Este vorba de o reteta incantatoare, foarte fina dar recomandata numai iubitorilor de supe-crème. Se simt foarte clar influentele nemtesti, ca doar vorbim de o mancare de cartofi, dar si cele frantuzesti, prin textura finala (cu toate ca in ultima vreme, cele mai multe infuente vin de la cei 15% locuitori proveniti din Portugalia). Intregul weekend a fost plin de influente germane, avand in vedere felul principal pe care il voi prezenta ceva mai in colo. In Luxemburg voi reveni pentru Dezlegarea la peste, asta daca tot am descoperit ca una din specialitatile locale este pastravul. Pana atunci insa, ne rezumam la o supa cremoasa, eleganta si simpla.
3 cepe medii
5 cartofi
Ulei pt calit ceapa
1 l apa
3 cani lapte
Sare, piper
1 smantana (200g, dulce pentru gatit, tip Dorna sau obisnuita, acra, de Napolact)
1 galbenus
1. Curatam si tocam marunt 3 cepe si le punem la calit in putin ulei vegetal. Cand devin sticloase si s-au inmuita, adaugam 5 cartofi curatati si taiati cubulete si stingem totul cu 1 litru apa clocotita. Nu uitati, pentru a nu pierde substantele nutritive din cartofi, acesti se pun direct in apa clocotita, nu foarte multa. Nu se tin niciodata in apa rece inainte, deoarece se pierd calitatile acestui tubercul.
2. Lasam totul sa fiarba, pana cand cartofiorii devin moi si vor putea fi pasati. In acest moment strecuram totul dar pastram deocamdata zeama. Cand cartofii s-au racit, putem incepe sa folosim blender-ul pentru a pasa intreaga cantitate, utilizand cate un pic de zeama pentru a lichefia mai bine amestcul. Nu e necesar tot lichidul ramas.
3. Cand totul e pasat, punem amestecul in 3 cani de lapte fierbinte si amestecam direct pe foc pentru a dizolva totul. Acuma adaugam sare si piper dupa gust. Mai lasam sa dea un clocot.
4. Pregatim separat o smantana (dulce sau acra) cu un galbenus de ou. Cand luam de pe foc cratita, turnam amestecul incet, dizolvand cu o lingura de lemn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu