duminică, decembrie 23, 2012

Tort de ciocolata la vreme de Craciun

Bine v-am regasit, acum, in prag de sarbatoare!

Ne-am gandit sa aducem Craciunul anul acesta nu doar cu fripturi si biscuiti, ci sa plusam cu putina ciocolata si cafea, ambele adunate intru-un delicios tort galazurat cu gem de portocale si nins nu doar cu fulgi crocanti, ci si cu pulbere de scortisoara. Aromele fiind in in grup complet, pornim rapid la treaba, ca mai sunt multe de gatit pentru masa din zilele urmatoare, asa ca iata lista de ingrediente pentru ultima noastra descoperire in materie de torturi si parfum de Craciun:

3 cani faina
¾ cana cacao
1 lingurita rasa bicarbonat de sodiu
2 cani zahar
1 lingurita coaja de portocale pudra
1 pliculet zahar vanilat
3 oua intregi
200 g unt moale
1 cana cafea tare, fierbinte
3 linguri gem de portocale si smochine
2 tablete ciocolata cu lapte
3 linguri lapte
2 lingurite margarina
Un praf scortisoara

1. Pentru blat, amestecam pentru inceput ingredientele uscate: faina, zahar, cacao, coaja de portocale, vanilie si bicarbonat.
2. Adaugam apoi untul moale, ouale si cafeaua fierbinte, amestecand pana cand untul se topeste si obtinem o compozitie omogena. Coacem blatul la 180 de grade Celsius, intr-o forma de copt unsa cu putin ulei, cam 40 de minute bune.
3. Cand blatul s-a racorit, il scoatem din forma, apoi il indreptam, sa obtinem unul cat mai drept.
4. Ungem partea superioara cu gem de portocale si smochine.
5. Topim ciocolata in 3 linguri de lapte si 2 lingurite de  margarina, pe aburi, apoi o turnam direct peste gem, intr-un strat uniform. Cand s-a intarit, presaram putina scortisoara si decoram tortul sa fie cat mai aproape de spiritul Craciunului si pe placul nostru!

Sa aveti multe bunatati pe masa de Craciun si lume multa la masa!

duminică, decembrie 02, 2012

Santa Shot ori Christmas Cocktail Party Teaser...


Nu ma pot abtine! E musai sa postez mixul asta, asa, cat sa starnesc un grup de fete petrecarete, nu de alta, dar vor avea nevoie de curaj sa ma inlocuiasca la tura asta de Christmas Cocktail Party. Nu stiu cum vor face fata fara ajutorul meu; sper doar ca jumatatea masculina a familiei sa le tina piept cu brio si de data asta :))!

Ca sa deschidem apetitul pentru petrecerile cu tematica de Craciun, postez aici varianta mea de Santa Shot. Sunt multe astfel de bauturi, cele mai multe pe baza de lichior de menta si sirop de grenadine. Ideea e sa obtinem o frumusica stratificare verde/rosu ce ne aminteste de un "O, brad frumos" si multe globuri rosii (oricum dupa cateva incercari nereusite, Cristi vede cred doar stele verzi/rosii...).

Intr-un pahar de shot vechi, AKA vintage, cu aer de Craciun, turnam pana la jumatate un lichior cat mai dens de pepene verde (asta pentru ca mie nu imi place lichiorul de menta), dupa care incet de tot, cu o mana ferma a cuiva care nu a probat alte bauturi inainte, turnam un lichior light de cirese (am folosit ciresata din vara), mult mai putin dens decat primul, sa se poata aseza deasupra. E pe baza de vodka, si asta il face mai usor si ajuta. Un Angeli Cherry e mai greu si s-a amestecat rapid cu cel de pepene, deci nu prea merge. Mai asezam beteala in jurul paharului si tragem o fotografie, numai buna de "teaser" (ca tot sunt astea la moda), pentru fetele de care vorbeam mai devreme... 

Deci? Se inscrie cineva in data de 8?... Asa ne facem curaj pentru votul din 9... Pup echipa!

Baton de cereale


In vara asta am primit un cadou grozav, insa din pacate abia in toamna am reusit sa il pun si eu in aplicare. Vad ca ma prinde iarna scriind despre el, insa vremurile se schimba, la fel si oamenii…

E vorba despre o carte minunata, plina de bunatati coapte, dulci ori sarate, ce a ajuns la mine tocmai de peste ocean, insa e editata mult mai aproape de casa, in Anglia. “Popina Book of Baking” scrisa de Isidora Popovic e un veritabil manual de aluaturi de toate felurile, al tartelor, brioselor si gustarilor de patiserie, o provocare minunata pentru oricine are putin timp de petrecut in bucatarie, macar in weekenduri. Aici gasiti putin despre autoare si principala ei ocupatie, iar daca vreodata voi ajunge in Londra, cu siguranta voi incerca sa nu ratez macar unul din targurile de la care grozaviile ei ajung pe mesele londonezilor capriciosi:

http://www.popina.co.uk/book-of-baking.php

Am incercat, prin septembrie, daca bine imi aduc aminte, una din retetele ei. Am adaptat-o la preferintele noastre, modificand una-alta din lista ingredientelor, si sincer rezultatul a fost chiar pe gustul meu. Am incercat un baton de cereale de casa, minunat pentru un mic dejun direct la birou, langa o cafea fierbinte si un inceput de zi aglomerata.

Pentru o tava de 18/30 cm, am folosit cam asa:

200 g unt
½ cana corn syrup (asta poate fi inlocuit cu un sirop de zahar facut din ½ cana zahar si 1/8 cana apa; trebuie fiert putin, sa scada)
1 cana zahar brun
¼ cana zahar alb
½ cana suc de mere sau portocale
1cana stafide
50 g seminte de floarea soarelui
100 g seminte crude de dovleac
1 ½ cana fulgi de ovaz
1 cana fulgi de secara
½ cana folgi de orz

1. Punem la topit intr-o cratita untul, zaharul, siropul si sucul de mere.
2. Cand totul s-a topit si omogenizat, luam cratita de pe foc si adaugam restul de ingrediente uscate (fulgi, seminte si stafide). Puteti pune si cateva curmale fara samburi, tocate.
3. Tapetam tava cu hartie de copt, nivelam compozitia si apoi o coacem in cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius, cam 30-35 de minute, pana devine usor rumena. Nu incercati sa taiati batoanele decat atunci cand desertul e racit complet. Va trebuie un cutit serios, insa merita efortul. Pregatiti apoi pachetele pentru serviciu si un pupic la plecare…



vineri, noiembrie 30, 2012

Tort de crema de zahar ars


Azi fiind o mare sarbatoare, le dorim tuturor Andreilor si Andreelor numai sanatate si tot binele din lume, mese pline si prieteni multi sa le inconjoare.

Ma gandesc ca ar fi un moment bun sa sarbatorim si noi aici cu ceva dulce si delicat, asa ca pregatim un tortulet ce de multa vreme imi punea pofta la incercare. Asta sincer necesita multa incredere in cuptorul propriu dar si ceva intuitie de bucatar/patiser. Asta din urma pe mine m-a cam abandonat, si ca atare, crema de zahar ars a fost de un brun-caramel (ca sa ma exprim dragut), in loc de un crem-caramel pastelat. Cu toate astea, reteta e grozava; a fost un deliciu pe care il vom mai proba si cu alte ocazii, acum ca am descoperit si timpul potrivit pentru cuptorul nostru.

Are doi pasi reteta asta: crema de zahar ars, apoi blatul. Frisca nu intra la socoteala, ca aia e asa, sa starneasca si mai mult mesenii. Pentru o cratita (ca pe asta in cratita l-am facut) cu diametru de vreo 20 de cm, ne trebuie asa:

Crema de zahar ars:
200 g zahar pentru caramel
500-600 ml lapte
6 oua
6 linguri zahar
3 pliculete zahar vanilat

Blat simplu de pandispan:
5 oua
5 linguri de zahar
2 pliculete zahar vanilat
Un praf sare
1 lingurita praf de copt
5-6 linguri faina

Frisca batuta intr-un bol mare, sa ajunga la toata lumea

1. Pentru  crema de zahra ars, batem ouale cu zaharul si vanilia, apoi adaugam laptele si omogenizam bine compozitia cu un tel.
2. In cratita in care vom pregati tortul, topim 200 g zahar alb, pana se caramelizeaza si devine brun-auriu; grija sa nu se arda, ca va deveni amar.
3. Adaugam peste zaharul ars, dupa ce am rasucit cratita sa o tapetam, compozitia de oua si lapte, apoi dam cratita la cuptorul preincalzit la 190 de grade, cam 35 de minute. Eu am exagerat cu 50, si am pierdut culoarea deschisa a cremei.
4. Pana cand crema se incheaga, pregatim aluatul pentru pandispan. Frecam galbenusurile cu zahar si vanilie, pana devin o crema pufoasa. Batem albusurile spuma cu un praf de sare, apoi le adaugam peste crema de galbenusuri.
5. Cernem faina si praful de copt in ploaie peste compozitia de oua, amestecand cu grija.
6. Cand crema de zahar ars s-a inchegat si a prins o usoara culoare aurie, deschidem cuptorul si turnam aluatul blatului. Nivelam frumos cu o spatula, apoi dam totul la cuptor inca vreo 35 de minute, pana cand e copt si blatul si e usor maroniu.
7. Dupa ce scoatem cratita din cuptor, musai o lasam sa se raceasca, abia apoi punem platoul deasupra si rasturnam tortul. Piscotul se va imbiba frumos cu sucul de caramel, iar cand e rece complet tortul asta il putem servi cu cate o lingura buna de frisca alaturi. Nu e cel mai rapid tort, insa e unul ce nu necesita multa munca, ci numai rabdare langa cuptor. In plus a fost delicios, mai ales pentru amatorii cremei de zahar ars. Un pahar de sampanie langa si e zi de sarbatoare!

joi, noiembrie 29, 2012

73. Bors sucevean de cartofi si sfecla rosie


Cu ceva timp in urma, o coleguta mi-a pus curiozitatea la mare incercare. Suceveanca adevarata, plina de personalitate si evident mandra de radacinile bucovinene, Adelina mi-a deschis pofta pentru un bors ca la mama ei acasa. Trebuie sa recunosc ca fata asta mi-a confirmat inca o data, daca mai era necesar, faptul ca bucovinenii sunt unii dintre cei mai mandri romani in ceea ce priveste tara asta a lor, o lume ce mie mi-a parut rupta de restul peisajului romanesc, plina de influente din est si vest, revarsate toate intr-o gastronomie delicioasa, in mijlocul unui decor de poveste. Sau cel putin asa vad eu bucovinenii si pentru asta imi sunt tare dragi.

Daca nu as fi incercat deja un bors de Belarus cu varza, vita si sfecla rosie, borsul sucevean e posibil ca ar mai fi stat mult pe lista “to do”-urilor, insa imi amintesc ca a fost prima mea ciorba de varza care nu a zabovit deloc pe raftul frigiderului. Asa ca am decis cu mare interes ca ar fi minunat si inedit sa incercam o ciorba cu traditie, de data asta prin partile sucevene. Adelina noastra zice ca e des gatita la ei, fiind una dintre preferatele sale, plus ca borsul e la mama lui acasa in partile acelea.

Ciorba a fost delicioasa. Acrisoara, buna de post, ca am respectat instructiunile in detaliu, vesel colorata si potrivita vremii reci de afara. Ca sa fiu insa sincera, o afumatura mica ardeleneasca s-ar fi imprientenit numai bine cu borsul asta, plus smantana din farfurie cu care am trisat, a fost ca o cireasa pe un tort :).

Ce ne trebuie la o oala decenta?

1 ceapa mare alba
2 morcovi
1 patrunjel
½ telina mare
1 ½ sfecla rosie, numai sa nu fie exagerat de mari
4-5 cartofi decenti
2 cubulete de bors, daca nu aveti experienta in a alege 2 cani de bors adevarat de la piata, mai ales daca nu sunteti de prin partile Sucevei. Puteti trisa cu lamaie, dar nu mai spuneti nimanui atunci ca ati incercat bors de sfecla a la Suceava :); lamaile clar nu cresc pe la ei...
1 cub pui si sare dupa gust

1. Curatam si taiem marunt ceapa, apoi o punem la fiert cu radacinoasele curatate si taiate cubulete: morcovi, patrunjel si telina. Cand clocotesc, adaugam cubuletele.
2. Cand toate astea dau semne ca ar fi fiert pe jumatate, curatam si radem sfecla pe razatoarea mare, apoi o adaugam in ciorba.
3. Urmeaza cartofii taiati cubulete. Daca puneti lamaie, pastrati-o pentru sfarsit. Mi s-a spus sa adaug sfecla la sfarsit, dupa cartofi, ca fierbe repede fiind data pe razatoare, insa sincer, la metoda asta, sfecla a ramas usor crocanta, iar cartofii putin prea fierti. Metoda pentru ciorba asta e chiar simpla, ca doar in principiu e o ciorba de cartofi fara carne, insa merita, zau, incercata, pentru aroma de toamna tarzie ce o aduce sfecla rosie. O lingura de smantana in farfurie si eventual putin patrunjel verde proaspat tocat, fac dintr-un bors simplu, o masa delicioasa pentru un weekend rece…

luni, noiembrie 12, 2012

Compot aromat de mere


In seara asta facem compot aromat de mere. La cat e de racoare si tomnatic e afara, cred ca nu poate merge nimic mai bine cu un film siropos decat o cana de compt. Poate o ciocolata calda, insa asta o lasam pe maine…

Asta e un compot simplu, pe care il face toata lumea, insa mie imi face o mare placere sa gatesc cu mere, asa ca va ispitesc si pe voi azi in bucatarie cu amintirea asta. Pentru tura asta am ales 2 mere Florina, 2 Golden si 2 Jonagold. O sa spuneti ca vor fierbe diferit: unele mai repede, altele mai greu. Ei si ce daca? Vom avea un complex de texturi si o mare aurie de arome, asa ca placerea va fi maxima.

Am vrut mai multa suc, asa ca am folosit 1.5 l de apa pe care am pus-o la fiert cu vreo 5-6 linguri de zahar. Aici sunt sigura ca fiecare va jongla cu cantitatile dupa gust. Cand apa a inceput sa fiarba, am adaugat 8 cuisoare, 1 lingurita de seminte de coriandru zdobite intre degete, 6 boabe de ienibahar intregi si un varf de cutit de pudra Cinci Arome (Five- Spice). Nimeni nu se supara daca veti pune doar scortisoara pudra ori un baton.

Am adaugat apoi cele sase mere curatate si taiate bucatele, plus 2 feliute de lamaie, fara coaja, sa nu amareasca zeama. Am fiert totul 5-10 minute, sa ramana merele cat mai tari; pastoase au pierdut candva votul nostru. Casa se umple de parfum de iarna, paturica ne asteapta in fata televizorului si filmul sta sa incepa.

Pe main!…

duminică, noiembrie 11, 2012

Prajitura simpla cu mere


Lasam putin desertul cu sos de lime la o parte, si punem pe masa o noua intrebare: prajitura sau compot de mere? Ce v-ar placea mai mult sa va aduca toamna asta la desert?

Asta e cea mai simpla prajitura/placinta cu mere pe care o stiu si avem banuiala ca mama o are de la vecina  Emilia, ori de la colega Maria... Inca imi amintesc schimbul de caiete cu retete de prajituri si cafelele la care se discutau detaliile! Asa se facea bucatarie si asa apareau noutati gustoase pe mesele noastre, in vremea cand blogul ar fi parut o treaba de domeniul SF, iar Jamie inca mai cugeta ce drum sa isi aleaga in viata.

Prajitura asta e una de post daca folositi margarina in loc de unt, chiar la fel de buna. Noi am gatit-o pentru prima data in Postul Pastelui, de asta o am trecuta in caiet Prajitura de post cu mere, atata timp cat nici macar de oua nu avem nevoie. E o placinta grozav de buna, care la noi nu apuca niciodata a doua zi, decat daca e pusa din timp de o parte pentru pachetelul de la serviciu. Am folosit mere Jonathan, cele mai usor de gasit la noi in comert, si desi usor acide, sunt foarte parfumate iar un strop de zeama de lamaie le poate corecta culoarea oxidata la razuire, intr-o buna masura.

Despre mere ar fi foarte multe de spus, insa pe piata din Cluj nu veti gasi o prea mare varietate, mai ales de cand Livada Palocsay e mai mult o amintire cu parfum de mere. Gasim acum in general Granny Smith, marul verde-crud de prin hypermarketuri, in general importat din Ungaria; e cel pe care il gasiti vidat in caserole; pentru mine, asta are coaja prea groasa, in schimb e crocant si poate unora le place asta. La piata troneaza Jonathanul si Jonagoldul, plus Golden Delicious (Golden Auriul binecunoscut). Cel mai bun vin pe care l-am gustat in toata viata mea pot sa jur ca a fost un cidru de Golden facut de tata si tinut cu grija in pivnita. Ala a fost un auriu desavarsit si voi asocia mereu imaginea acestui soi cu paharul ala delicios. Florina sunt si ele in top la noi, mari si usor aplatizate, rosii si grozav de aromate. Astea mi se par ca au cel mai floral parfum si o aroma specifica. De multa vreme insa nu am mai dat peste vestitul Starkrimson (ori bot de iepure). Asta e preferatul lui Cristi: usor fainos, cu aroma de banane proaspete, foarte crocant cand e de calitate superioara. Nu stiu zau de ce nu il mai vad pe piata, si chiar l-am cautat insistent in ultimele doua saptamani.

Trecem la prajitura noastra. Avem nevoie de:

400 g faina
200 g margarina sau unt
2 linguri zahar pt blat
1 praf de copt
Un praf sare
2 linguri otet
3-4 linguri apa
2 kg mere
Zahar dupa gust pentru umplutura, in functie de dulceata merelor (cam 4 linguri)
2 lingurite scortisoara
2 linguri gris

1. Amestecam ingredientele uscate pentru aluat, apoi adaugam cubuletele de unt moale, otetul si apa. Framantam, insa nu prea insistent. Aluatul cu unt se intareste prea tare la copt daca e framantat peste masura.
2. Impartim aluatul in doua. Trebuie sa fie elastic.
3. Dam merele curatate pe razatoarea mare, adaugam zahar, scortisoara si gris (va absorbi din surplusul de zeama ramasa), amestecam bine, apoi scurgem bulgari de mere cu mainile.
4. Intindem prima foaie, apoi nivelam merele, dupa care acoperim cu a doua foaie. Pe asta o intepam din loc in loc cu furculita. Coacem prajiturica la 180-190 grade Celsius, cam 45-50 de minute. La cuptorul pe gaz clar se coace mai repede.
5. Cand s-a racit (daca apuca), o pudram frumos cu zahar praf vanilat sau nu, apoi intram pe Internet, cautam blogul Cristinei si ne gandim daca votam cu prajiturica ori incercam pe seara urmatoare un compot de mere la fel de parfumat :)!