmatoarea:

1. Spalam si taiem rondele ardeii, apoi ii asezam frumos in borcane din acelea mici, obisnuite. Nu de alta, dar avem proportii de pastrat.
2. In fiecare borcan punem cate 2 linguri de zahar, apa rece de un deget si umplem apoi borcanele cu otet de 9 grade. Mai simplu de atat nu se poate, insa gustul dupa cateva saptamani e demential! Deja ma gandesc la o ciorba de pui aita imbunatatita cu zeama de pe ardei plus bulgaresti, desigur! Sa aveti o duminica placuta si plina de bunatati!

Ketchup de casa - Episodul 2 in bucataria mamei mele

 

Daca la intrebarea primordiala legata de ou sau gaina raspunsul nu mi-e clar, cu siguranta bulionul a venit inaintea ketchup-ului. Spuneam ca de la bulion pornesc multe alte bunatati, si nu ma refer doar la un Bloody Mary, ci la o plaja culinara mult mai intinsa: ciorbe, sos de rosii pentru chiftelute, zacusca ori un minunat ketchup de casa, asta ca sa ajungem la esenta postarii de azi. Singurul neajuns al retetei noastre este cantitatea mica (5 borcane) si faptul ca se termina vazand cu ochii un borcan scos la sacrificiu. De la sandwichuri calde sau reci, la cartofi prajiti cu ochiuri, nu mai vezi decat borcanul care speri sa nu se mai termine niciodata…

Avem nevoie de:

2 kg gogosari
1 l bulion
6 linguri zahar
2 linguri sare
1 lingurita cimbru
1 lingurita rozmarin praf
1 lingurita oregano
1 lingurita maghiran
2 linguri mustar dulce

1. Se spala si curata de seminte gogosarii, apoi se dau prin masina de tocat.
2. Imediat dupa, ii punem la fiert cu bulionul trudit anterior, la foc iute, sa scada bine de tot.
3. Cand totul clocoteste, adaugam toate mirodeniile si mai lasam la fiert o jumatate de ora buna.
4. Cand a scazut suficient, lasam sosul sa se raceasca, dupa care il pasam cu ajutorul unui blender. Ca sa scoatem aerul din compozitie, mai lasam la fiert ketchupul cam 15 minute, timp in care incalzim borcanelele in cuptor. Din proportiile astea dupa cum spuneam obtinem 5 borcane, insa sunt aur curat! Mie imi amintesc nespus de mult de gustul copilariei cand supravietuiam  orelor de educatie fizica (de la ora 5 la 7 seara) numai la gandul ca acasa ma asteapta portia de cartofi inmuiata in sosul asta. Si cand imi amintesc cat de greu ajungea rozmarinul si punguta de oregano la noi in bucatarie in vremurile alea, imi vine sa spun “Va pup, tanti Eva!”

Sosul asta numai de oameni draguti imi aminteste si mai ales zilele astea, cand frigiderul nostru s-a mai imbogatit cu alte 2 retete de sos la borcanel, si inca doua de exceptie, pe care la anul ne vom vedea nevoiti sa le reproducem sub licenta Alexandra O. Multumim, Alexandra!

Bulion – un inceput pentru multe alte bunatati

 

In colaborare cu mamica mea, am pus tara la cale zilele astea, iar decizia finala a fost de a imbogati bucatariile celor dragi noua cu secrete bine pastrate pana acum de ea. In sensul acesta, postam impreuna, in cele ce urmeaza, cateva dintre cele mai gustoase bunatati pentru iarna, cu mentiunea expresa ca degustarea primului borcan sa se faca “dupa prima ninsoare”! Nu de alta, dar cam asta a fost regula No. 1 in familia mea, inca de cand bateam zilnic drumul pana la gradinita si inapoi. Deci de ceva vreme as zice, chiar daca 20 de ani mai tarziu, un blond inal schimba regula spre fericirea tatalui meu. Ce ti-e si cu soacrele astea… Cedeaza mai usor decat un borcan neincalzit suficient inainte de a turna zacusca fierbinte.

In cei cativa ani de cand gatesc recunosc cu jena ca nu am pus pe iarna decat o dulceata de mango si kiwi si un sos de ardei Capia, foarte asemanator cu zacusca in realitate, insa cu mana pe inima declar ca ambele au fost reusite. Retetele ce le voi posta in continuare la capitolul “La prima ninsoare” au fost gatite in deplasare, nu pe Vlaicu, si nici macar de mine, ci de mama, evident, insa suntem asa de mandri de rezultate incat merita facute cunoscute tuturor. Voi scrie despre cum Cristi a trecut prin masina speciala pentru tocat rosii toate cele 25 de kilograme cumparate impreuna cu mama, numai rosii oltenesti zemoase si potrivite pentru bulion; apoi vom vedea cam ce se mai poate face cu bulionul asta si pentru ce merita efortul, de exemplu un ketchup de casa de sa iti bati copiii de la el! Mai punem ceva simpatic pe iarna, niste borcanele iuti si colorate, numai bune sa scoata raceala din noi langa o ciorba de iarna, si anume niste ardei bulgaresti in otet. Cam atat anul asta, mai pastram secrete si pentru altcandva.

Incepem deci cu Bulionul mamei mele:

25 kg rosii pentru cam 17 litri de suc
½ kg zahar
9 linguri sare pt muraturi

enorm de multa rabdare, cam 4 ore

1. Pentru inceput facem rost de una bucata ginere dornic de treaba si o soacra iubitoare, numai in cazul in care exista un grad ridicat de compatibilitate intre cei doi. Rosiile se aleg numai de catre mama: zemoase pentru suc, carnoase daca urmarim o pasta mai consistenta. Livrarea  rosiilor in bucatarie cade strict in sarcina ginerelui. Incepe acum o stransa colaborare si cateva ore de “bonding” serios intre cei doi.
2. Se spala rosiile, se taie apoi in sferturi iar mana de barbat le da prin masina speciala. Asta cam dureaza, asa ca e nevoie de rabdare.
3. Va dati seama ca o astfel de cantitate cere niste cratite pe masura, in cazul nostru 3 la numar, in care sucul de rosii va fierbe in jur de patru ore. Regula e urmatoarea: fierbe atat cat sa scada zeama, in orice oala, cam de 4 degete – o palma (de mama, nu de ginere!).
4. Cam cu o jumatatea de ora inainte de fi gata bulionul, adaugam zaharul si sarea, apoi mai lasam o lecuta sa fiarba sucul. Aici il mai puteti potrivi dupa gustul propriu, dar proportiile ideale cam astea sunt, asta dupa ani buni de experimente si sute de kilograme de rosii la activ.
5. Punem bulionul in sticle bine spalate inainte si incalzite in cuptor cateva minute, pentru dezinfectare dar si pentru a nu ceda la contactul cu bulionul fierbinte.
6. Dupa ce am strans bine de tot capacele, renuntam sa ne mai gandim la bulion pana la iarna! As vrea eu, insa la cat de buna e reteta deja din camara noastra au disparut niste sticlute… Ce mai castigati? Timp petrecut in familie, mai strangeti niste legaturi cu cei dragi si descoperiti ca soacrele sunt totusi mai mult mame…