77. Tarta croata cu smochine proaspete

Una dintre destinatiile de vacanta in care muntele face pereche buna cu o mare limpede si rece, am descoperit-o a fi in Croatia. Ce am ales noi vara trecuta dintr-o plaja extrem de larga de variante a fost Riviera Makarska si bine am facut, zicem noi. Desi o alegere de moment sub presiunea concediului lasat pe ultima suta de metri, statiunea Makarska ni s-a prezentat pe booking.com drept o locatie potrivita cu tot ce am fi avut nevoie. Gasind un apartament respectabil cu priveliste pe masura, am hotarat intr-un final ca drumul cu masina trebuie sa merite efortul asa ca am pornit intr-o directie in care sincer nu prea aveam incredere. Cu toate astea pot spune ca a fost una din cele mai interesante vacante de pana acum, cu toate ca pentru mine caldura mult prea obositoare de august si apa cam rece ar fi putut pune un mare semn de intrebare vis-à-vis de relaxare si buna dispozitie.

Ce am gasit pe la croati? Diferente enorme de la o zona la alta. Scurta trecere prin capitala ne-a aratat un Zagreb cu terenuri enorme nefolosite si spatii verzi neintretinute, plus o multime de constructii ramase nefinalizate, probabil din perioada boom-ului imobiliar ce a trecut si pe la noi. In schimb, imediat ce am ajuns in zona litoralului, parca tara s-a schimbat intr-o cu totul alta. Statiunile mustesc de straini de toate felurile, asta datorita atat frumusetii salbatice a plajelor stancoase cat si conditiilor din sfera turismului. Cred sincer ca nu poti compara plajele croate cu altele din lume. Apa limpede dar rece, umbra pinilor peste stancile si pietrisul curat, terase de bun simt pline de tineret si familii in acelasi timp, la care adaugam o ospitalitate considerabila a gazdelor. Am vazut si celebra plaja din Brela din care croatii au stiut sa faca un punct de maxima atractie turistica, ce sicera sa fiu, la noi ar fi trecut cu siguranta neobservat. Naturaletea te inconjoara din toate partile si asta face dintr-un golfulet o oaza de relaxare si placere de vara.

Despre ceea ce mi-a placut cel mai mult in drumetiile ce le-am facut, ramane sa povestim cand ajungem la Dubrovnik, un loc special ce imi va ramane ca o fierbinte amintire de concediu. In schimb, va spun ca ceea ce nu a reusit sa ma convinga pe mine a fost o masa cu fructe de mare pe care doar Cristi a reusit sa o aprecieze, la fel si un risotto cu sepie. Apreciez acum pestele de apa sarata, iubesc rodiile si m-am imprietenit cu smochinele proaspete, asta dupa ce am descoperit fructele in cauza in mai toate curtile ori parculetele din statiune. Dar sa nu mai plictisim lumea, una peste alta va recomand cu drag statiunile croate ca o minunata alternativa pentru o vara la mare mai deosebita, trecand peste cliseul verilor in Grecia. Despre Croatia, vom mai vorbi…

Riviera Makarska

Statiunea Makarska

Buna dimineata!...

Ceva bun pentru mine...

Ceva bun pentru altii...

Piata centrala

Smochine si rodii prin gradini...

Brela...

...si simbolul statiunii

Pentru curajosi

Papuci de vacanta :)

Cum smochinele se vindeau prin toata statiunea la punguta ori la kil de cate o batranica bronzata si simpatica, am decis ca o tarta specifica locului ar face mare cinste concediului nostru. Iata, deci, cam ce am folosit pentru o portie mare:

300 g unt rece
1/3 cana zahar
1 ou
2 ½ cani faina
200 ml smantana dulce pentru gatit
600 g smochine proaspete
2-3 linguri miere (de lavanda am folosit eu, din drumul spre Dubrovnik)

1. Trebuie musai untul sa fie de la frigider. La noi a ajuns sa fie folosit la temperatura camerei si de aici a mers cam greu toata treaba. Framantam un aluat din unt, zahar, faina, un nou si 1 lingura din smantana, dupa care il dam la rece minim o ora. Al nostru a stat cam o jumatate de ora si sincer m-am descurcat destul de greu la asezarea lui in tava.
2. Dupa ce a stat la frigider, intindem aluatul si il asezam in tava, il intepam cu furculita, il acoperim cu hartie de copt si boabe de fasole uscata sa nu creasca denivelat apoi il coacem in orb cam 20 de minute la 180 de grade.
3. Spalam si taiem in sferturi smochinele. Incalzim apoi smantana dulce sau frisca impreuna cu mierea, cat sa se dizolve aceasta din urma, apoi o turnam peste smochine si amestecam totul.
4. Scoatem tarta din cuptor si o acoperim cu umplutura de smochine si smantana, apoi o dam in continuare la cuptor, cam 45 de minute ori pana cand umplutura devine sticloasa si zeama sfaraie lipicios pe margini. Am apreciat tarta foarte mult rece, ori putin reincalzita a doua zi, la micul dejun, langa o ceasca de cafea, insa fierbinte a fost mai putin placuta. Cu toate astea o recomand, mai ales ca am promis o noua portie la urmatoarea transa de smochine proaspete ce vor veni pe rafturile din Kaufland (eu le-am gasit in august la vreo 18 lei/kg). Pana atunci, ma amagesc cu amintirea unui concediu fierbinte si planuri pentru un altul…

Prajitura cu nectarine

In mod normal am observat ca am o tendinta spre a complica lucrurile. Asa se intampla mai mereu si cu titlurile mele, insa de data asta m-am gandit ca “simplu” ar trebui sa starneasca oricum un minim de interes. Nu de alta, dar esenta e un fel delicios de prajitura, cu toate ca ma laud aici singura. Am una din cele mai reusite combinatii ale mele de prajituri rapide pe care musai am zis ca trebuie sa o fac cunoscuta. E total opusul pandispanelor mele; e o prajitura densa, deloc seaca si plina de aroma. Am facut-o deja de mai multe ori si pot spune ca nu a dezamagit nici un grup de fete prin fata caruia a trecut. Am incercat-o numai cu nectarine (oi fi dezvoltat eu o noua obsesie…) insa sunt convinsa ca sezonul prunelor ii va aduce un plus de gust si mai ales culoare. Pe maine sper sa aduc ceva si mai interesant insa, o tarta croata cu traditie si smochine proaspete, asta ca sa imi mai amintesc si eu de un concediu si o tematica ce mi-am impus-o acu vreo doi-trei ani.

Pana una-alta, pregatim o minunata prajitura cu nectarine din urmatoarele:

200 g unt
2 cani zahar alb
4 oua
2 lingurite esenta de vanilie
1 lingurita praf de coaja de portocale sau seminte de coriandru proaspat macinate
1 pliculet praf de copt
150 ml lapte
1 iaurt mic (140 g)
3 ½ cani faina
3-4 necatrine feliate
Inca 2 linguri de zahar
1 lingurita five spice (ori scortisoara daca vreti)

1. Frecam bine de tot untul cu zaharul, vanilia si praful de coaja de portocale, dupa care inglobam pe rand cate un ou intreg.
2. Faina o amestecam cu praful de copt si o impartim in trei transe, prima adaugand-o peste compozitia de unt si oua.
3. Adaugam laptele, apoi iar faina, iaurtul si iar ultima portie de faina alba.
4. Nectarinele feliate le “masam” frumos cu 2 linguri de zahar si 1 lingurita de five spice.
5. Aranjam frumos aluatul in tava, apoi asezam nectarinele condimentate in ce model ne vine nou, in speranta ca vor atrage amatorii de prajituri cu fructe. Coacem apoi prajitura cam 45 de minute la 180-190 de grade Celsius. Mai invitam niste prietene bune la o poveste, punem tara la cale apoi ne intrebam unde a disparut prajitura cu nectarine stropita cu putin sirop de artar…

Dulceata aromata de piersici

Ce ziceti de o dulceata de piersici usor imbunatatita? Foarte scurt si la obiect o sa va spun ca iar am facut vreo 7 borcane delicioase de dulceata, insa anul asta am de gand sa ma opresc aici. Poate cel mult, mai incercam o mica portie de dulceata de prune cu aroma de gomboti umpluti… Insa pana una-alta am gasit o proportie care mie mi-a placut tare mult. Am facut un antrenament serios cu dulceturile anul asta si asteptam cu mare nerabdare prima portie de gris cu lapte pe care BB o sa o pape scufundata in astfel de borcanele dulci. Insa mai e mult pana  festin :), de aici si antrenamentul din vara asta.

Dulceata de piersici cu lamaie mi-a placut grozav de mult. Incununarea succesului a avut loc atunci cand la un orez in lapte Cristi a desfacut primul borcan, cu toate ca el nu era deloc amator de piersici. 7-8 borcane aurii ne-au iesit din:

2.4 kg piersici Jerseyglo (Fructele sunt mari, 160-190 g, de forma rotunda, asimetrica, culoarea epidermei este galbena, acoperita cu roşu pe 80-90% din suprafaţa fructului. Pulpa este galbena - portocalie, dulce, acidulata.)
750 g zahar
Coaja rasa si zeama de la o lamaie mare

1. Am spalat si oparit piersicile cam 2 minute, apoi le-am decojit si le-am inlaturat samburele, taindu-le in felii generoase, asta ca sa ramana cat de multe intregi dupa fierbere.
2. Am adaugat zaharul, zeama si coaja rasa de lamaie, apoi am pus totul la fiert. Spumuitul a durat destul de mult, iar dupa primele clocote si indepartatul spumei am mai fiert dulceata 45 de minute. Insa aici sunt convinsa ca fiecare stie sa jongleze cu timpul de fierbere, in functie de perioada de stocare dorita ori nuanta preferata. Eu voi fi criticata din  nou, insa am adaugat o lingurita de conservant dupa vreo 40 de minute, din ratiunile pe care le-am expus cand am vorbit despre o anume dulceata de capsuni.
3. Dupa toate astea am portionat frumos dulceata in borcane sterile pe care le-am inchis bine de tot. In speranta ca v-am facut pofta de ceva dulce, mergem la culcare cu gandul la o farfurie mare de clatite si cateva borcane devorate in intregime…

Smoothie de pepene galben si caise pentru 40!

Bine ai venit Liliana Malai!

Am atins si noi un minunat 40! Parca suna altfel lista acum, asa ca venim rapid cu o bauturica racoroasa, in cinstea evenimentului :)! Stiu ca in mod normal sarbatorim cu niscaiva tarie, insa de data asta am decis sa mergem pe chestii mai smooth, asa ca am facut o bautura de sezon, plina de fructe si arome care mai de care amintindu-ne de canicula ce topeste cuburile de gheata din paharul nostru. Promit sa revin si cu tarii pe raftul de bauturi, mai cu seama ca tocmai am probat o sticla noua de gin, asa ca speram la un nou inscris peste cei 40 de prieteni. 

Pana una-alta, sa vedem cum am facut aromatul smoothie de pepene galben si caise. Mie mi-a iesit fix un litru, insa nu stiu sa va dau exact cantitatea de pepene galben, pot doar sa va zic ca era unul delicios, de marime numai buna :) si ca l-am folosit jumatate pentru suc, iar pe cealalta am devorat-o cu lingurita.

Punem deci in blender: 

pulpa de la 1/2 pepene galben, cubulete

1 banana taiata rondele

4 caise spalate si taiate in sferturi

1 pliculet zahar vanilat

1 lingura zeama de lamaie

3 lingurite zahar

150 ml apa rece, sau dupa preferinta, cat de diluat apreciati un smoothie, plus in pahar cuburi de gheata

Obtinem o bautura minunata de sezon, numai buna cand arde soarele si alcoolul nu isi are rostul in miezul zilei (chiar daca eu m-am pus pe scris in miezul noptii :)). Sa nu mi-o luati in nume de rau daca postarea cu un cocktail in stilul Vlaicu o sa apara totusi intr-o dimineata, pe cuvant de gospodina ca a fost incercata la ceas de seara. Hai cu inscrierile!

Dulceata de pepene verde

Caldura mare la etajul nostru, insa cu toate astea incerc sa ma racoresc langa un monstru de ventilator publicand o alta dulceata data in clocot saptamana trecuta. Trecem de la fructele de padure la un alt gand de vara – pepenele verde. Daca tot e pe mesele noastre acum, simplu ori in salate si pahare de smoothies, de ce nu am incerca sa il avem si pe mai tarziu? M-am gandit ca in borcanele nu i-ar sta rau deloc, asa ca am trecut la treaba. Am fiert vreo 45 de minute (stiu, suna a canicula in bucatarie) o dulceata foarte interesanta ce ne-a umplut 3 borcane nerabdatoare sa prinda prima budinca de orez din toamna. Ca sa nu lungesc vorba in caldura, va spun ca am folosit asa:

1.5 kg pulpa curatata de pepene verde
1 ½ cana zahar
Coaja si zeama de la o limeta
1 plic Gelfix Dr. Oetker 1:3

Cum am facut? Simplu! Pulpa curatata bine de samburi si taiata cubulete am lasat-o in frigider cu zeama si coaja rasa de la o limeta, plus zaharul si plicul de Gelfix, cam o jumatate de ora. Abia apoi am pus cratita pe foc iute, pana a inceput sa clocoteasca, moment in care am inceput sa spumuiesc dulceata. A avut grozav de multa spuma, insa pot spune ca s-a curatat cel mai usor dintre toate dulceturile de pana acum. Dupa asta, am mai fiert si amestecat oala cam 45 de minute la foc redus. La final am turnat dulceata in borcane sterile si le-am ferecat bine :). Ne-a ramas putina pentru o proba cu un chec simplu si biscuiti ca mai apoi sa ne declaram satui si multumiti…

Chec Cristina cu fructe de padure

De la Jeleul Montbazillac mi-a ramas un castron serios de fructe de padure – mure, afine si strugurasi, zmeura evaporandu-se fraudulos, negasindu-se faptasul. Cica BB ar fi fost surprins scormonind in cosulet, insa am mari dubii cu privire la afirmatiile rautacioase... Ca sa revenim, trebuia musai sa incerc ceva cu fructele ramase, si primul meu gand, lipsit de orice originalitate la ceas de seara, a fost un pandispan si cu asta basta. Incurajata de pofta de ceva bun, m-am hotarat sa caut totusi printre retetele noastre vechi, poate poate s-o fi gasind si una de reinventat si imbunatatit. Uite asa am facut un chec grozav de bun, reteta ce va ramane clar in lista preferatelor mele de casa. Cu asta avem trei incercari delicioase pe spinarea fructelor de padure, asa ca vom supune votului deliciul deliciilor si combinatia cea mai potrivita.

Pentru chec cu fructe de padure va trebuie cam asa:

200 g unt la temperatura camerei
1 ½ cani zahar
2 pliculete zahar vanilat
4 oua
1 pliculet praf de copt
1 cana lapte
3 cani faina
1 bol serios de fructe de padure asortate
Zahar pudra la final

1. Pentru inceput frecam bine untul cu zaharul si vanilia. Cand obtinem o spuma omogena, adaugam pe rand cate un galbenus.
2. Dupa ce am incorporat galbenusurile, adaugam o cana de faina amestecata cu praful de copt, apoi ½ cana de lapte, iar faina, iar lapte si in final ultima cana de faina alba.
3. Finalizam cumpozitia amestecand-o cu albusurile batute spuma.
4. Nivelam aluatul in tava, apoi il decoram cu fructele de padure. Coacem checul 40-45 de minute la 180 de grade Celsius, iar cand s-a racit il pudram cu zahar.

Cam asta e checul nostru. Sper sa il incercati, fiecare dupa preferinte: visine, cirese, fructe de padure ori caise, o varianta mai delicioasa decat cealalta. Cand revine sezonul, voi incerca si varianta in tava de briose cu cate o capsuna scufundata. Suna bine, cel putin, zic eu. La vot, deci!

76. Jeleu in stil Montbazillac cu fructe de padure

Ei bine, inca de cand am vazut reteta asta la TV am asteptat cu sufletul la gura sezonul fructelor de padure, ce tine pana la sfarsitul lui august, mijlocul lui septembrie. Eric Lanlard a prezentat toata povestea desertului frantuzesc din zona Montbazillac, sfatuindu-ne sa adaptam reteta produselor locale. Desi baza acestui desert cu fructe de padure e vinul frantuzesc Montbazillac, noi l-am adus un pic mai aproape de casa si am folosit cel mai cunoscut licoros de pe la noi, Lacrima lui Ovidiu. Desertul a fost minunat servit cu frisca (plus sos de ciocolata, descoperit ulterior). E racoros mai ales datorita strugurasilor, zic eu, fiind foarte potrivit zilelor de vara. Ma bate insa gandul sa il incerc si la iarna cu fructe congelate, macar sa vedem cam cum s-ar comporta acestea in jeleul de vin. Nevoie o sa aveti de multa rabdare, caci nu recomand sa taiati jeleul decat dupa ce sta peste noapte la frigider. Ca sa pastram ideea, o sa aveti nevoie de o forma dreptunghiulara de terina, insa nu musai din cupru ca in vremurile lui Napoleon cand a aparut si desertul asta grozav.

Noi am facut doua forme de terine plus un bol, asta pentru ca am folosit o sticla intreaga de vin. Oricum nu ne plangem, s-a suflat rapid jeleul de pe platouri, asa ca suplimentele au fost onorabil acoperite.

Pentru cantitatea asta de desert aveti nevoie de:

1 sticla vin dulce, licoros de preferinta
12 foi gelatina (asta inseamna 2 pachete)
1 cana apa
2 linguri zahar
1 pliculet zahar vanilat
1 cana afine
1 cana coacaze rosii
250 g zmeura
400 g mure

1. Spalam si curatam toate fructele, apoi le distribuim cat mai amestecat in tavile tapetate cu folie, asta daca nu avem forme de silicon.
2. Foile de gelatina se inmoaie in apa rece timp de 5 minute. Se storc apoi, si se dizolva intr-o cana de apa fierbinte, in care am dizolvat 2 linguri de zahar si vanilia. Adaugam apoi putin vin, amestecand cu telul, apoi compozitia o turnam in restul de vin, amestecand incet.
3. Vinul asta il punem peste fructele din formele de terina, acoperim cu foile si dam jeleul la frigider, pana se incheaga, cel mai bine peste noapte. A doua zi, il rasturnam frumos pe platouri, taiem felii si le devoram apoi cu frisca si eventual, daca vrem sa exageram, cu sos de ciocolata… Francezii astia!...