GINGER BEER – BUNDABERG

Pana acum am evitat sa cumpar sticlutele astea cu o depunere ciudata si un format care numai a bere nu aducea. Si am gresit enorm. Mi-am corectat comportamentul si ideile in ceea ce priveste berica asta de ghibir abia in momentul in care am lecturat (nu alte beri) ci un articol foarte interesant in revista mea preferata (chestii slabe, de femei), Ioana – secretele bucatariei. Abia atunci a aflat si Cristina ca nu e deloc vorba despre o bere in toata puterea cuvantului, ci de o bautura racoritoare nealcoolica pe baza de ghimbir, neasteptat de buna. Din nou, asta pentru amatorii gustului foarte intepator de ghimbir. In orice caz, macar o data in viata trebuie incercata, iar eu declar ca de acum sunt o fana a bauturii in cauza.

375 ml si 0% alcool, 8% din doza zilnica recomandata de energie. Toate astea intr-o bauturica produsa si detinuta, asa cum ne spune un mic desen de pe eticheta, de Australia. La noi, din cate am aflat, este importata doar de Sano Vita. Marca Bundaberg e cea care a produs pentru prima data bautura intr-un orasel, ca o racoritoare pentru muncitorii ce lucrau la calea ferata. Iar eu sunt fericita ca am incercat chiar originalul.

Cum se prezinta? Un lichid acidulat, dulce, neasteptat de dulce, albicios-straveziu, deci tulbure, care seaman incredibil de mult cu socata noastra, cel putin cu reteta familiei mele. Trebuie bine scuturat inainte de a fi servit, si va disparea precipitatul. Singura diferenta este aroma limpede de ghimbir. Nu sunt un fan al acestui condiment, fie el praf sau radacina proaspata, dar sucul asta m-a cucerit. Inca ma gandesc daca sa fac o gluma cu Calin si sa o incadrez la capitolul “Beri”, asta din dorinta de a promova bauturica noua, sau poate aflu ca in State e arhicunoscuta si banuiesc atunci si apreciata. Oricum, are o aroma revigoranta; am suspectat ceva adaosuri in sensul asta, dar apoi  citind una-alta am descoperit ca asta e efectul real al ghimbirului. Parca mai simt ceva urma de limonada, desi eticheta nu spune asta. Ne zice in schimb de vreo doua E-uri care nu m-au incantat, dar acu’ merge si asa. Nu facem doar exces. Deci, in zile fierbinti de vara, sticlutele astea vor avea categoric un loc in raftul frigiderului nostru. Si daca tot e post, hai ca merge o bere… de ghimbir!

http://www.bundaberg.com/info/product_range/ginger_beer/

13. Crème brûlée sau Vive la France!... si crema lor de zahar ars

La ce ma gandesc cand spun Franta (pentru inceput tara celor peste 1000 de tipuri de branzeturi)? La profesoara mea din scoala generala care imi pronunta numele intr-un mod foarte chique, la Valea Loarei si alte doua monumente UNESCO din cele 29 in total, adica Abatia Mont St. Michel si Catedrala Chartres. Sunt pentru mine un vis si sper candva, probabil la pensionare, intr-un circuit pentru seniori, sa le vad si eu in realitate, nu doar navigand pe Internet.

Pentru doritori, cam astea ar fi detaliile, cele doua site-uri. As fi introdus si niste imagini, dar cum inca nu imi apartin, mai asteptam pana la Pilonul II…

http://mont-saint-michel.monuments-nationaux.fr/en/

http://en.wikipedia.org/wiki/Chartres_Cathedral

Poate unii dintre voi stiu mai multe, asa ca astept sa mi le impartasiti.

Dar mai imi sta gandul la ceva si atunci exclam Vive la France cu adevarat! Crème brûlée sau o adevarata Crema de zahar ars. Originea exacta nu e cunoscuta pentru aceasta reteta, in schimb stim ca a aparut intr-o carte de bucate din 1691 cu aceasta denumire. A fost tradusa apoi in engleza pe la1730 intr-o editie  noua a originalului, Cuisinier roial et bourgeois,  a lui François Massialot. E ceea ce se mai numeste crème anglaise, asta daca vreti alte variante si le cautati prin carti moderne de bucate sau pe Internet. In anii 1800 englezii i-au stricat cu totul denumirea in burnt cream… ma intreb atunci in ungureste cum i-ar spune bunica mea…

Reteta este cum nu se poate mai simpla, neimplicand experienta in ale bucatariei frantuzesti, asa ca e numai buna pentru mine. Trebuie sa specific insa, inainte de toate, ca nu toti au gasit reteta asta placuta, ca textura sau continut de zahar. Asa ca, daca nu va plac dulciurile “dulci” sau prea cremoase, sau daca preferati un tort aspectuos, atunci sa stiti ca nu e de voi. Recomand sa mancati desertul rece, de la frigider. Ca idee, nici nu am observant cand a terminat Cami un bol, in schimb Luci a renuntat dupa cateva lingurite. Ce-i drept, a incercat-o calda si sustin ca rece mergea pana la jumate.

Crema de zahar ars (A.K.A. burnt cream, crème brûlée etc.) cam 6 portii

1 cana zahar
7 oua
7 linguri zahar
800 ml lapte
3-4 pliculete zahar vanilat

1. Intr-un bol amestecam bine ouale cu lingurile de zahar, vanilia si laptele, ca pentru o papara obisnuita.
2. Intr-o cratita lata punem la topit o cana de zahar, la foc mic, amestecand cand e nevoie. Atentie sa nu se arda. Va deveni amarui atunci.
3. Cand zaharul s-a topit si a devenit un caramel placut la culoare, nu prea maroniu sau rosiatic, luam cratita de pe foc si o rotim pana tapetam cat de cat peretii cu caramelul. Automat apoi turnam continutul bolului (ouala batute cu tot restul).
4. Dam cratita la cuptor, dupa ce l-am preincalzit la 185-190 grade Celsius, pe raftul din mijloc, pentru 60-70 minute. Cand e aurie si s-a legat, crema noastra e gata. O puneti in boluri cu zeama de zahar ars lasata in cratita. Cum a fost?

REFLETS DE FRANCE, CIDRE BOUCHE DE NORMANDIE – adica un cidru bun de mere dulci

Parca ai chef de o bere racoroasa dar zici ca ar merge mai bine un vin aromat… ce sa fie? Pai simplu de tot in cazul asta! Nu vad solutie mai buna decat un pahar de cidru rece! 

Cel pe care il propun eu se gaseste numai la Carrefour, dar pretul lui a crescut de la 7 leuti si ceva acu 2-3 ani la 11! Asta da! Vine in mai multe variante: mere (usor sec), mere dulci (foarte bun) si pere dulci (la fel de bun). Preferatul meu e cel de mere dulci dar nu zic nu nici unui pahar de cidru de pere. Asta de mere imi aminteste de copilaria mea, cand  tata facea un cidru exceptional, de mere Golden Auriu. Nu cred ca am mai gustat in schimb ceva la fel de bun ca si bautura aceea. Memorie olfactiva am avut mereu, dar gandul la paharul ala cu licoarea aurie ma face sa cred ca excelez macar la capitolul asta.

Bautura de Normandia, cea de mere dulci pe care o prezentam, vine cu o culoare de miere de tei, aurie, foarte placuta, cu aciditate medie, ca a unui vin spumant (a propos, stie cineva diferenta intre spumos si spumant? Eu da! A folosit si facultatea la ceva. Colegii mei stiu la ce ma refer :)). Nu e foarte acidulat, deci merg mai multe pahare. Vine in sticlute de 0.75 ml si 1.7-2.5% vol. asta ca si alcool, deci nu recomand gravidelor. Nici nu stii daca ce ai in gura ca si textura e vin sau bere, asta pentru ca simti lipsa gradelor de alcool. In schimb paharul e revigorant si surprinzator. Merita neaparat incercat. Aroma fructelor e atat de deosebita, incat o sa aveti impresia ca va plimabti seara, dupa o zi calda de toamna in mijlocul unei livezi. Nu se compara senzatia cu nimic in sensul asta. "Parfum" e doar o definitie pentru cidrul asta. Cel de pere e la fel de aromat. Nu pierde deloc din calitati, din contra, e interesant si o provocare sa le comparati.

Cat despre producatori, sunt niste tipi interesanti, pusi pe treaba care vor sa faca produsele regionale frantuzesti cat mai cunoscute in lume. Marca Reflets de France este in totalitate dedicata produselor patrimoniului cultural francez. Uite despre cine vorbesc:

http://www.refletsdefrance.com/marque.html

Am putea avea si noi asa ceva. Si am aflat ca avem, dar greu de pozitionat pe piata romaneasca. Saschiz va suna cunoscut? Se munceste mult acolo in sensul acesta. Le urez spor la treaba si mult succes in ceea ce fac! Chiar merita! (si mai vreau gem adevarat de acolo!)

http://www.fundatia-adept.org/?content=local_products

Ciorbita de zarzavat cu fasolica verde conservata... asa, de post

Iar miercuri, iar o zi de post! Uf!... iar am ajuns in pana de idei, asta pana cand am descoperit ca am un cititor de care nu stiam pana acum si cu care nu am tinut legatura… Asta pentru ca oamenii trec prin foarte multe schimbari in timpul unei vieti: de la locuri de munca la prieteni, dar mai ales la relatii noi, atunci cand nu mai gasesc in cel de langa idealul sau iluzia pe care o asteptau. Dar sa nu deviez prea mult. Ce legatura au toate astea cu blogul? Pai daca tot am un cititor, hai sa mai fac si o mancarica. Se pare ca merita, pana la urma! Ce am invatat eu de la unul din joburi? Un client castigat, un efort meritat! Ciorbita azi in cele din urma!

Va avertizez, imaginea nu e una din cele mai bune, dar savoarea va fi! Ma gandeam la inceput ca nu iese cine stie ce, dar mi-am dovedit ca niste legume simple bine combinate pot avea ca rezultat un gust de pomina.

1 ceapa alba
3 morcovi potriviti
3 radacini de patrunjel
1 pastarnac, asa mai sanatos. Merge si fara in lipsa…
½ telina medie
Ulei de masline pentru calit. Da aroma fructata mai buna. Merge si de floare in schimb 
2 l apa
Suc de la ½ lamaie sau otet, sau otet de pe ardei iuti conservati. Din asta mai folosesc eu la ciorbe
3 cartofi nu foarte mari
2 linguri vegeta
Sare daca mai trebuie
1 lingura pasta de ardei. Eu folosesc aici din aceea adevarata, de la mama lor, ungureasca. Piros Arany, de la Univer
1 borcan de 800 gr fasole alba pastai

1. Tocati marunt ceapa si razaliti pe razatoarea mare morcovii, telina, patrunjelul si pastarnacul. Punem ceva ulei de masline si dam la foc mic totul la calit, intr-o oala medie, pana ce zarzavatul se inmoaie. Amestecati des, ca de nu se prind de oala si arse nu mai au gustul asteptat.
2. In acest moment, cam dupa 10 minute bune deci, turnam cei 2 litri de apa, de preferat fierbinte, amestecam bine si lasam sa dea in clocot. Adaugam apoi vegeta.
3. Cand zarzavatul e aproape fiert, adaugam cartofii curatati si taiati cubulete potrivite. Stoarcem si zema de lamaie, dupa gust, cat de acra vrem ciorbita, sau cat de inspirati suntem.
4. Cand si cartofii sunt gata, cam in 10-15 min maxim, adaugam fasolea stoarsa si lingura de pasta de ardei. Mai lasam sa dea un clocot. Supa asta merge de minune pentru un post catolic, adica daca mai punem in farfurii 1 lingura buna de smantana. Sa te lingi pe degete!

12. Salata nemteasca de cartofi

Sincera sa fiu, salata asta nu e nici de departe cea mai estetica pe care am gustat-o vreodata, in schimb putem spune ca ne-am gasit salata perfecta de cartofi, asta ca si gust. Noi din pacate am folosit cartofi albi, si poate si asta a influentat in mod negativ rezultatul dpdv vizual. Cu toate astea o pun pe blog pentru aromele combinate care se potrivesc de minune! Chiar ne-a placut si merita sa o incercati, macar asa, ca o variatiune pe tema data. Vor iesi cam 4 portii mari, daca nu 5:

1 kg cartofi rosii, de preferat. Cei albi se vor sfarma mai tare
1 ceapa mica
2 cepe verzi
5 felii bacon
5 castraveciori in otet
4 linguri ulei
1 lingura mustar
4 linguri zeama de pe castravetii murati
1 lingura otet de vin alb
½ cana de apa in care ati fiert/diluat o lingurita vegeta
Sare si piper dupa gust
Patrunjel verde tocat

1. Spalam bine si punem la fiert in coaja cartofii. Cam dupa 20 min, daca furculita intra bine in ei, ii luam de pe foc, ii stoarcem de apa si ii lasam sa se racoreasca. Ii curatam si taiem apoi felii mai groase, sanatoase, intr-un bol mare.

2. Baconul il maruntim si il prajim in putin ulei, cat de tare ne place noua. Il scurgem apoi de surplusul de grasime si il punem peste cartofi.

3. Tocam apoi marunt ceapa, ceapa verde o taiem rondele, si castraveciorii cubulete. Punem totul peste cartofi si bacon. Saram acum si piperam.

4. Preparam sosul din mustar, ulei, otet, apa (otetul defapt) de pe castraveti si supa calduta si il turnam peste salata noastra. Amestecam totul, servim cu ceva carnita (in cazul nostru un snitel vienez veritabil) apoi mai cerem o portie…

11. Wiener Schnitzel… sau snitel vienez de vitel

Nu ai cum sa faci fata unei capitale pline de istorie si cultura cu un stomac gol. Si cu ce altceva sa il satisfaci in inima Austriei daca nu cu un snitel vienez adevarat! Felia asta satioasa de vitel perpelita intr-o crusta aurie de pesmet are si ea la randul ei, ca orice colt din Viena, o poveste incurcata. Ba a fost inventata de milanezi, ba de austrieci, cert este ca snitelusul lor are denumirea protejata de lege si se pare ca a aparut la mijlocul anilor 1800. Vanzarea unui snitel sub denumirea de Wiener Schnitzel dar ascunzand o carnita dubioasa de purcel sau piept de pui constituie o incalcare a legii, atat pe taram austriac cat si pe german. In consecinta, pentru a nu savarsi vreo ilegalitate, am preparat “ca la carte” veritabila felie de vitel. Si pentru a-i multumi pe nemtii puternic implicati in pastrarea traditiilor, am alaturat o salata de cartofi, asa, ca la ei acasa. Snitel vienez deci, cu salata nemteasca de cartofi (si una romaneasca de ardei copti sa mai destinda atmosfera incarcata de strictete)!

Pentru 5 felii de antricot fara os:

3-4 oua
Sare, piper
3 linguri lapte
3 linguri faina
Faina si pesmet, cat cuprinde
Ulei pentru prajit

1. Antricotul de vitel se dezoseaza si se curata de pielite. Daca spalam carnea inainte, nu trebuie sa uitam ca e nevoie sa o stergem cu un prosop de hartie. O taiem apoi felii de grosimea unui deget.

2. Se bate carnea pana cand devine subtire si intinsa. Cu cat e mai subtire, cu atat se prajeste mai repede si va fi mai patruns snitelul. Intindem apoi feliile si le condimentam pe ambele parti cu sare si piper macinat.

3. Intr-un bol batem bine ouale cu sare si turnam incet putin lapte. Batem apoi bine cu un tel compozitia in care am pus si cele 3 linguri de faina. Cu cantitatile astea ne jucam pana cand obtinem consistenta unui aluat ca pentru clatite, dar mai gros putin.

4. Punem la incins ulei intr-o tigaie. E numai bun cand sfaraie coada scufundata a unei linguri de lemn.

5. Ne pregatim 2 farfurii plate: una cu faina si alta cu pesmet.

6. Tavalim felia de carne mai intai in faina, o scuturam de surplus, o dam apoi prin aluat, scuturam si aici surplusul de peretii bolului apoi intr-o ultima miscare dam felia prin pesmet pe ambele parti si o asezam frumos in uleiul incins. Minimizam flacara si asteptam, pana ce snitelul s-a rumenit pe o parte, apoi il intoarcem pe cealalta. Nu va dura mult. Repetam operatiunea cu toate feliile de carne. Cam 2 mari vor intra in acelasi timp intr-o tigaie mare, asta daca ati batut bine carnea. Serviti felia cu o salata de cartofi sau cu niste cartofi natur, dar atunci adaugati o felie de lamaie si un sos de fructe de padure. In acest caz va veti simti ca niste adevarati vienezi…

Viena!... mai vreau!!!

Ah, cum am putea incepe sa povestim despre Viena?... ramane pentru mine un oras cu totul special, mai ales avand in vedere faptul ca a fost si primul vizitat cu ochii maturitatii. Ce inseamna asta? O excursie intr-un concediu format din 5 zile acordate de statul nostru ca dovada a incurajarii “legalizarii” relatiilor de “prietenie” intre cele doua sexe. O excursie de poveste, asta mai ales daca e sa continui cu o drumetie pe malul Dunarii, spre originile ei.

Ce e impresionant in Viena? Totul. De la cladirile renovate impecabil din centrul istoric la politetea rutiera, de la stradutele cochete la monumente si palate grandioase, de la Wiener Schnitzel la Marillen Liquer, absolut totul pare fabulous si rupt de realitatea romaneasca. Nu cred ca ne permitem nici macar sa visam ca vom ajunge la modul lor de organizare sau la legislatii conform carora “seceratul padurilor” duce la consecinte mai mult decat serioase. Dar astea deja sunt detalii care nu fac decat sa ma intristeze vis-à-vis de tarisoara noastra.

Sa revenim deci la minunata Viena imperiala! Ce recomandam? Din nou, totul! Pentru inceput, un mic detaliu: daca aveti banuti, platiti parcarile care clar nu sunt o problema (dpdv al existentei, dar nu si al pretului). Recomand in schimb metroul. Nici daca ati vrea nu ati putea sa va rataciti. Si daca totusi asta se intampla, nici o problema, mai descoperiti vreun monument, cu siguranta, sau o straduta placuta pe care sa va plimbati. Sfatul meu e sa nu va faceti iluzii cum ca ati putea vedea Viena intr-o zi-doua. Noua ne-au trebuit in total vreo patru zile ca sa ne dam seama ca nu am vazut deloc tot ce ne-ar fi placut. Are un dar incredibil de a starni curiozitate si admiratie orasul asta. Cu toate acestea, mi-ar placea sa locuiesc aici? Sincer nu. Prea multe chipuri serioase si politete rece nu sunt pentru mine. Daca as vrea sa valsez o luna din viata pe strazile Vienei? Categoric da!

De unde sa incepem valsul? Neaparat dintr-o cazare mai la marginea orasului, in zona aeroportului am gasit niste “satucuri” de vis. O lume mult mai primitoare, peisaje pitoresti si patiserii parfumate. Preturi? Mult mai accesibile, asta daca mergeti intr-o excursie cu masina sau daca dibuiti un mijloc de transport cu care sa ajungeti in centrul Vienei. Altfel recomand un portofel mai greu decat in alte orase turistice, asta pentru cazare. Ca doar na, nu peste tot e 2 euro jumatatea de litru de apa, si aia PLATA! :)

Din centrul Vienei incercati sa va plimbati pe cat mai multe stradute. Nu veti avea nimic de regretat. Veti avea impresia ca orice cladire e cu siguranta un monument sau casa in care a locuit vreo personalitate. Nu ratati Palatul Hofburg cu muzeele si parcurile sale (Casa fluturilor, Muzeul Sissi si Lipizzaner pentru romantici, parcul Mozart, Apartamentele Albertina si multe altele).

Ca si biserici va recomand cu caldura Votivkirche, va va impresiona cu adevarat, asta pentru inceput. Clujenilor le va parea usor cunoscuta. In centru veti gasi pitita printre casute o impresionanta cupola albastra – e Peterskirche. Nu departe pregatiti-va sa dati peste binecunoscutul Stephansdom. Neagra si impozanta, va va da cu siguranta fiori privindu-i arhitectura gotica. Tot in centrul vechi nu uitati de Monumentul Ciumei, Michaelerplatz sau admirati florariile ambulante care pot fi chiar spectaculoase. In Piata Maria Tereza rezervati-va macar o jumatate de zi pentru doua muzee ce nu trebuiesc uitate in Viena: Kunsthistorisches Museum si Naturhistorisches Museum. Nu intrati decat daca aveti cu adevarat timp, altfel riscati sa nu savurati opere de arta celebre sau sa simtiti istoria privind sarcofage si mumii.

E de prisos sa mai vorbesc de curcubeul ce se formeaza la Monumentul Eliberarii sau de minunatul Parlament. Primaria veche, Karlsplatz sau Opera de Stat sunt si ele de neuitat.

Vreti eventual un parc cu adevarat “Mare”? Mergeti la Schoenbrunn!

http://www.schoenbrunn.at/besucherinfo/tickets-touren.html?gclid=CO2J-bHFkqgCFca-zAod_h2oCQ

Gasiti aici cam tot ce ii place unui iubitor de parcuri: gradini de o arhitectura peisagistica rar-intalnite, o Orangerie, un labirint verde simpatic, gradina zoologica, fantani arteziene cu denumiri romantice, ca sa nu mai vorbim de palatul in sine si de a sa Gloriette, azi o cofetarie cu sarm, preturi astronomice si vedere asupra intregii Viene.

Nu uitati sa redeveniti copii, macar pentru o seara. Opriti-va la Prater pentru asta. Nu il compar cu Gardaland-ul Italiei, dar veti gasi destula nebunie si aici, dar mai putina inghesuiala sau ore pierdute la cozi in asteptarea a doua minute de adrenalina. In drum spre casa sunt sigura ca mai toti va veti opri in SCS, Vienna Shoppig City Sud. Doar nu vreti sa va intoarceti si cu banuti acasa?!

Ce regret? Palatul Belvedere. Doua excursii la Viena, doua ratari. Daca puteti, nu ratati nici targul de Craciun din iarna. E de poveste. Iarna trecuta era in agenda noastra, dar cel din Budapesta a compensat si asta. Detalii in alt episod, langa un Gulas fierbinte. Pana atunci insa, gatim un snitel vienez de pomina!

Votivkirche. Seamana cu ceva? :)

Vitrina asta ne-a atras atentia...

Plague Monument

Stephansdom

Valsam?...

Maria Tereza Platz

Asa ar trebui sa aranjez si eu micul dejun?...

 

La muzeu

V-am spus de curcubeu!

 Karlsplatz impozant!

 Gloriette!

Viena!

E Parcul Central din Cluj?! A nu!... E Schoenbrunn!...