Porc cu ciuperci si sos de soia

In incercarea de a reproduce sosul de porc si ciuperci de la un foarte cunoscut fast-food de pe la noi din mall, ne-am gandit sa sarim peste conserva de bambus, dubioasa si veche din camara noastra adusa nu stiu exact din care concediu si sa pastram doar ciupercile, conservate si ele. In mod surprinzator am nimerit o aroma destul de apropiata de originalul pranzurilor noastre chinezesti, asa ca sper sa nu ne facem de prea mare rusinea aducand aici reteta cu pricina. Am gatit destul de repede felul asta de mancare, grozav pe un orez cu bob lung simplu, fiert doar in apa cu sare. La urmatoarele retete o sa ma prezint cu treburi mai tomnatice, cum ar fi un sufleu de conopida ori ceva bun, dulce si lipicios la tava, inspirat din frunzele de sezon de peste drum de noi.

Si totusi, sa vedem purcelul nostru cum s-a prezentat:

Sub forma de pulpa, cam de 350-400 g
Marinat in 6 linguri sos soia si
2 linguri sos teriyaki
2-3 linguri ulei vegetal
Piper
Plus 1 morcov mare
1 lingura amidon
1 conserva ciuperci
1 catel usturoi

1. Am spalat, sters si taiat cubulete carnita de porc, apoi am pus-o cam 2 ceasuri in amestecul de sosuri, ulei si ceva piper.
2. Am prajit apoi carnea in tigaie, cu tot cu zeama in care a stat. Cand a fost rumenita usor, am adaugat morcovul dat pe razatoare si ciupercile scurse. Toate la un loc le-am mai prajit 5 minute, apoi am pudrat o lingura de amidon alimentar si am pus si un catel de usturoi tocat marunt.
3. Imediat dupa, am adaugat amestecand bine, cam o cana de apa. Tocanita a fiert apoi pana cand carnea a fost bine patrunsa. Mai puteti completa cratita cu apa, daca scade prea mult si nu e carnea bine facuta.  Evident ca am pus rapid la fiert o punguta de orez in apa cu sare si uite asa am avut o masa in stil asiatic aromata si delicioasa. Chef de gatit sa aveti!

Ciorba iute ungureasca

Cu frigul asta ce a dat iar peste noi, ne-am gandit ca saptamana trebuie inceputa in forta, cu ceva fierbinte si consistent. Am facut o ciorba ungureasca de purcel, iute nevoie mare, sa ne infierbante burta si cugetul. Am botezat-o asa pentru ca am facut-o in mare masura urmand principiul gulasului tipic unguresc, chiar daca nu am folosit ca baza ceaiul de chimen. Nu a durat mult sa o facem, deci nu e chiar un chin in bucatarie langa aragaz, plus ca fiind facuta pe carne de porc si nu de vita, gatitul clar a durat mult mai putin. Si ca sa pastram o aroma vecina cu a gulasului unguresc, evident am folosit crema de gulas si pasta de ardei. Noi am optat pentru cremele iuti de data asta, chiar daca in mod obisnuit mergem pe cele dulci, insa zic eu, alegerea a fost una grozava si va recomand ciorba asta cu mare drag.

La o oala serioasa si cam 2.5 l de apa am folosit asa:

400 g pulpa de porc (am mai incercat si cu cotlet, ca ala era in congelator, si nu s-a suparat nimeni; numai afumatura nu cred ca mi-ar fi placut de data asta)
1 ceapa alba mare
3 morcovi
1 radacina patrunjel
½ radacina telina mare
Cam 3 linguri de ulei pentru calit carnea si legumele
2 1/2 linguri Crema gulas iute
1 lingura pasta de ardei iute
4 cartofi potriviti
Sare si piper dupa gust
Smantana si ceapa verde la servit

1. Am spalat, sters de apa si taiat cubulete carnea de porc. Am tocat marunt ceapa, iar radacinile le-am taiat cubulete toate. Am pus toate astea mai apoi la calit cam 20 de minute, pana cand carnea si-a schimbat culoarea si s-a rumenit numai putin.
2. Cand treaba asta s-a terminat, am stins totul cam cu 2.5 l de apa clocotita si am adaugat cele doua tipuri de creme.
3. Cand aproape e fiarta carnea, adaugam cartofii taiati cubulete, sare si putin piper, apoi am mai fiert ciorba o vreme, sa fie si cartofii numai buni. Am imbunatatit-o cu smantanica si cozi de ceapa din balconul nostru vesnic umed si am avut o ciorba iute de iarna, cu o buna aroma de gulas, insa considerabil obtinuta cu mai putin efort. Pofta sa aveti!

Maine am de gand sa va aduc doua amintiri din copilarie: crema de branza ca la Rotiseria din coltul strazii si turta dulce de casa, a la Sanda Marin. Mmm…

Tocanita aromata de purcel

Pentru ca nu am mai gatit de multa vreme o mancare zdravana si satioasa, mi s-a facut dor de o tocanita din carne de porc plina de aroma, langa un piure de cartofi ori o un colt de paine proaspata si aburinda. Am facut o tocanita potrivita vremii de afara, sa ne incalzeasca sufletul si nu numai, care sper sa va inspire pentru o masa in familie, alaturi de cei dragi.

Pentru 4-6 portii am folosit asa:
600 g cotlet de porc; puteti folosi pulpa daca vreti, chiar daca e putin mai grasa
3 cepe albe potrivite
2-3 linguri de ulei pentru calit
1 morcov
1 lingura buna de faina
500 ml bulion
Cam o cana de apa
Sare si piper
1 lingurita cimbru uscat
½ lingurita maghiran

1. Tocam marunt ceapa si dam morcovul pe razatoarea mare, apoi punem totul la calit in putin ulei.
2. Cand legumele s-au inmuiat putin, adaugam carnea de porc taiata cubulete si o lasam pana se rumeneste usor, sa schimbe culoarea.
3. Cand carnea e usor prajita, pudram faina peste ea, amestecand bine sa nu ramana cocoloase, apoi adaugam bulionul si apa, maghiranul si cimbrul si un praf de piper. In final saram dupa gust.
4. Fierbe totul cam 40 de minute, amestecand des, sa nu se prinda sosul ingrosat deja ori carnea, pana cand aceasta din urma devine moale. Pe parcurs va fi probabil nevoie sa mai adaugam putina apa. In final, servim totul cu paine proaspata ori piure de cartofi si muraturi. Noua ne place tocanita asta chiar si cu paste simple, asa ca daca ramane pe a doua zi, cu siguranta varianta de prezentare o sa innoiasca farfuriile noastre. Numai bine!

Ciorba grozava cu aroma de tarhon

Am fost cu gandul la retetele europene de care nu am prea avut timp in ultima luna. Ma gandeam la un concediu italian de vis si la ciorba Minestrone, dupa care, la o scurta survolare (daca tot a fost miting aviatic la Cluj) a camarii am compus o ciorba tare buna! Stim ca minestronele are de toate, e o ciorba deasa ce are chiar si boae de fasole, si uite de aici am pornit si eu. Am avut varza si o conserva de fasole boabe alba, plus ceva carnita de purcel. Stilul de pregatit baza ciorbei (carnita) a fost mai de graba unul unguresc, si nu italian. Oricum, mi s-a parut o combinatie foarte buna la gust, mai ales ca ne place tarhonul. Nu eram sigura ca o sa fie prieten si cu varza din ciorba, insa pana la urma s-a dovedit a fi o combinatie reusita.

Pentru 6 portii

300 g carne de porc (pulpa)
1 ceapa alba
2-3 linguri de ulei
3 morcovi
1 patrunjel
1 pastarnac
300 g varza alba
1 conserva fasole boabe
1 conserva mica pasta de rosii concentrata
1 lingura otet
1 lingura tarhon (in otet ori jumatate de lingura tarhon proaspat)
Sare dupa gust

1. Taiem carnea cubulete si tocam ceapa marunt, apoi le punem impreuna la calit in putin ulei, pana cand carnea isi schimba culoarea.
2. Curatam si taiem felii radacinile, apoi, cand carnea s-a rumenit usor, le punem la calit inca vreo 5-10 minute bune.
3. Adaugam cam 2 litri de apa fierbinte si varza tocata marunt, si asteptam sa dea in clocot.
4. Adaugam pasta de rosii (2-3 lingurite daca e concentrata) ori 2 cani de bulion si lasam sa fiarba totul, amestecand din timp in timp, pana cand carnea e patrunsa.
5. Cu 10 minute inainte de final adaugam conserva de fasole scursa de apa, sare si tarhon tocat, plus otet de pe tarhon, asta daca il avem la borcan. Daca nu, proaspat si ceva zeama de lamaie sa dam putina aciditate ciorbei. Mai lasam sa fiarba toate la un loc sa se imprieteneasca aromele, dupa care dam gata cate o portie serioasa din ciorba asta surpriza! O putem imbunatati in farfurie cu ardei iuti bulgaresti in otet. O grozavie!

Tagliatelle cu sos de carne si mazare

 

Reteta asta eu o fac de multa vreme, iar ideea ei de baza o am de la o buna prietena din Camin, Dana, nasa nasei mele. A prins miscare in Italia si imi spunea ca e cel mai usor sos pentru paste si care ei ii placea mult la vremea cand povesteam de locuri insorite si vremuri bune. Nu am mai mancat de mult paste cu un asemenea sos, asa ca punga aia de carne tocata ne-a dat prilejul unei mese grozave de weekend. Cu siguranta aveti cam tot ce va trebuie asa ca e usor de facut si merita. Noi de data asta nu am folosit spaghetti ca de obicei ci am ales tagliatelle de la Panzani si bine am facut! Lasate al dente sunt o minune de mancare si un pachet satura 4 oameni. Urmatoarea punga e rezervata pastelor cu nuca macinata si zahar, in amintirea lascutelor din copilarie…

Pentru 4 portii aveti nevoie de:

500 g pulpa de porc tocata
1 ceapa alba
1 lingura sare
1 cana mazare verde congelata
1 1/2 cana bulion
Piper
2 lingurite maghiran
3 linguri ketchup dulce
3 linguri pasta de ardei
1 cana apa
1 lingurita zahar
500 g tagliatelle fierte in multa apa cu sare cam 12 minute
Parmezan ras in farfurii, peste sos

1. Tocam ceapa marunt, apoi o calim impreuna cu carnea in cateva linguri de ulei, pana cand carnea isi schimba culoarea si se rumeneste usor. Saram si piperam, apoi adaugam mazarea congelata.
2. Mai calim vreo 5 minute amestecul, apoi adaugam apa, bulion, pasta de ardei si restul de condimente. Sosul mai fierbe vreo 20 de minute pana cand carnea a facuta bine si mazarea patrunsa.
3. Intre timp, fierbem pastele in multa apa cu sare, apoi le scurgem si asezam frumos in farfurii. Punem sosul deasupra, apoi presaram cascaval ras ori parmezan si umplem burticile aproape pana la refuz, sa mai lasam loc si pentru un desert! Chiar simplu, nu?

Gulii umplute cu carne de porc

 
Zilele trecute am facut recensamantul in frigider si congelator, lucru care a dus la doua retete de moment excelente, zicem noi si Cami, cea care s-a declarat foarte incantana de prima, cea care combina guliile si carnea de porc. Am avut in total un kilogram de pulpa de porc tocata din care am facut pe de o parte umplutura pentru gulii si sos pentru niste tagliatelle Panzani (mai astea chiar nu se lipesc :)!), un fel de mancare mai delicios decat cealalt. Am fost foarte incantata de combinatiile mele, asa ca am hotarat sa le facem cunoscute. Dintr-o jumatate de kilogram de carne tocata va ies cu siguranta 8 gulii potrivite. Eu am facut alta miscare: am umplut doar 4, iar restul de umplutura am transformat-o intr-un soi de terina la cuptor, niveland amestecul usor imbunatatit cu bulion intr-o cratita si stropindu-l cu vreo doua linguri de ulei de masline. A stat semi-terina mea impreuna cu tava de gulii cam o ora si zece minute dupa care ne-am batut cu Cami de la ea, asa incat Cristi al nostru s-a delectat doar cu guliile. Eu zic ca aroma mancarii a venit de la ardeiul gras si oregano, insa ei au votat intreaga combinatie.

Pentru 8 gulii, deci:

500 g pulpa de porc tocata
1 ceapa mare
Vreo 3 linguri de ulei pentru calit carnea
O cana pulpa de la guliile scobite, tocata
1 ardei gras rosu
2 fire ceapa verde
1 lingura sare
Piper negru
1 cescuta de orez
1 lingurita cu varf oregano
1 lingurita buna de boia
1 legatura mica de patrunjel verde
1 oua crud
4 linguri parmezan ras
1 cana bulion plus ulei si o cana de apa pentru stropit guliile in tava

1. Punem la calit o ceapa tocata si carnea de porc, in ulei suficient cat sa nu se arda oala. Prajim toate astea pana devin rumene, si carnea e facuta. Sare si piper adaugam acum, pana le calim. Nu e nevoie sa punem apa.
2. Scobim intre timp guliile, dupa ce le-am curatat si le-am asigurat o baza plata. Secretul e sa scobiti cat de bine gulia, sa ii ramana peretii cat mai subtiri. Daca nu aveti curaj sa va aventurati prea tare in miezul problemei, va asigur ca nu se va inmuia la cuptor nici intr-o ora si jumatate si riscati sa ardeti umplutura deasupra. Asta a fost gresala mea la prima incercare, asa ca, dati-i bataie si scobiti gulia cu grija mare, cat sa nu fisurat peretii si baza.
3. Punem la fiert cam 10 minute orezul in multa apa cu sare, apoi il scurgem si dam la o parte.
4. Pastram cam 1 cana din pulpa scobita de la gulii si o maruntim. Tocam ardeiul gras, la fel si ceapa verde si patrunjelul.
5. Cand carnea e facuta (cat de cat, nu de tot ca oricum mai sta la cuptor), amestecam toate ingredientele: carnea, legumele tocate, orezul scurs bine si restul de condimente, oul batut si parmezanul, apoi cu o lingurita umplem toate guliile. Daca vreti sa faceti mai putine, adaugati 1 cana de bulion la amestecul de carne, mai caliti totul cam 10 minute, apoi intr-o cratita unsa cu ulei asezati si nivelati soiul asta de pilaf. Stropiti-l cu putin ulei si coaceti-l cam 1 ora buna, 1 ora si un sfert. Va iesi o grozavie!
6. Asezam intr-o tava unsa cu ulei guliile umplute cu varf, apoi le stropim cu o cana de bulion, cu putin ulei pe fiecare, apoi mai adaugam cam o cana-doua de apa in tava si dam totul la cuptor cam 1 ora si 10 minute, la 185-190 grade Celsius. Noi am stropit farfuriile cu sosul de rosii din tava iar Cristi a plusat si cu smanatanica. Pofta sa aveti!

60. Mamaliga cu branza si ... de toate!

 

…ca in Bucovina, sau cel putin cum am mancat eu in Suceava.  Orasul asta mie mi s-a parut o minune. Cu toate ca eram intr-un training care a durat doua saptamani, m-am simtit permanent ca intr-o statiune. Orasul e asezat pe coline, ai mereu de suit oriunde ai merge, iar verdeata  de care pot zice ca e plin fata de alte orase romanesti mi-a dat o stranie senzatie de bunastare, aer curat, si o lume desprinsa parca din post-card-uri vechi. Aici am vazut cea mai ciudata biserica, asemeni unei nave, de zici ca te asteptai la o aparitie biblica. Tot aici am vazut cea mai romantica gara din tara as zice eu, lucru din nou neasteptat pentru mine si care a facut asteptarea trenului si intoarcerii acasa mult mai usoara si placuta. Ca amintiri mai am o ciorba grozava de vacuta, cea mai buna pe care am mancat-o la restaurant vreodata, stevia proaspata si un cas de primavara grozav din piete. Daca nu ar fi fost lucrarile omniprezente la canalizarea orasului as fi declarat ca e unul din cele mai frumoase orase pe care le-am vazut pe la noi. Sper doar ca au trecut si peste asta, ca altfel e chiar pacat de bijuteria asta de oras.

 

Mamaliguta noastra trebuia musai sa apara in randul retetelor cu traditie, iar eu am incadrat-o atat ca reteta din  Moldova de peste Prut, cat si mai de-a casei. Stiu ca peste drum de noi am concurenta serioasa la capitolul "mamaliga cu branza", insa mi-am luat inima in dinti si am incercat si eu o portie zdravana, pe cont propriu, incercand sa reproduc un meniu sucevean de pomina. Mamaliga banuiesc ca oricine stie sa faca, mai putin subsemnata. A cam trebuit sa experimentez sa vad cam care e proportia apa-faina de malai, asa ca varianta asta mie mi s-a parut optima, de asta o si pun aici. A iesit o bunatate de mamaliguta cu branza si de toate, din urmatoarele:

5 cani apa
3 cani faina de malai
1 lingura sare
150 g branza de burduf
300 g smantana
8 felii de bacon
100 g cas razalit
2 oua

1. Punem la fiert apa cu sare, iar la primul clocot adaugam faina de malai. Amestecam bine cu un tel, continuu, sa nu ni se faca cocoloase. Cu proportiile astea o sa obtinem o mamaliguta mai tare, sa o putem stratifica si da la cuptor. In cateva minute e fiarta si pana una-alta, trecem la pregatit baconul.
2. In 2-3 linguri de ulei prajim baconul taiat fasiute, pana devine rumen. Il dam de o parte, pastrand de data asta uleiul.
3. Pregatim o cratita sau vas pentru cuptor, ungandu-l cu uleiul in care am prajit baconul ori slaninuta (daca aveti, asta e chiar mai gustoasa). Incepem apoi sa punem straturile. Eu am impartit mamaliguta in trei parti. Punem in cratita unsa primul strat, apoi punem branza si smantana; trecem la al doilea strat peste care punem baconul prajit si cas razalit. 

4. Urmeaza ultimul strat de mamaliguta. Pe asta il nivelam frumos cu o lingura cu ulei de la bacon. Ii facem doua cuibusoare in care spargem doua oua ochiuri. Dam oala de mamaliga la cuptor cam o jumatate de ora la foc potrivit, pana se fac ouale, mai moi sau mai tari, dupa preferinta mesenilor. In farfurii mai punem evident smantanica. Nu am zis ca o sa fie o masa sanatoasa, ci doar gustoasa :). Merita din cand in cand si un rasfat autohton, cu mai toate bunatatile de pe la noi! Hai la masa!

59. Korhely leves ori ciorba betivanului de Anul Nou

 

Buna ciorba au ungurii astia! Te scoala din mahmureala cu orice ocazie, in special de Anul Nou cand traditia ungureasca cere pe masa o oala plina pentru a drege petrecaretii noptii dintre ani. Noi am facut ciorba “betivului” (korhely) in februarie, de tristetea sesiunii, sa ne mai trezim din oboseala acumulata, cu multa varza acra jiluita, luata din piata de la tarani hostezeni si mai ales cu costita afumata, numai buna sa completeze acreala verzei. Daca aveti si vreo doua cani de zeama de moare nu ezitati sa o folositi, ciorba asta va fi si mai buna, mai gustoasa si mai pregatita sa va scoata din “suferinta” petrecerilor de weekend. Pentru o oala puternica de ciorba aveti nevoie de:

800 g varza murata jiluita (ori obisnuita, taiata fidelute)
500 g costita afumata
1 ceapa mare alba
1 cescuta orez
2 lingurite boia
1 lingura faina
2-3 linguri ulei

1. Cam in 2-3 litri de apa punem la fiert o ceapa tocata marunt, varza murata tocata, costita taiata cubulete si eventual zeama de moare daca aveti, cam 2 cani.
2. Dupa vreun ceas de vreme, adaugam o cescuta de orez, si mai lasam sa fiarba ciorba cam 15 minute bune.
3. In acest rastimp pregatim un rantas subtire din putin ulei, o lingura de faina si boia, prajite cateva secunde si stinse cu o cana buna de apa rece. Dupa ce adaugam si rantasul mai fierbem ciorba cam 5 minute, apoi o luam de pe foc.
4. Cu multa smantana si pita proaspata cu coaja rumena ciorba asta e o minune pe timp de iarna, la concurenta cu o ruda apropiata, szekely gulyasul, pe care iarna asta cu siguranta il pregatim! Multa pofta sa aveti!

55. Piatto Montano – direct din Dolomiti

 

Ce poti sa faci intr-un concediu medical? Reformulez: ce poti sa faci intr-un concediu medical pe motiv de groaznica, dezgustatoare si perversa varicela? Cam un singur lucru: trandavesti cat e ziua de lunga, te zbati intre plapume si paturi sperand sa te trezesti din cosmarul bolilor copilariei intarziate si mai visezi (atunci cand atipesti exact pe acel petic de corp pe care inca nu ai zarit o punguta rozalie si plina de apa, gata sa trezeasca in tine cele mai aprige si tipic romanesti injuraturi) la drumetiile in care mancarimile de spate erau cauzate strict de soarele mult prea arzator si lipsa cremei protectoare. Punand in aplicare procedura prezentata, am dat frau liber amintirilor culinare si am ajuns la una mai “din topor”, mancare adevarata, un platou de bunatati montane, pe care l-am reprodus (cu toate fortele adunate si cateva pastile de Centrum multivitamine si Paracetamol) cat de bine am putut, pentru a va arata cam ce se mananca prin Dolomiti. Asta e un “Piatto montano” pe care majoritatea restaurantelor il servesc in zona asta. Noi am descoperit bunatatea de platou intr-un restaurant mic dar vesel (“pan e coperto” nedeclarat a fost si mai vesel, dar ii iertam pentru bunatatile puse pe masa) la cativa km de minunata si exorbitanta Cortina d’Ampezzo. Va prezint intai platoul montan a la Dolomiti, dupa care trecem la zona Val Gardena, una din cele mai frumoase colturi de natura salbatica pe care le-am vazut.

Platoul asta e de fapt o masa plina si completa: are carne, branza, ciuperci si mamaliguta, cam tot ce iti trebuie intr-o drumetie serioasa, si la cum arata muntii in partea aia de lume, zau ca e nevoie de toate caloriile de care poti dispune. Trebuie sa va miscati destul de rapid daca vreti sa aveti toata mancarea calda in farfurie, dar mai toate elementele platoului se pot reincalzi, asa ca nu va pune probleme serioase felul asta de mancare.

Pentru 2 persoane aveti nevoie de:

300 g carne tocata (eu am folosit de pulpa de porc si tot asa am mancat si in excursie, desi pe Internet am gasit si variante cu carne de vita)
1 lingurita sare
½ lingurita busuioc
Piper
500 g ciuperci (am folosit Champignon, dar varianta originala are la baza “funghi porcini” – adica hribi)
1/2 lingurita rasa de cimbru uscat
Sare si piper
Ulei de masline pentru calit ciupercile
1 cescuta apa si 1 lingura de faina alba
4 felii telemea de vaca
200 ml smantana dulce
75 g parmesan ras
1 lingura cascaval ras
Putin piper
1 cana apa
60 ml faina de malai

1. Incepem cu sosul de ciuperci, nu de alta dar asta ia cel mai mult timp. Curatam ciupercile de picioruse si pielite, apoi le feliem. Le punem la calit in putin ulei de masline, apoi adaugam in timp ce fierb in suc propriu sare si piper dupa gust, plus ½ lingurita cimbru uscat. Cand ciupercile sunt facute (cam in 10-15 minute maxim) adaugam 1 lingura de faina dizolvata intr-o cescuta de apa rece, si mai lasam sosul la fiert cat sa prinda consistenta, sa se ingroase putin, apoi il punem de o parte.
2. Pregatim chiftelutele pe gratar: astea nu am crezut ca or sa imi reuseasca, insa m-am inselat. Sunt delicioase, au mai de graba gust de gratar aromat, exact asa cum le-am mancat in Italia. Scurgem bine de apa carnea tocata, apoi o amestecam cu 1 lingurita sare, piper si ½ lingurita de busuioc uscat (1 lingurita proaspat tocat). Framantam bine carnea, formam apoi chiftelute potrivite, le aplatizam si le prajim cu rabdare intr-o tigaie-gril unsa cu o pensula cu ulei. Cele din Italia au fost cam rozalii in interior, asta pentru ca nu am cerut eu atunci sa fie mai patrunse. Acasa le-am rumenit ceva mai mult si au fost perfecte. Cand sunt gata, le punem de o parte.
3. Punem la fiert 1 cana de apa cu 1 lingurita de sare, iar cand apa clocoteste pregatim mamaliguta adaugand 60 ml faina de malai, amestecand bine cu un tel, sa nu avem cocoloase, apoi o dam la o parte.
4. Punem la infierbantat smantana intr-o craticioara, apoi adaugam parmesanul, casul si piperul negru, topim tot si gata sosul de branza.
5. Nu mai ramane decat preferata mea, branza telemea la grill. O minunatie, asta daca nu e una seaca, asa ca grija la ce alegeti. Sa nu fie nici prea apoasa si moale, ca atunci e dus efectul. O punem 2 minute la grill, direct dupa chiftele, sa prinda niste dungulite maronii si gata! Putem monta platoul!
6. Asezam frumos vreo 3 chiftele, cate doua felii de telemea la grill, o lingura buna de mamaliga si sosul de ciuperci, iar peste telemea sosul de cas. O masa completa, gustoasa, ca de la munte, cu tot ce are el mai bun! Buna mancarea asta din Dolomiti!...

Si acu’ sa vedem cam de pe unde vine Piatto montano asta: dintr-un peisaj ireal, care iti taie respiratia in orice anotimp, dintr-o lume bruta, pastrata inca si protejata de mana omului, care inca mai stie aici sa o aprecieze, sa nu o despadureasca, sa nu o ucida putin cate putin. De ce isi pastreaza oamenii astia natura in felul in care o fac – un fel atat de diferit de al nostru? Poate penru ca au descoperit ca turistii vin si cheltuie bani cu nemiluita pentru cateva zile de petrecut in natura dura si neatinsa si nu pentru trunchiuri batjocorite de copaci? Pentru ca au descoperit ca se pot asfalta drumuri si in creierii muntilor? Pentru ca le plac catararile cu bicicleta si pe drumuri decente considerand ca e suficient efortul depus si daca nu e necesar sa ocoleasca gropile si baltile de noroi? Ori poate pentru ca au constatat ca pensiunea lor se umple mai repede (chiar daca e mica si rustica pana la definitie) daca privelistea de dincolo de perdelutele cochete respira o natura curata, demna si inaltatoare? Cam asta am constatat noi intr-un august cu vreme buna si prieteni dragi. Am facut o excursie de o zi ce a vizat in principiu Val Gardena si Cortina d’Ampezzo. Din Ponti Gardena am trecut printr-o serie minunata de statiuni ca Ortisei,  Santa Cristina Valgardena (trebuia sa o vad!), Selva Gardena, ca apoi sa fim uimiti de Passo di Sella (2244 m), Passo Pordoi (2239 m), Cinque Torri si in final rafinatul Cortina d’Ampezzo. Nu pot sa spun decat ca aici sportul se imbina cu luxul prohibitiv, ca vitrinele abunda in blanuri scumpe inca din august iar doamnele de 50+ isi etaleaza tatuajele pe bronzul caramel asortat la botoxul de rigoare. O lume ciudata, in care artificialul a stiut exact in ce masura sa patrunda, in maniera in care natura a ramas nestanjenita si in consecinta apreciata si mai mult de turisti. Bizar? Poate doar pentru Carpatii nostri unde doar stanca ramane dezgolita, nu si umarul fin al unei doamne cochete ce nu mai gaseste placere in a se etala intr-un cadru compromis…

Pentru imagini troienite:

http://www.valgardena.it/en/

 

 

Pe langa Ponte Gardena...

 ...spre Val Gardena

 La Passo di Sella

Sa ne amintim...

 

 

Aici unii au avut mai putin rau de inaltime si deci avem si fotografii :)

Deasupra lumii

 Cinque Torri

 Relaxare...

 ...si Cortina d'Ampezzo in sfarsit...

49. Machanka – tocanita de porc de prin Belarus

 

Cam straine mi-au devenit butonasele din jumatatea asta de tastatura, pe cand zona plina de cifre striga “Mai lasa-ne si pune si tu ceva la fiert, ca am obosit de atatea calcule!” Parca imi era dor de ceva inexact, dar mai mult parca tanjeam dupa ceva miros de mancare proaspata si caldura in bucataria de pe Vlaicu. Ca rezultat concret al acestor ganduri s-a decongelat o jumatate de kilogram de pulpa zdravana de purcel, asta mai ales ca e perioada in care vecinii te imbie la fripturi zemoase, carnati parfumati puternic cu usturoi si jumerute rumene de la sacrificarea nefericitului grasun. Am pregatit, in cinstea tuturor macelarilor de ocazie din perioada asta vesela de an, o tocana de purcel grozav de buna, din nu tocmai veselul Belarus.

Aspectul tacanitei asteia nu e tocmai ce o juma’ de unguroaica ar prefera, atata vreme cat mancarea asta nu da semne ca ar fi prietena cu boiaua ori cu un Eros Pista. Cu toate asta, abia mai puteam sufla dupa o portie de oameni mari stearsa din farfurii dintr-o suflare. Sosul e cremos datorita smantanii, gustul nemaipomenit si aroma de sos gatit la cuptor, o grozavie! Ciudata combinatia de aragaz si cuptor, insa cu un rezultat neasteptat. Ideea e de bun augur, tocmai cand simteam nevoia de ceva nou si vechi in acelasi timp in meniul nostru. Va recomand cu mare drag tocanita asta de porc, fie cu piure de catofi, fie in adevaratul stil bielorus: cu cartofi natur ori clatite neindulcite, mai groase, muiate in sosul gustos.

Pentru 6 portii:

500-600 g carne de porc, polpa e numai buna
1 ceapa mare
3 linguri de ulei
2 linguri faina
1 cub vita
Sare si piper
1 lingurita cimbru uscat
200 ml smantana pentru gatit

1. Spalam, stergem si taiem cubulete generoase carnea de porc, apoi tocam marunt ceapa.
2. In 2-3 linguri de ulei, punem carnea si ceapa la prajit, pana cand carnita se rumeneste usor. Cam 20 de minute.
3. Acoperim cu apa, cam de 1 deget peste nivelul carnii, apoi cand oala da in clocot, adaugam cubuletul de vita. Saram si piperam, dupa gust, apoi adaugam si cimbrul si fierbem totul cam 40 de minute, sa mai scada zeama.
4. Prajim 2 linguri de faina apoi, in 2 linguri de ulei, stingandu-le dupa cu 1 cana de apa si adaugam ingrosala in tocana. Mai firbem vreo 5 minute, apoi adaugam smantanica.
5. In final dam totul la cuptorul preincalzit la 180-190 grade Celsius, cam 20 de minute. Grija deci in ce oala pregatiti tocana, sa reziste manerele in cuptor. O grozavie de mancare dintr-un tinut cu traditii culinare cunoscute noua din vremurile “mai reci”, insa care au pastrat savoarea mancarii simple dar copioase.

Fasole verde scazuta cu carnaciori

Pana se coace blatul pentru tarta invingatoarei Laura Calder, ma gandeam sa va mai dau o idee pentru ce sa mai pregatiti saptamana viitoare. Mancarea asta de fasole verde noua ne place de fiecare data: are de toate, e colorata in farfurie, iar cu o lingura de smantana e o minune la fiecare pranz. Ca sa nu mai zic ca un atu il constituie timpul scurt in care e gata masa. Plus ca ce e in mancarea asta gasiti oricand in orice magazin de cartier, asa cam uite de ce aveti nevoie:

450 g fasole verde congelata
1 ceapa
1 morcov
¼ radacina telina
½ ardei mare galben
Cam 3 linguri ulei de masline
3 fire carnaciori oltenesti
2 catei usturoi
1 cutie suc de rosii (500 ml)
Sare, piper
1 lingura marar tocat
Smantana pentru servit

1. Curatam legumele, tocam marunt ceapa, ardeiul si razalim morcovul si telina.
2. Calim toate astea in ulei de masline, iar cand s-au inmuiat, adaugam si carnaciorii taiati rondele, asta daca nu postim in perioada asta. Mai prajim totul cam 5 minute, apoi adaugam sucul de rosii.
3. Cand morcovii dau semne ca sunt aproape gata, adaugam fasolea congelata si usturoiul tocat marunt si eventual apa, cam cat sa atinga nivelul continutului din oala.
4. Saram si piperam, adaugam mararul tocat marunt si lasam sa fiarba pana cand fasolea e frageda si gatita. Nu mai ramane decat sa punem o lingura de smantana buna peste toata bunatatea in farfurie si sa taiem o felie de paine proaspata langa ea. Pofta sa aveti!

45. Friptura “au poivre” a la Laura Calder

Am descoperit in Laura Calder o autoare minunata, in care ironia spiritului si bunul gust culinar se imbina in cel mai atragator mod posibil. Din “French Food at Home” ai de invatat nu doar cum sa gatesti, ci mai ales cum sa regasesti placerea in ceea ce faci vis a vis de bucatarie. Asa cum spune ea, “mancarea frantuzeasca este, mai mult ca orice, o stare de spirit” si are perfecta dreptate! Inseamna sa-ti pese de prospetimea si calitatea ingredientelor pe care le folosesti, inseamna desfatare in bucatarie si o dulce alunecare in viata sociala si senzualitatea unei mese de zi cu zi. Conteaza mai alesc cu ce, si nu neaparat unde gatesti, atata timp cat o faci cu drag si pentru a te simti bine. Cam asta e Laura Calder, iar pentru masa gatita dupa retetele ei are azi votul meu!

Friptura cu sos de piper e pur si simplu o minunatie! E pentru prima data cand rezultatul muncii mele m-a facut sa simt ca am in farfurie ceva iesit din mainile unui bucatar adevarat! Trebuie musai sa incercati sosul asta de piper! Nu cred ca am fost vreodata mai mandra de mancarea mea, nici chiar cand gulasul a fost la fel de bun ca al bunicii mele! E un sos cremos, “sofisticat” fiind un cuvant definitoriu pentru felul asta de mancare! Daca estetic pare o farfurie ciudata, papilele gustative vor avea clar o alta parere! Si daca a fost Cristi cel care a laudat sosul asta, atunci clar nu mai e nevoie sa o fac eu, atat timp cat in el am cel mai aprig critic al meu. Merci, Laura!

Pentru 3 portii pline re rafinament culinar avem nevoie de:

6 felii cotlet fara os
6 linguri unt topit
1 catel usturoi
2 linguri ulei de masline
1 lingura piper boabe verde
1 lingura piper boabe negru
Sare pentru gratare
1 ceasca ceai negru
½ cana supa de pui (1 cub pui la ½ litru apa)
¼ cana cognac (vinars Alexandrion e numai bun)
200 ml smantana dulce pt gatit (la Dorna)
1 lingurita faina si putina apa pt consistenta sosului

1. Trebuie sa ne punem pe treaba din timp: punem la inmuiat piperul boabe intr-o ceasca de ceai negru timp de cateva ore bune: de dimineata daca faceti asta numai bine, pana la amiaz. Cand ne apucam de prajit carnea, scurgem piperul si il sfaramam cu o lingura de lemn sau sucitor. Nu il vrem praf. Nu va faceti griji, daca e bine inmuiat nu e nici iute, si nici nu trebuie sa va faceti probleme in privinta duritatii piperului. Ceaiul face minuni si asta a fost o surpriza pentru noi.
2. Spalam bine carnea, o stergem si mai bine de apa, o batem eventual putin dupa care o condimentam cu sare. Pe ambele parti o frecam inainte cu un catel de usturoi taiat in doua, pentru o aroma mai buna. Trecem apoi la imbracatul feliilor, la fel, pe ambele parti cu piper zdrobit. Presam bine piperul cu mainile, sa adere la carnita.
3. Punem la topit intr-o cratita untul, il spumuim, si pastram partea limpede. In asta vom praji carnea, dupa ce am adaugat si uleiul de masline, sa nu ardem totusi untul. Prajim carnea in piper pe ambele parti, cat de tare ne place. Mie imi place gratarul mai patruns…
4. Folosim o tigaie de care nu avem mila, nu de alta dar vom flamba sosul. Dupa ce am scos carnea, punem in tigaie supa de pui, frecand bine sa pastram tot ce s-a prajit mai bun in cratita. Lasam sa fiarba bine, pana scade putin zeama.
5. Acum vine partea mai complicata: adaugam cognacul, lasam sa dea un clocot si cu un chibrit flambam sosul. Grija mare, nu scuturati tigaia si e bine sa aiba marginile mai ridicate. Daca va speriati nu e bai, luati cu grija cratita de pe foc si asteptati sa dispara flacarile. Alcoolul se va consuma rapid, la fel ca si spaima noastra a celor care flambeaza pentru prima data :).
6. Cand flacara s-a stins, adaugam smantana si fierbem inca putin, pana cand sosul scade si capata consistenta. Puteti fenta si adauga o lingurita de faina amestecata in putina apa, pentru consistenta. Mai fierbeti vreo doua minute si gata! Turnati sosul peste gratarele in piper si savurati o masa de care cu siguranta veti fi mandri. Eu am fost, peste masura! Eroul meu a fost Cristi, care trebuie sa recunosc mi-a fost alaturi si la bine, si la flambat. Si daca mai puneti pe masa si desertul urmator, Franta e la picioarele voastre!

43. Varza a la Cluj – in stil Sanda Marin

 

Cine e Sanda Marin? O mare doamna, cum spuneam, a gastronomiei romanesti, a carei Carte de Bucate ramane una din cele mai iubite “manuale” de bun gust culinar, prezenta in bucatariile noastre de 75 de ani in coace. Cecilia Maria Zapan, alias Sanda Marin, si-a publicat prima colectie de retete in 1936. Insa ea nu a scris doar retete, fiind o veritabila Martha Stewart a vremurilor sale, cartea ei avand succes in primul rand prin sfaturile practice si meniurile construite cu foarte multa fantezie. De la ea am invatat cam ce e o “spata” sau un “rasol” ori cum verific de cata vreme zac ouale in raftul frigiderului. Editia integrala Humanitas a Cartii de bucate am primit-o anul acesta de la parintii mei si am fost cum nu se poate mai fericita sa am si eu o “Sanda Marin” a mea! Va recomand cartea fie ca sunteti experti in ale gatitului, fie ca nu ati mai gatit pe o “baie de apa” niciodata. Placerea de a gati alaturi de Sanda va fi grozava, in ambele cazuri!

Pentru felul principal am ales din cartea ei Varza clujasca sau a la Cluj, cum ii zicem mai des. Ea pregateste felul asta de mancare cu varza acra, insa eu tin minte ca are si variante cu varza dulce. Eu pe varianta asta am mers si a iesit o mancare de sa iti bati copiii de la ea! Cristi nu mananca niciodata sarmale dar zice ca asta e cea mai grozava varianta a verzei gatite cu carne tocata. Reteta poate fi imbunatatita cu orez fiert in multa apa si scurs bine, insa noi am mers de data asta pe varianta simpla. Il adaugati in strat peste carnea tocata, daca il vreti. La fel, smantana poate sa intre si ea in compozitie, la cuptor, insa noua ne place doar direct in farfurie. La treaba, deci!

Pt 6 portii mari:

1 varza alba mare
800-1000 g carne tocata de porc (pulpa)
2 cepe albe potrivite
600 ml bulion
Sare, piper
3 lingurite bune de cimbru uscat
1/2 cana apa, maxim 1 cana intreaga
Vreo 6 linguri bune de ulei
1 ceasca de orez, optional

1. Curatam varza si o tocam cat mai marunt. A noastra a fost cam in graba…
2. Tocam ceapa marunt si o punem la calit in 4 linguri de ulei, impreuna cu carnea tocata. Prajim totul bine, pana cand carnea isi schimba culoarea si se rumeneste numai putin. Saram, piperam si adaugam in final si cimbrul. Ca sa nu se prinda, mai punem si o jumatate de cana cu apa si mai lasam vreo 5 minute pe foc sosul.
3. Intr-o oala mare, unsa cu vreo 2-3 linguri de ulei, numai buna de pus la cuptor, incepem sa asezam straturi: 1 strat varza, sare si piper, un strat sos de carne (1 de orez fiert si scurs), iarasi varza si condimente, carne si in final un strat de varza plus sare si piper.
4. Turnam deaupra bulionul si putina apa, sau cam pana in 700 ml numai bulion.
5. Dam oala la cuptor fierbinte, cam 210-220 grade Celsius, cam 1 ora si jumatate, pana e facuta bine varza. Din cand in cand scuturati bine oala, sa nu se prinda mancarea, dar nu amestecati totusi.
6. La final puneti smantanica din belsug si luati cartea la mana pentru un desert din bucataria romananeasca si nu numai. Va fi chiar greu sa alegeti…

42. Bab gulas sau gulas de porc cu fasole boabe

Ce ti-e o masa fara prieteni? Pentru asta sunt firmele de catering si masa intr-o bucatarie de firma, luata pe fuga. In ultima vreme am gasit ca e mai bine sa gatesti pentru mai multi si mancarea parca are alt gust daca la masa sunt cu totul vreo 6 prieteni flamanzi, si unde mai pui ca primesti si laude mai vesele si colorate decat ar merita o oala de gulas fierbinte! Mai sunt si alte avantaje: cu siguranta vei fi scutit de munca macar o zi din saptamana viitoare cand prietenii se vor intrece cu alte mese care mai de care mai gustoase si alte motive delicioase pentru cate o sticla de vin desfacuta sau pentru o bere spumoasa.

Am promis cuiva un gulas si am trecut la treaba! De data asta am incercat unul nu cu cartofi, ci un bab-gulas, adica unul cu fasole boabe, la concurs cu restaurantul acela minunat la care mancam de obicei la Vlaha. M-am sfatuit cu mama si am ajuns la concluzia urmatoare: gulasul de vita vine cu cartofi, iar cel de porc cu fasole. Asa ca, am trecut pe la nenea Florin din piata si am luat si un kilogram de pulpa de porc. Fasolea a fost una cat se poate de eco, din gradina lui Buni de la Rosiori, asa ca masa nu a putut fi decat un succes!

Pt 6-8 portii zdravene folosim:

1 kg carne de porc (pulpa)
500 gr fasole boabe
2 cepe
2 morcovi
1 patrunjel
½ telina mare
1 lingura cu varf de boia dulce sau iute, daca aveti curaj
Piper si sare, dupa voie
1 tub mic Crema Gulas
½ tub mare pasta de ardei
1 cescuta chimen
3 foi de dafin
Ulei pentru calit, nu prea mult

1. Pentru inceput, punem fasolea la fiert in multa apa. Evident, o scurgem dupa ce da un clocot si schimbam apa, apoi o lasam sa fiarba pana e moale.
2. Cat timp fierbe fasolea, spalam si uscam apoi carnea, o taiem cubulete mici, la fel si morcovii, patrunjelul, ceapa si telina. Punem toate astea la calit in putin ulei, pana cand toate bucatile de carne isi schimba culoarea si se rumenesc usor. Intre timp facem un ceai zdravan de chimen, cam 1.5 litri.
3. Cand carnea da semne ca s-a schimbat, adaugam boiaua, ceaiul de chimen si cremele de gulas si ardei. Saram acum si piperam dupa gust. Mai completam cu apa fierbinte, cam cat sa acoperim cu un deget carnea si legumele. Fierbem totul la foc potrivit, pana cand se fragezeste carnea.
4. Cand carnea e facuta, adaugam foile de dafin si le lasam cam 5 minute, cat sa elibereze aroma in mancare, apoi le scoatem. Dafinul schimba foarte mult aroma asemanatoare altfel cu cea a gulasului cu cartofi si  vita.
5. Scurgem fasolea, pastrand cam 2 cani de zeama, si o punem apoi peste gulasul nostru. Mai lasam sa fiarba cam 10 minute cat sa se combine gusturile, mai adaugand si sare daca mai trebuie. Daca sunteti curajosi si vreti un gulas iute, puteti pune putin Eros Pista sau orice pasta de ardei iute. Mancarea asta merge de minune cu ardei copti sau niste cornisoni in otet, dar cel mai bine se potriveste cu o mana buna de prieteni adunati in jurul mesei!

Snitele speciale: in cocos, susan si pesmet!

In general, oamenii sunt reticenti la noutatile culinare! Si asta numai pentru ca obisnuinta noastra ne spune ca unele lucruri cu care am crescut nu trebuie sa se schimbe niciodata. Eu zic ca omul cat traieste invata, iar curiozitatea de cele mai multe ori primeaza in lumea culinara. “Snitel in cocos! Eu nu incerc… “ dupa care… “astea cum le-ai mai facut?” si dupa… “mai ai?...” Chiar imi sunt dragi oamenii astia, deschisi la nou, usor de stimulat dpdv gastronomic si mai ales curajosi in fata farfuriilor mele, ca doar nu i-a dat pe ei gata o felie de carne, fie ea si tavalita in cocos! Concluzia: “daca e bal, bal sa fie, dar mai adu din alea in cocos si susan” :D! Mami, merci de idee!

Snitel in cocos

 

Snitel in pesmet

Snitel in pesmet si susan

Ingrediente:

O bucata mare de cotlet de porc fara os (mie mi-au iesit 11 felii taiate cam de 1 deget, deci cantitatile ce urmeaza se refera la proportia asta)
3 oua
4-5 linguri lapte
3-4 linguri de faina
Faina pentru pudrat carnea
Pesmet (cam 1 cana jumate)
Cocos, 3-4 linguri (am incercat 2 felii de carne)
O punguta mica de seminte de susan
Sare si piper
Ulei pentru prajit

1. Spalam carnea, o stergem bine, o curatam de pielita si grasime, apoi o feliem. Batem bine feliile sa le intindem, pe ambele parti. Feliile le saram si piperam apoi, pe ambele parti.
2. Intr-un castron batem ouale cu sare, lapte apoi cu un tel, adaugand faina. Grija la cocolosi!
3. Pregatim farfurii cu faina, pesmet, pesmet amestecat cu susan, si o farfurie cu cocos.
4. Incingem uleiul, apoi reducem focul la minim.
5. Feliile de carne batute si condimentate le tavalim prin faina, apoi le scuturam pentru a inlatura surplusul. Pe rand apoi le scufundam bine in amestecul de oua, scurgand surplusul de peretii castronului. Imediat dupa, asezam feliile usor, pe ambele parti, in hainuta pe care vrem sa o poarte: pesmet simplu, pesmet amestecat cu mult susan sau doar cocos. Apoi in ulei cu ele! Le prajim pe fiecare parte o singura data, pana cand devin aurii. Se prajesc relativ repede, asta pentru ca e purcel, nu vita, si in plus pentru ca e batuta carnea. Important e sa prajiti felii de acelasi fel intr-o tigaie. Nu combinati si susan si cocos. Fiecare pe rand, ca e mai bine. Un  piure de cartofi langa si o salata de varza proaspata, si oaspetii vor fi incantati! Ai nostri au fost! Cristi a fost sceptic in privinta celor cu cocos, dar cand am intins masa, am constatat ca au disparut primele de pe platou!

Chftelute de porc d’ale mele, nu nemtesti

 

Eu fac chiftelute de ceva vreme in felul urmator: se ia una bucata punga de carne tocata, alte condimente si una bucata barbat din preajma bucatariei (cu cat mai infometat cu atat mai bine; au tendinta de a lucra mai rapid in conditii de infometare) si se pune cel din urma la treaba, la framantat carnita. Din nou, in speranta impresionarii unor musafiri si avnd in vedere ca exista barbatul in dotare, reteta are in subsol aceeasi dedicatie de la reteta anterioara. Si avand in vedere ca jumatatea masculina a familiei D. se va simti implicata, EVIDENT ca reteta va iesi de minune, nu mai am dubii!

Chiftelute, deci!
700-1000 g carne tocata de porc (recomand pulpa, are mai putina grasime)
2 oua
6-7 catei mari de ustuoi
Piper
Sare
2 felii de paine veche
Ulei pentru prajit
(una bucata barbat, pe post de malaxor, optional doar)

1. Amestecam carnea tocata cu ouale, usturoiul pisat, sare si piper.
2. Inmuiem in apa si stoarcem apoi bine de tot feliile de paine, sa fie mai generoase ca dimensiuni, si preferabil fara coaja. Le adaugam apoi peste compozitia de carne.
3. Se framanta bine carnea si apoi incepem joaca. Formam bilute cat le vrem de mari, depinde daca sunt pentru un platou sau pentru un piure de cartofi cu sos de rosii… In cazul asta le facem mai mari.
4. Se pune la incins uleiul. Nu neaparat baie de ulei, merg foarte bine si in tigaie. Uleiul trebuie sa fie cam la jumatatea chiftelutei. Cand s-a infierbantat punem chiftelele si micsoram focul. Le prajim pe ambele parti pana devin rumene.
5. Le scoatem intr-un bol, eventual pe un prosop de hartie, asta daca sunt mai uleioase. Le puteti lasa asa cum sunt, pe un platou sau intr-un bol simplu, sau, daca aveti o petrecere cu tematica (“Frigarui”), asa cum avut noi, le puteti reinventa si prezenta sub forma de frigarui, alaturi de o felie ondulata de sunca presata, maslinute si bucati de castraveti. 

 

Ce alte frigarui ar mai fi? Pai dupa cum spuneam, rosii cherry si branza Brie sau orice alt fel de branza interesanta preferati, carnaciori de bere fierti si castraveciori murati, frigarui din piept de pui (pregatim si din astea mai in colo) langa o salata colorata de cruditati cu o vinegreta mixta  si chiar frigarui de fructe (boabe de struguri, bucati de ananas proaspat sau din conserva, buline de pepene galben si cam orice alt fruct pe care il puteti implanta intr-o frigaruie de 15 cm… si apoi intr-o jumatate de pepene de la care ati folosit pulpa). Si gata petrecerea!

6. Frikadeller – Chiftelute nemtesti

Foarte populare in Germania, chiftelutele acestea le-am servit langa o varza rosie scazuta, tot de prin partile locului. Un cuplu de milioane!

Cam pentru 900g carne toccata de porc mai punem:

5 fire de ceapa verde toccata

4 catei usuroi pisat

O mana de patrunjel verde tocat

O mana de marar proaspat, tocat si el

2 oua intregi

Sare, piper

2 felii de paine de o zi, inmuiata si apa si stoarsa bine

Ulei pentru prajit

Se ia una bucata mana de barbat si se pune, obligat-fortat, la framantat carnita impreuna cu toate celelalte ingredient. Se formeaza bile potrivite ca marime, nu foarte mici, si se pun la prajit, pe ambele parti, la foc mic, pana devin rumene. La cantitatea asta de carne, va avertizez, aveti nevoie de rabdare ,multa. Vor iesi cam 3 ture folosind o tigaie mare. Sa aveti pofta!