121 Retete Europene si alte ganduri...: 70. Visinata si o privire spre Bran...

Mai sunt ceva saptamani bune pana la un concediu adevarat, asa ca nu imi ramane decat sa ma amagesc cu amintiri de inceput de iulie. Poate ca aduc cam tarziu reteta asta, tipic romaneasca as zice, ca doar visinata facem toti, in mai toate familiile cu pofta de bunatati pentru la iarna. Visinata asta e menita sa incalzeasca sufletele la Craciun, insa zau, la noi nu o mai vad apucand luna octombrie, macar. E una din cele mai reusite visinate pe care le-am incercat (si har Domnului, nu au fost putine pana acum :) !). Sper macar sa mai gasiti visine, daca v-am deschis apetitul pentru o licoare dulce si plina de aroma. In Branul de care pomeneam, acu’ vreo doua saptamani, toate curtile gemeau de visini stacojii, asa ca poate sanse mai sunt. Noi am pregatit o sticla saptamana trecuta cu niste visine vanate cu greu de mama la piata. Am pus asa:

220 g visine
180 g zahar
Vodka in completare la final, intr-o sticla de 750 ml

Visinele spalate, nu cele mai sanatoase as zice, le-am pus din nou in sticla, cu zaharul, la soare. Au stat la “bronzat” in balcon 2 zile bune, scuturate des, sa nu se plictiseasa, pana cand au lasat siropul sa topeasca mai tot zaharul. Am completat apoi sticla cu o vodka buna, si acum speram sa mai ramana si pe vizita de duminica a mamicilor noastre, aprige concurente la titlul de "cea mai buna visinata", fiecare cu reteta si proportiile proprii. Sper sa avem cu ce ne lauda, mai ales ca mama a colaborat si la prezentare.

Cam asta a fost visinata noastra. Ideea dupa cum spuneam ne-a venit in Bran. In viata mea nu am vazut atatea curti pline de visini. Nu stiu cum se face, dar toata minunea asta de statiune a noastra e plina de pomisorii astia veseli (deci cu siguranta oamenii locului mai fac si altceva decat chec cu visine…) si tufe grele de miniroze, pline de parfum.

Daca Busteniul mi-a parut desprins din secole trecute, insa nu la cel mai placut mod, ei bine, Branul e una din cele mai placute surprize romanesti. Si nu ma refer doar la castel, care de altfel ne-a fermecat. Peste tot sunt localnici primitori, pensiuni una si una, peisaje de vis oriunde te-ai uita, iar la pensiunea noastra, vezi in zori Bucegii, iar pe seara, soarela mergand la culcare in spatele Pietrii Craiului. E o oaza de liniste si aer curat, cu o bijuterie ascunsa intru-un petic de verdeata, la inaltime.

Castelul e o minune atipica pentru felul in care neamul nostru stie sa intretina frumusetile vechi. Intortocheat si secretos, respirand istorie, Castelul Bran e plin de musafiri din toate colturile lumii. Atatea limbi sub un acoperis am mai vazut la Neuschwanstein, si sincer castelul nostru, desi sub dimensiunile celuilalt, m-a impresionat la fel de mult, insa din alte puncte de vedere. E pastrat impecabil, frumos prezentat in detalii tiparite in fiecare incapere, primitor ca un camin romanesc si plin de lucruri care pur si simplu te cuceresc. Daca am ceva regrete legate de el, sunt doar privitoare la un ghid prea putin interesat sa “vanda” bijuteria asta, cat mai mult dornic sa para nostim turistilor americani povestind aiurea de filme ieftine si un Dracula “care e doar o poveste ecranizata si nimic mai mult”. Ma intreb cum ne-ar fi hipnotizat un ghid german daca ar fi putut controla un astfel de “beneficiu” si cam cate suveniruri am fi cumparat daca povestea ar fi fost prezentata asa cum se cuvine. Noroc ca suntem un popor sincer si ne place sa spunem adevarul :)... Atat ca in turism uitam ca sinceritatea de acest gen vinde mai putin, de unde rezulta fonduri mai putine, de unde rezulta ca Branul nu prea vad cum va mai fi intretinut la fel de bine pe termen lung.

Concluzionand, Branul e un “must see” al nostru ce nu trebuie ratat, o evadare intr-o lume stranie si totusi romantica, de care trebuie sa ne bucuram cat de repede, avand in vedere felul in care gestionam noi mai toate frumusetile astea ale neamului nostru…