It's a Boy! cocktail

Nu ma pot abtine! Navigand de mama focului prin blogulet sa imi mai amintesc si eu cam cum arata :) am sesizat cu maxim extaz inca o persoana inscrisa aici! Stiu ca de fiecare data am sarbatorit treaba asta cu un cocktail, insa ultima perioada mi-a schimbat prioritatile si am renuntat (cu bucurie, totusi) la combinatiile de alcool, ca sa faci cocktail-uri din sucuri mie nu mi se pare nostim. Acum insa, revenim insa mai retinuti la obiceiuri vechi (responsabilitatile nu ne mai permit testari aprofundate :)) asa ca recomandam urmatoarea combinatie, in special cu ocazia botezurilor, daca vreti ca invitatii sa fie luati usor prin surprindere atunci cand fumul artificiilor de pe tort aproape strica toata prezentarea. Ca sa nu mai zic ca se asorteaza cu azuriul din martipanul de pe tortul unui baietel... Noi am baut combinatia la after-party cu doi buni prieteni iar daca vor avea ei o "Baby Girl" candva, promit sa adaptez rapid combinatia pentru a corespunde situatiei. 

Pentru un pahar dulce in cinstea celui mai iubit baietel, am pus asa:

1 lingurita sirop curacao

vin spumant in completare, unul sec, sa nu devina bautura prea dulce, nu de alta, dar la botez fetele tind sa vina insotite...

Cam asta e, sus paharul si la mai multi cititori inscrisi :)!

Dulceata spicy de cirese pietroase

Cu toate ca ultima postare mi-a fost criticata in fel si chip, presupusa mea dulceata de capsuni fiind considerata ba gem, ba prea dulce ori prea imbuibata de conservanti, ma gandesc sa mai revin in forta cu o alta treaba la fel de dulce dar pentru care astept totusi pareri, ca de asta am lasat comentariile libere pe blogulet.

Am facut de data asta o dulceata de cirese, folosind din soiul pietroase. Sunt usor mai amarui insa foarte zemoase, asa ca dulceata noua e chiar siropoasa. Anul trecut am facut prima mea dulceata serioasa folosind cirese negre, insa anul asta, alt soi ne-a iesit in cale, asa ca ne-am gandit ca merita si acestea o incercare, nu de alta, dar dulceata de cirese a fost cel mai mare hit la clatitele de peste an din casa noastra.

Ca sa nu ne considere musafirii monotoni, ne-am gandit insa ca ar fi bine sa imbunatatim reteta, asa ca anul asta am tras doua cratite de dulceata. Pe una am lasat-o simpla, insa pe cealalta ne-am gandit sa o inmiresmam ceva mai mult. Banuiesc ca fotografia deja a spus multe… In total avem pe raft doar 8 borcanele pentru ca am lasat-o sa scada mult.

Am facut o serie simpla din 1.8 kg (produs finit) cirese spalate si “eviscerate” si doua cani de zahar si una din aceleasi cantitati insa am adaugat 1 baton de scortisoara si un saculet de tifon legat fedeles cu ata in care am pus 8 boabe de ienibahar, 12 cuisoare si o lingurita de seminte de coriandru. Evident am spumuit dulceata pe parcurs, am fiert-o la foc moale si am lasat-o sa clocoteasca amestecand des cam 50 de minute bune, pana cand a devenit serios inchisa la culoare, rubinie si lipicioasa, asa cum imi place mie. Mirodeniile le-am adaugat dupa ce a clocotit 20 de minute dulceata mea, si le-am scos abia la sfarsit. Punem dulceata fierbinte direct in borcane sterilizate pe care le ferecam bine pana la prima serie de clatite a la Cristi. Mama zice ca a fost o serie foarte inspirata si sper sa placa la fel de mult si altora.  Cami a topit juma' din cana asta, deci o fi buna, totusi...

Ca de fiecare data, astept critici si idei de imbunatatiri. Data viitoare postez niste briose de au mers de minune scufundate in bunatatea asta dulce. Pup!

P.S. Deja visez la o dulceta de piersici ori caise...

Dulceata de capsuni

Cel mai dulce fruct de sezon produce iar cozi in fata tarabelor din pietele clujene, mai ales daca in loc de 5.99 lei satmarenii afiseaza un generos 5.50 lei per kilogram de placere stacojie. De multa vreme nu am mai golit un castron de dulceata, mai cu seama de capsuni, asa ca, la indemnul pofticios al mamei mele am acceptat cu drag provocarea de a transforma doua kilograme de fructe proaspete in ceva delicios si demult asteptat. In final am decis: ma pricep de minune la dulceata, chiar daca ies din tiparul retetelor lu’ Mama, asa ca, transcriem o reconstituire a faptelor savarsite ieri, pe la vremea amiezii.

Pentru 7 borcane si un bol mare de dulceata am folosit:

2 kg de capsuni
1.5 kg zahar
1 lingurita acid salicilic

1. Am spalat fructele si le-am indepartat coditele. Nu le-am scurs de apa, le-am pus pe rand direct in oala in care au fiert.
2. Am zdrobit cu mana majoritatea capsunilor, asa, ca sa imi aduc aminte cam cum e sa iti murdaresti mainile in bucatarie, apoi am adaugat zaharul si am amestecat tot in oala. Astea au stat asa cam o jumatate de ora buna, sa se imprieteneasca.
3. Am pus oala pe foc mic, amestecand din cand in cand, iar cand dulceata a inceput sa clocoteasca, am continuat toata afacerea asta cam o ora intreaga. Pe parcurs, m-am distrat de minune alegand si indepartand spuma de deasupra.
4. Cu vreo 5 minute inainte sa ma decid sa sting focul, am adaugat si conservantul.
6. Am portionat dulceata de capsuni fierbinte in 7 borcanele, iar restul l-am pastrat pentru o zi de maxima placere, mai cu seama ca pe dupa-masa a sosit si o portie generoasa de gogosi. Va sfatuiesc cu mare drag sa va apucati de o asemenea dulceata. Merita efortul, ca nici nu e unul semnificativ, rezultatul fiind plin de parfumul sfarsitului de mai…

74. Palets des dames – sau fursecuri frantuzesti cu stafide

Hello, again!

Ma tot gandeam cu ce sa revin pe “piata” retetelor, dupa o lunga perioada in care degetelele mele nu au pupat tastatura, ca sa nu mai zic de o lingura de lemn ori tel in bucataria de pe Vlaicu. N-ai ce-i face, atunci cand constati ca ti s-au schimbat prioritatile cu totul, ca statul in pat cu rostogoliri tip clatita de pe o parte pe alta nu au nici un farmec si ca Midsummer Murders e cam tot ce gasesti bun in materie de seriale politiste. Mai renunti si la gatit, si la blog ori facebook si iti revizuiesti plaja de retete incercate cu cateva luni in urma, visezi la altele pe care le-ai incerca, iar cand perfuzia de Gynipral e pe terminate ceri inca un cocktail din aceeasi gama, plin de savoarea tocoliticelor.

Insa acum ca toate astea au trecut cu bine, am intrat din nou plina de mandrie in bucatarie, chiar daca singurele ingrediente pe care le mixez sunt 120 ml apa fiarta si racita la 40 de grade si 4 masuri de lapte praf Nan HA :)). Oricum, merita, atata timp cat rezultatul e pentru cel mai nou si inflacarat critic al meu, calitatea produsului fiind masurabila prin intensitatea colicilor de dupa masa.

Cu toatea astea, mai am o listuta buna de incercari culinare de prin ianuarie pe care o sa le redau in spatiul asta mic al meu, ca doar n-oi lasa grozaviile astea ne-share-uite in spatiul virtual!

Pentru azi, daca tot se vor gati iar prajituri si dulciuri, am ales Palets des dames, fursecurile frantuzesti ce au devenit rapid preferatele mele. Se topesc in gura, evident ca au o multitudine de variante delicioase, combinatiile fiind la indemana oricui. Le putem face cu stafide, nuci, alune, merisoare uscate ori cate si mai cate. O sa gasiti cam doua variante ale acestui deliciu frantuzesc: cea cu stafide pe care am incercat-o eu, si cea cu gem de caise si glazura de zahar, insa asta ar fi mult prea dulce pentru gustul celor de pe Vlaicu, asa ca ramane de incercat pe alta data. E o reteta din nordul Frantei si face referire la o frumoasa sotie de patiser, a carei gura nu tacea decat umpluta cu aceste dulci palets des dames.

O portie o obtineti din:

150 g unt moale
150 g zahar praf
150 g faina
2 oua
100 g stafide
3 linguri de rom bun sau ceai negru

1. Incepem cu stafidele, pe care le inmuiem cam o jumatate de ora in rom ori ceai negru, pana absorb tot lichidul.
2. Continuam cu untul, pe care il frecam bine cu zaharul, sa obtinem o crema consistenta.
3. Adaugam apoi ouale intregi, cate unul o data, incorporandu-l bine. Vine acum faina, dupa care adaugam stafidele cu tot cu romul ramas neabsorbit.
4. Cu o lingurita asezam gramajoare in tava tapetata cu hartie de copt. Sa fie la distanta, caci se vor lasa in discuri destul de intinse. Le coacem cam 12-13 minute la foc potrivit, cat sa devina aurii, insa nu maronii pe margini. Vor fi delicioase langa o ceasca de cafea, potrivite pentru orice musafir, se vor topi in gura si atentie, vor duce rapid la dependenta! Va pup!

Turta dulce, Sanda Marin

N-am mai mancat turta dulce de casa de ani de zile. Reteta asta a Sandei Marin imi aduce aminte de o multime de lucruri, insa cele mai clare imi sunt amintirile din tabara de vara de la Blajoaia, cand, in urma unor ploi greoaie de munte si total nepotrivite planurilor unor copii agitati si pusi pe fapte mari, o cutie plina pregatita de mama a facut mai suportabila ratia zilnica de mancare primita de la cantina taberei scolare. Cea mai plictisitoare si mohorata tabara de vara la care am participat in toata copilaria mea! Si cand ma gandesc la eforturile alor mei de a ma trimite si pe mine in vacanta undeva departe de betoanele clujene, mai ca imi vine sa ma gandesc si acum de doua ori inainte de a-mi petrece un concediu prelungit la munte, la mila vremii schimbatoare si capricioase.

Printre putinele amintiri placute din zilele acelea se numara o tura buna de afine, un prof de mate ud leoarca (nici acum nu-mi dau seama cum a intrat el in capcana noastra si nu cei doi baieti rautaciosi de la etajul doi), plus cutia de turta dulce frumos pregatita de mamica mea grijulie. Asta e aproximativ reteta Sandei Marin pe care a folosit-o si ea atunci, una delicioasa zic eu si sincer nesperat de asemanatoare gustului celei profi de pe raftul patiseriilor.

Pentru o tava de 30/15 cm aveti nevoie de:

350 g miere
350 g faina
3 oua
2 linguri zahar
½ lingurita bicarbonat de sodiu
1 lingurita rasa scortisoara
1 lingurita cuisoare macinate cu 5 boabe de ienibahar
1 lingura rom
1 lingura ulei

1. Incalzim mierea cat sa fie bine lichefiata, apoi cernem in ea faina si amestecam bine, sa nu ramana cocoloase. Putem folosi un tel.
2. Cand e bine racit amestecul, adaugam pe rand ouale intregi si le incorporam.
3. Urmeaza restul de ingrediente, dupa care coacem turta dulce intr-o tava tapetata cu hartie de copt, la 180 de grade Celsius, 30-40 de minute. Puteti adauga nuca tocata direct in compozitie ori deasupra, inainte de a pune prajitura la cuptor.
4. Pentru decor eu i-am facut o glazura simpla de zahar de la Dr. Oetker si i-am presarat cateva merisoare uscate, insa alegerea va apartine. Eu zic ce e un desert de copilarie bine venit langa ceasca de cafea a adultilor in diminetile de iarna, asa ca sper sa-l incercati si voi! Pe curand!

Pasta de branza “Rotiseria”

Am promis amintiri (culinare) din copilarie, asa ca asta e prima pe lista: crema de branza vanduta la suta de grame in rotiseria de la coltul strazii noastre. Isi mai aminteste cineva de “Rotiserii”? Ah… locul in care in vremea dinainte de copilaria mea cu siguranta puiul rotisat umplea narile cumparatorului, un soi de “impinge tava” la pachet, cu tavi pline de mancaruri aproape “fast food”, insa sincer mult mai delicioase si apetisante. Pe cand am ajuns eu sa le vad, rotiseriile astea mai pastrau doar o parte din meniul gustos de care vorbeam, amintirile mele cele mai pregnante fiind caserolele cu creme de branza si halbele pufoase de bere. Erau un loc in care barbatii din mai tot cartierul se adunau la o “bericica”, spuneau bancuri deocheata si unde asteptau duminica sa fie chemati la pranzul gata pus in farfurie. Nostim cum memoria noastra e atat de selectiva! Probabil ca mai existau si alte bunatati pe ordinea de zi, insa copilul din mine nu isi aduce aminte decat de branza cu rosii, spuma alba de bere amaruie la care pofteam mai toti copiii veniti sa ne adunam capii familiilor in duminica libera si bancurile cu Bula pe care le reproduceam cu mare succes mai apoi, in spatele blocului.

Ca sa nu mai lungim vorba, iata delicioasa pasta de branza din vremurile comuniste, intinsa pe o felie groasa de paine, garnisita cu felii obraznice de rosii:

250 g branza de vaca 20%
60-80 g unt
1 ½ lingurita boia
½ lingurita sare
½ lingurita piper
½ lingurita chimen tocat
¼ ceapa alba tocata marunt (optional, insa binevenit)

Dupa ce frecam toate astea impreuna, ajungem sa avem un aperitiv delicios, o gustare de seara minunata, iar daca vom plusa cu rondele de ceapa verde, un rasfat rustic din care nu ne vom mai putea opri…

Ciorba iute ungureasca

Cu frigul asta ce a dat iar peste noi, ne-am gandit ca saptamana trebuie inceputa in forta, cu ceva fierbinte si consistent. Am facut o ciorba ungureasca de purcel, iute nevoie mare, sa ne infierbante burta si cugetul. Am botezat-o asa pentru ca am facut-o in mare masura urmand principiul gulasului tipic unguresc, chiar daca nu am folosit ca baza ceaiul de chimen. Nu a durat mult sa o facem, deci nu e chiar un chin in bucatarie langa aragaz, plus ca fiind facuta pe carne de porc si nu de vita, gatitul clar a durat mult mai putin. Si ca sa pastram o aroma vecina cu a gulasului unguresc, evident am folosit crema de gulas si pasta de ardei. Noi am optat pentru cremele iuti de data asta, chiar daca in mod obisnuit mergem pe cele dulci, insa zic eu, alegerea a fost una grozava si va recomand ciorba asta cu mare drag.

La o oala serioasa si cam 2.5 l de apa am folosit asa:

400 g pulpa de porc (am mai incercat si cu cotlet, ca ala era in congelator, si nu s-a suparat nimeni; numai afumatura nu cred ca mi-ar fi placut de data asta)
1 ceapa alba mare
3 morcovi
1 radacina patrunjel
½ radacina telina mare
Cam 3 linguri de ulei pentru calit carnea si legumele
2 1/2 linguri Crema gulas iute
1 lingura pasta de ardei iute
4 cartofi potriviti
Sare si piper dupa gust
Smantana si ceapa verde la servit

1. Am spalat, sters de apa si taiat cubulete carnea de porc. Am tocat marunt ceapa, iar radacinile le-am taiat cubulete toate. Am pus toate astea mai apoi la calit cam 20 de minute, pana cand carnea si-a schimbat culoarea si s-a rumenit numai putin.
2. Cand treaba asta s-a terminat, am stins totul cam cu 2.5 l de apa clocotita si am adaugat cele doua tipuri de creme.
3. Cand aproape e fiarta carnea, adaugam cartofii taiati cubulete, sare si putin piper, apoi am mai fiert ciorba o vreme, sa fie si cartofii numai buni. Am imbunatatit-o cu smantanica si cozi de ceapa din balconul nostru vesnic umed si am avut o ciorba iute de iarna, cu o buna aroma de gulas, insa considerabil obtinuta cu mai putin efort. Pofta sa aveti!

Maine am de gand sa va aduc doua amintiri din copilarie: crema de branza ca la Rotiseria din coltul strazii si turta dulce de casa, a la Sanda Marin. Mmm…