Mojito pentru 28!

Salutare dupa multa vreme calduroasa! Chinuitoare, chiar! Cu greu am facut fata arsitei crunte, insa fiecare casa se adapteaza din mers, in stil propriu, la vremuri de restriste :D! Noi am facut-o in felul urmator: multa gheata, ture dese de cumparaturi la Auchan (ca doar frigiderul cu menta nu e conectat la priza doar de ochi frumosi) si seri in balcon cu un pahar transpirat de mojito delicios in fata.

Ii uram bun venit lui LALY no.28 cu un pahar de racoare (300 ml) in care am pus:

1/2 limeta spalata si taiata felii

1-2 lingurite zahar brun

50 ml zeama de limeta strecurata

60 ml rom (de preferat alb)

gheata multa

o ramurica menta proaspata, spalata, de la care luam frunzele

in completare apa minerala (sau fentati cu Sprite, insa renuntati atunci la zahar)

Multa racoare in pahare si case sa aveti!

71. Ciorba de cartofi cu afumatura si tarhon

Acum ca s-a racorit putin afara, ciorba asta pare mult mai atragatoare. Oricum, nu ii trebuie prea mult timp sa ajunga in farfurii, deci nu o sa prezinte un chin indelungat in arsita aragazului. E consistenta si plina de aroma, nu cea mai draguta, ca sa zic asa, in prezentare, insa grozav de gustoasa. Nu cere nici tehnica multa, asa ca e buna pentru oricine vrea o ciorba buna. Va trebuie cam asa:

400 g afumatura (kaiser ori costite; eu am mers pe prima varianta)
1 ceapa alba
2 morcovi
¼ telina
5 cartofi potriviti
400 g smantana grasa
2 galbenusuri
1 lingura tarhon in otet (scursa de zeama) ori 2 ramurele proaspete si putin otet, in cazul asta

1. Pentru inceput, curatam legumele, tocam ceapa marunt si feliem morcovii. Telina o taiem cubulete.
2. Taiem kaiserul afumat in fasiute ori cubulete, nu foarte mici.
3. Toate astea le punem impreuna la fiert in 2.5 litri apa.
4. Cand morcovii sunt aproape fierti, adaugam cartofiorii taiati cubulete si sare dupa gust.
5. Cu vreo 5 minute inainte sa fie gata si cartofii, adaugam tarhonul tocat (doar frunzele) si putin otet, daca vreti. Cam acum se umple bucataria de parfum de tarhon…
6. Intr-un bol amestecam smantana grasa cu 2 galbenusuri, apoi adaugam cu un polonic zeama direct din oala, amestecand cu grija. Cand e pregatita termic, aducem smantana in oala, o amestecam si oprim focul. O grozavie de ciorba ce face cinste oricui o pune pe masa!

Ziceam de ciorba ca am testat-o prima data la Bran. Am avut parte de ea la Vila Club Bran, intr-o dupa-amiaza ploioasa, intre doua drumetii. Am mancat multe bunatati pe aici, asa ca, daca sunteti in zona, merita probati. Chelnerii se misca rapid si curatenia e la ea acasa, nu ma plang. Nu sunt deloc un fan al designului din interiorul restaurantului lor (rustic e mult spus) insa privelistea si locatia clar incanta pe oricine le trece pragul. Oamenii se straduie sa iasa totul bine, sa fie un adevarat club de agrement potrivit familiilor cu copii si as zice ca le cam iese miscarea in sensul asta. Nu ne-am cazat aici, deci detaliile astea le veti afla de la cei care au facut-o, insa din nou, mancarea e grozava din toate punctele de vedere. Sa nu uit, au meniu de stana, pentru doritori si la extrema cealalta, un cappuccino de vis!

Ne-am mai oprit la Complexul Cheile Gradistei. Aici nu am fost prea veseli… Mancarea a venit cam tarziu, mi s-a uitat jumatate din comanda, iar cand a venit a fost ceva tare ciudat: Bulzul Moeciu a fost in realitate foarte putina mamaliga pierduta intr-un bol plin de branza. Evident, rezultatul a fost grozav de mult ulei si grasime. Tarta cu mere si inghetata a fost ok, la fel si ciorba de fasole incercata de Cristi. Asta a semanat mult cu a noastra, cu ciolan si rosii, deci aici totul a fost in regula pentru noi. Zona e minunata, asa ca ambele locatii isi au plusurile de rigoare, insa astea tin de muntii nostri, de splendoarea naturala a ceea ce inca e pastrat prin partile Moeciului.

Verde si munte

Tot de prin partea locului, indraznesc sa va mai aduc aminte de o cetate frumoasa, plina de istorie si farmec. Cetatea Rasnov te asteapta intr-un mare fel, urcata deasupra tuturor parca, cu adevarat impresionanta, si aproape intretinuta. Se vede ca cineva s-a gandit la ea, nu de alta, dar zidurile principale sunt frumos restaurate. interiorul e clar intr-un semi-santier, insa care nu impiedica romanticii sa faca o plimbare in trecut. Vederea din varful cetatii iti cam taie rasuflarea si singurul meu gand a fost speranta ca cetatea asta va ajunge candva un popas cautat pentru orice turist ce ne trece pragul...  

 Vederi din cetate

 Dincolo de zid :)

 

Tarhon in otet si un drum la Biertan

Pana sa trecem la ciorba de cartofi cu tarhon, una din cele mai bune pe care le-am incercat atat in deplasare, cat si acasa, ma gandesc sa dau in vileag un secret: tarhonul pus pe iarna, in otet, tinut frumos in frigider. Mama face treaba asta o data la vreo doi ani. Sta perfect si gata pregatit pentru ciorbele de fasole, cartofiori cu smantana ori pur si simplu, langa o afumatura. In zonele sasesti e plina bucataria de parfum de tarhon. Am mancat o ciorba fabuloasa de fasole cu ciolan si tarhon in Biertan si una grozava de cartofi in Bran, asa ca sunt un mare fan al acestei bunatati de gradina. Imi place mult si proaspat, insa trebuie avuta mare grija cu cantitatea. Putin peste optim poate ruina o mancare buna.

Borcanelul asta il am de la mama, trebuie sa recunosc, si il primesc cu cea mai mare placere, dupa cum spuneam, cam la un an, doi. E un borcan de 370 in care s-au pus asa:

5 legaturi de tarhon proaspat, musai de la piata :) (aici grija mare, mai e o plata extrem de asemanatoare, insa fara acelasi parfum pe care "binevoitorii" o comercializeaza cu maxima nerusinare; nu-i stiu numele, dar n-oi uita veci legatura "decoy" ce am luat-o anul asta. Nu mai spun la nimeni ce Universitate am terminat :D)

sare si otet

Dupa ce spalam tarhonul, il luam frumusel de pe tulpini si il tocam, nu foarte marunt. Pe fundul borcanului punem doua lingurite de sare, apoi incepem sa punem tarhonul. la fiecare strat generos, cam cat o legatura, punem un strat de sare, tot a cate doua lingurite. Cand am terminat de asezat straturile, aducem si otetul, umpland frumos borcanul. Nu mai ramane decat sa inchidem bine borcanul si sa il pastram la rece, in frigider. Apoi studiem "piata" si trecem la gatit ciorbe zdravene cu aroma saseasca si planuim o escapada prin Medias. Sper sa va convinga evadarea noastra din iunie! Pe maine!...

Biserica fortificata din Biertan

 Urcarea

 Vedere de pe ziduri

 Turnuri ale fortificatiei

 Interiorul bisericii evanghelice

Dulceata de afine

Ma gandeam ca mai merge o dulceata de vara, atat cat mai ramane vremea ei, ca doar am trecut deja in toamna, dupa cum zice traditia. Stiu ca am spus ca mai gatim si ciorbe si alte bunatati, insa daca mai astept cu dulceata mea, poate ne ajung gutuile din urma si iar o iau de la capat. Reteta asta mi-a cam dat batai de cap, asta din cauza ca visam probabil la ce voi face cu borcanele pline. O neatentie din partea mea m-a costat ceva timp, insa am obtinut un rezultat delicios.

Puteti face reteta asta in doua metode, insa cu aceleasi ingrediente: 1 kg afine curatate, 1 litru de apa si 1 kg de zahar, plus o lingurita de salicil. Va ies 7-8 borcane.

Ambele metode presupun un sirop fiert bine si scazut cat mai mult, asta din apa si zahar, unu la unu, asa cum spuneam inainte. Acum vine partea usor complicata. Ori mai degraba un test de incredere in sine in bucatarie. Eu l-am picat in prima faza, insa m-am redresat cu un gem de tare gustos! Cand siropul a scazut, dupa vreo 20-30 de minute, si dupa ce ati adaugat si salicilul, adaugam fructele si lasam sa mai fiarba la foc moale, 15-20 de minute. In varianta asta, obtineti un gem plin de afine intregi, si daca veti fi atenti la testul din farfurioara, asa cum eu nu am fost, veti remarca faptul ca siropul devine deja aproape gelifiat. Daca va panicati si fierbeti mai mult dulceata, cam inca 40 de minute cu totul, vom avea o dulceata care se va intari mai mult, insa cu fructe mai zdrobite. In plus, eu am strecurat ultimele doua borcane, asa ca am si o tura mica de jeleu pentru clatitele lui Cristi. Fructele le-am distribuit in restul borcanelor, deci nu s-au pierdut. Turnam dulceata fierbinte in borcane si strangem bine capacele. Noua ne-a placut grozav de mult dulceata asta, si sunt curioasa ce alte metode mai sunt pentru un deliciu cu gust de vara tarzie, asa ca borcanele noastre intunecate…

Vad ca sunt mai multi amatorii de cirese negre in dulceata decat cei ai strugurasilor. Eu nu m-am putut hotara... cred deci ca voi manca din ambele :)!

70. Visinata si o privire spre Bran...

Mai sunt ceva saptamani bune pana la un concediu adevarat, asa ca nu imi ramane decat sa ma amagesc cu amintiri de inceput de iulie. Poate ca aduc cam tarziu reteta asta, tipic romaneasca as zice, ca doar visinata facem toti, in mai toate familiile cu pofta de bunatati pentru la iarna. Visinata asta e menita sa incalzeasca sufletele la Craciun, insa zau, la noi nu o mai vad apucand luna octombrie, macar. E una din cele mai reusite visinate pe care le-am incercat (si har Domnului, nu au fost putine pana acum :) !). Sper macar sa mai gasiti visine, daca v-am deschis apetitul pentru o licoare dulce si plina de aroma. In Branul de care pomeneam, acu’ vreo doua saptamani, toate curtile gemeau de visini stacojii, asa ca poate sanse mai sunt. Noi am pregatit o sticla saptamana trecuta cu niste visine vanate cu greu de mama la piata. Am pus asa:

220 g visine
180 g zahar
Vodka in completare la final, intr-o sticla de 750 ml

Visinele spalate, nu cele mai sanatoase as zice, le-am pus din nou in sticla, cu zaharul, la soare. Au stat la “bronzat” in balcon 2 zile bune, scuturate des, sa nu se plictiseasa, pana cand au lasat siropul sa topeasca mai tot zaharul. Am completat apoi sticla cu o vodka buna, si acum speram sa mai ramana si pe vizita de duminica a mamicilor noastre, aprige concurente la titlul de "cea mai buna visinata", fiecare cu reteta si proportiile proprii. Sper sa avem cu ce ne lauda, mai ales ca mama a colaborat si la prezentare.

Cam asta a fost visinata noastra. Ideea dupa cum spuneam ne-a venit in Bran. In viata mea nu am vazut atatea curti pline de visini. Nu stiu cum se face, dar toata minunea asta de statiune a noastra e plina de pomisorii astia veseli (deci cu siguranta oamenii locului mai fac si altceva decat chec cu visine…) si tufe grele de miniroze, pline de parfum.

Daca Busteniul mi-a parut desprins din secole trecute, insa nu la cel mai placut mod, ei bine, Branul e una din cele mai placute surprize romanesti. Si nu ma refer doar la castel, care de altfel ne-a fermecat. Peste tot sunt localnici primitori, pensiuni una si una, peisaje de vis oriunde te-ai uita, iar la pensiunea noastra, vezi in zori Bucegii, iar pe seara, soarela mergand la culcare in spatele Pietrii Craiului. E o oaza de liniste si aer curat, cu o bijuterie ascunsa intru-un petic de verdeata, la inaltime. 

Castelul e o minune atipica pentru felul in care neamul nostru stie sa intretina frumusetile vechi. Intortocheat si secretos, respirand istorie, Castelul Bran e plin de musafiri din toate colturile lumii. Atatea limbi sub un acoperis am mai vazut la Neuschwanstein, si sincer castelul nostru, desi sub dimensiunile celuilalt, m-a impresionat la fel de mult, insa din alte puncte de vedere. E pastrat impecabil, frumos prezentat in detalii tiparite in fiecare incapere, primitor ca un camin romanesc si plin de lucruri care pur si simplu te cuceresc. Daca am ceva regrete legate de el, sunt doar privitoare la un ghid prea putin interesat sa “vanda” bijuteria asta, cat mai mult dornic sa para nostim turistilor americani povestind aiurea de filme ieftine si un Dracula “care e doar o poveste ecranizata si nimic mai mult”. Ma intreb cum ne-ar fi hipnotizat un ghid german daca ar fi putut controla un astfel de “beneficiu” si cam cate suveniruri am fi cumparat daca povestea ar fi fost prezentata asa cum se cuvine. Noroc ca suntem un popor sincer si ne place sa spunem adevarul :)... Atat ca in turism uitam ca sinceritatea de acest gen vinde mai putin, de unde rezulta fonduri mai putine, de unde rezulta ca Branul nu prea vad cum va mai fi intretinut la fel de bine pe termen lung.

Concluzionand, Branul e un “must see” al nostru ce nu trebuie ratat, o evadare intr-o lume stranie si totusi romantica, de care trebuie sa ne bucuram cat de repede, avand in vedere felul in care gestionam noi mai toate frumusetile astea ale neamului nostru…

 Branul

 Castelul

Secrete si o usa in biblioteca :)

Primitor si cald...

 Vedere din castel

 Curtea interioara

 ...si fantana, singura pe care mi-o aminteam din copilarie.

Data viitoare gatesc o ciorba de prin partea locului si vorbim de o alta minune... Pelesul!

Lichior de cirese negre, la ceas de seara

Cred ca viata inseamna mai mult decat 9-17, 7-15 ori 13-21. Categoric mai inseamna ceva grade de alcool, 120 grame dulci de zahar si mai mult, 200 de cirese negre intense. Cel putin ocazional, in cativa mililitri de placere foarte usor vinovata, atat cat se mai poate. Link-ul asta curge cel mai bine langa un pahar rosu, sa ii dea si culoare pe langa un sound de relaxare totala.

Cum facem sa avem o bautura dulce si inselatoare in nuante de natural? Simplu!

Punem intr-un borcan ori sticla cu deschidere mai mare si volum de 750 ml:

200 g cirese negre, cu tot cu samburi
120 g zahar
 

timp de 2 zile, la soare. Le-am lasat inchise pe balcon, de sambata pana luni, scuturand sticla din cand in cand, asa, printre alte activitati de weekend, pana cand zaharul s-a topit lenes. 

Venim apoi in completare cu o tarie neutra, adica 500 ml vodka (una buna, musai!). Tinuta la racoare, “ciresata” asta asta va fi o sireata :), va cere sa mai puneti un pahar, si inca unul… sta peste iarna numai daca scapa de prima seara cu prietenii. Iar fructele pastrate in alcool... cred ca nu mai e cazul sa conving pe nimeni… Cirese, cineva?...

Dulceata de strugurasi si afine

Am luat o plasa plina de strugurasi si am zambit frumos cand am cerut doua kilograme de afine, doi oameni de la munte mi-au dorit apoi “sa fiu iubita mult, ca-s tanara si indrazneata” si satisfacuta de abilitatile mele de negociere si pretul bun, m-am intors la bucataria mea si borcanele pregatite pentru o noua dulceata. Am facut o una “moderna” de data asta, evident tot prin consfatuiri prin telefon cu Ildi a mea, si am pus in camara 5 borcane aprig colorate si dulci. O dulceata mai rapida decat asta nici ca se poate! Nu dureaza mult decat curatatul fructelor; asta sincer am crezut ca va fi o eternitate (mentionez ca am curatat si tura de fructe pentru congelator in acelasi timp…). Mi-au trebuit asa:

1 kg strugurasi spalati si curatati, deci cam 1.1-1.2 kg in total
1.2 kg zahar, ca astia sunt cam acrisori
1 ½ cana afine spalate
1 plic Gelfix Clasic, sa modernizam reteta pentru gospodinele grabite

1. Spalam si curatam fructele, le scurgem apoi de apa.
2. Amestecam Gelfixul cu 2 linguri de zahar, il adaugam peste strugurasi, apoi punem oala pe foc iute. Lasam sa fiarba cam 5 minute, pana coloteste totul bine.
3. Luam oala de pe foc si adaugam apoi restul de zahar. Amestecam bine, sa se dizolve cat mai mult zahar, adaugam afinele, apoi revenim cu oala pe foc. Lasam sa clocoteasca din nou fix un minut. Luam oala de pe foc (dulceata trebuie sa se fi inchegat usor deja) si o portionam in borcanele curate, dupa care strangem bine capacul. Langa o cafea amaruie, o astefel de dulceata va fi o incantare…