5. KROMBACHER Pils

A pearl of nature

The No. 1 premium beer in Germany, asta dupa cum ne spun ei aici:

http://www.krombacher.com/produkte/pils.php

Ce ne place noua la berea asta? Pai cu ce sa incepem?...

O bere extreme de limpede, de un auriu deschis care spune “bere buna” si nimic mai mult. Un 4.8 % alc./vol exceptional de o aroma plina, amaruie pt mine, destul de puternica si pentru Cristi. Nu e o bere foarte acida, dar o simti ca pe o bere “tare”, cu calitati apreciate mai mult de sexul de acelasi fel. Mi-a placut gustul si spuma fina, deci clar e doar usor acidulata, insa mi s-a parut ca nu as putea bea mai mult de un pahar. Poate daca eram pe o terasa in miez de vara, dar asa, de dragul degustarii din bucatarie, mi-am atins rapid limita. Nu pot spune acelasi lucru despre colegul de apartament care a gasit-o de o calitate hotarat peste medie, insa mult prea buna pentru pretul de la raft, undeva la 3.8 lei la inceputul lui aprilie. Sper ca nu s-a lasat influentat de acest aspect mai mult decat ar fi trebuit, mai ales ca dintre noi doi, el e cel care “retine preturile” mai bine. Comparand berea asta cu ce am mai degustat de cand am inceput blogul, e clar sub Weihenstephaner ca si calitate, dar peste Oettinger, care nu bate dacat la prêt, zicem noi, si care se lauda cu marile vanzari.

Una peste alta, vorbime de o bere buna, placuta atat vizual (mai ales) cat si pentru papile, care poate impaca atat femeile cat si barbatii, dar care face balanta sa se incline in favoarea celor din urma. Oricum, ca si gust zic eu bate cu mult beri populare si de brand din Romania si ca atare, o recomandam din plin pentru cosul de cumparaturi de Paste…

4. LEFFE – BRUNE

Ahhh… preferata mea!...

Beer brewed carefully, to be consumed with care

Bere belgiana autentica manastireasca, asa cum ne spune eticheta.

Spuneam inainte ca cea mai buna bere pe care am baut-o vreodata era cea de 9% vol. Ei bine, nu stiu cand voi mai primi una din sticlutele acelea mici si savuroase (lucrurile bune din cate stiu vin in portii mici…), insa pana la urmatoarea raman in continuare la parerea ca cea mai buna bere de pe aici (pentru mine, nu in mod general) e cea bruna de la Leffe.

Un 6.5% vol. in sticlute de 33 cl., destul de scumpe, dar mai mult decat accesibile. O berere amaruie, ca doar de asta e bruna, cu un gust care persista minute in sir, dar la care parca nu poti renunta. Trebuie clar sa vezi paharul terminat si parca inca ar mai merge una… Parca obsedanta aroma de caramel, zahar ars, zic eu, tine sa fie subliniata de o aciditate medie, as zice eu fata de alte beri pe care le-am mai incercat. “Sparkling” e clar o definitie pentru paharul spumos. Deci turnati cu grija, ca de nu da pe afara. Simti clar pe limba balonasele de gaz, dar de data asta parca nu sunt deranjante. nu sunt aceleasi ca la o bere ieftina, ci unele incantatoare pe care abia astepti sa le incerci la o noua inghititura.

Cu adevarat racoritoare. Am deschis-o la temeratura camerei si totusi “fumega”. Asta nu vezi la toate berile. Merge excelent dupa o mancare mai grasa, dar si mai bine langa un pahar de vorba. Am uitat sa spun de culoare: rosu rubiniu intens si clar pusa la lumina, dar aduce si cu un ness bine facut. Ingrediente simple: apa, malt, hamei.

Nu imi vine sac red cate variante au. As fi curioasa de cea Ruby, pe care la noi nu cred ca o vom gasi. Ca un plus, site-ul e perfect. O combinatie de food si beer, ce poate fi mai potrivit. Deci clar nu se bea pe stomacul gol :)). Foarte tare ideea lor, imi plac oamenii astia, pe gustul meu!

http://www.leffe.com/en/what-food-pairing

Spaghetti vegetariene… sau mai de Post…

Daca ultima data am gatit o prajitura complicata (pentru mine cel putin), am hotarat sa revin la stilul propriu cu o reteta pe cat de usoara, pe atat de potrivita unei zile de post. De data asta nimic complicat: doar niste spaghetti si niste legume intr-un sos dulceag de rosii. Cred ca asta a fost prima mancare pe care am gatit-o cu Cristi, (ce-i drept pe atunci nu chiar de post) pe vremea cand incerca sa ma convinga de cate si mai cate stie un barbat sa faca. Sa nu lungim vorba, ca mi-e foame! Repet: asta nu e decat o idée simpla de mancarica fara carne, nu o reteta simandicoasa, din contra, una de urgenta, de ultim moment cand nu mai stii ce sa pui pe masa, plina de conserve de prin camara si alte chestii nespecifice unui adevarat bucatar!

½ pachet spaghetti, noi folosim Barilla Capellini n. 1

1 ceapa mare

2 catei usturoi

ulei pt calit (vreo 2 linguri)

1 borcan ciupercute

1 conserva mazare

1 cutie suc de rosii (noi avem Cirio Pasata) 500 grame

sare, zahar, piper, curry, condiment pizza

1. Punem la fiert, cand apa cu sare clocoteste, cam o jumatate de pachet de paste, asta pt 2-3 portii. Cand sunt gata le strecuram si eventual le dam un jet de apa rece.

2. Tocam ceapa si o punem la calit in putin ulei. Cand e gata, sticloasa, aruncam peste ea usturoiul tocat marunt. Imediat adaugam si ciupercile din conserva, stoarse si mai calim vreo 2-3 minute.

3. Adaugam apoi si mazarea si automat sucul de rosii. Putem folosi si vreo 2-3 linguri de pasta de rosii si vreo 2 pahare de apa. Oricum, pe langa sosul asta mai adaugam si noi cam 100 ml apa.

4. Adaugam condimentele: sare dupa gust, vreo 2 linguri de zahar (mie imi place mai dulce mancarea asta), 1 ligurita buna de condiment pt pizza sau oregano si rozmarin uscat, o lingurita de curry si ceva piper. Lasam sa mai fiarba cam 5 minute, sa se elibereze toate aromele. Puteti sa presarati si niste cascaval ras. Miam miam… sa nu va ardeti!

10. Rigo Jancsi

Ce mai gatesc ungurii? Dulciuri bestiale si incredibil de usor de realizat, asta poate daca esti cofetar-patiser :))))))))))). Ei, nu vreau sa dezcurajez pe nimeni. Din contra, daca eu care nu fac prajituri decat de sarbatori, dupa lungi insistente sau pentru rascumpararea de pacate, am reusit, cu ceva lacrimi, ce-i drept, sa pun cap la cap si prajitura asta, atunci voi restul veti reusi fara probleme. Ca sa fiu sincera, problemele mele au aparut in urmatoarea ordine: 

1. Lingurita nu e tot una cu lingura. Mare gresala, deci atentie cand cititi retete sa mai si deschideti ochii. Eu clar visam in momentul in care am pus o lingura de praf de copt, si nu o lingurita cum ar fi trebuit. Am depistat eroarea in momentul in care aluatul meu minunat a inceput sa se transforme in canion… banuiesc ca se intelege ca a crapat de la un capat la altul si a si crescut de parca ar fi vrut sa invadeze intreg cuptorul.
2. Clar trebuie sa schimb furnizorul de oua. E a doua oara cand galbenusul imi transforma spuma intr-un lichid mai mult decat apos. Asta desi am adus ouale la temperatura camerei, asa cum cere manualul de gatit. Atentie la ce fel de oua cumparati deci.
3. Am descoperit o reactie chimica foarte ciudata. Indulcitorul lichid in contact cu ciocolata  intr-o cratita  pusa pe foc transforma o glazura care de altfel trebuia sa fie o treaba usoara cu un final frumos in ceva de consistenta gumata, acrisoara chiar. Rolul acestui lichid consta in a preveni cristalizarea zaharului si deci intarirea glazurilor. Se foloseste in locul a ceea ce se cheama corn syrup, de negasit la noi. Cu ajutorul acestor lichide se obtin glazurile lichide de ciocolata, cele frumoase, lucioase si care nu se intaresc. Ei bine, prajitura mea nu a vut in final decat o glazura obisnuita de ciocolata, cam groasa, betonata dar… in fond si la urma urmei, tot ciocolata e!

Astea sunt greselile care pot sa apara, asa ca atentie!!! Nu e chiar asa usor sa produci un Rigo Jancsi ca la el acasa :). Istoria prajiturii? Una romantica si delicioasa: vorbim de o prajitura cu doua blaturi pufoase de ciocolata si o umplutura de mousse de ciocolata, garnisita in final cu o glazura, ati ghicit, de ciocolata. Cat despre cel care a uimit aristocratia din vechiul Imperiu Austro-Ungar cu aceasta prajitura se stie doar ca era un lautar tigan, Rigo Jancsi, evident. Se mai spune despre el ca a sedus o aristocrata, pe numele ei Clara, fiica unui milionar American, E. B. Ward si sotia unui print Belgian, de Caraman-Chimays. La vremea respectiva, banuiesc ca am fi cedat oricare in fata unei combinatii de tigan si prajitura declioasa de ciocolata. Azi banuiesc ca nu se mai cuceresc inimile asa de usor, asta daca se joaca la un nivel atat de inalt.

Reteta deci:

Pt blat:

1 unt moale
1 ¼ cani zahar
4 oua
1 lingura esenta de vanilie
1 zahar vanilat
3 cani faina
1 pachet cacao (50 grame)
1 lingurita praf copt
½ ligurita bicarbonat sodiu
½ lingurita sare
300 ml lapte batut

Pt mousse

1 ½ tablete ciocolata neagra (150 grame) (din nou, eu folosesc Poiana)
¼ unt
4 oua
Un praf de sare de lamaie (cream of tartar)
6 linguri zahar
1 lingura esenta de vanilie
1 lingura rom (esenta daca nu aveti cam 1 lingurita)
200 ml frisca pt batut

Glazura

250 g ciocolata cu lapte
3 linguri unt topit
Esenta de vanilie
10 ml indulcitor lichid

1. Incepem sa lucram la blat: frecam untul cu zaharul, pana obtinem o spuma. Adaugam apoi esenta de vanilie, si pe rand, cate un ou. Amestecam pana cand fiecare ou e bine incorporat.
2. Separat, intr-un bol, amestecam restul de ingrediente uscate (faina, sare, cacao, praf de copt si bicarbonat de sodiu).
3. Pregatim o tava pe care o tapetam cu hartie de copt si preincalzim cuptorul la 180 grade Celsius.
4. Incepem sa amestecam totul: adaugam 1/3 din amestecul uscat peste cel de unt, apoi  150 ml lapte batut, iar 1/3 faina, iar 150 ml lapte batut si in final, incheiem cu ultima treime de faina. Nu amestecati extreme de mult aluatul. Aerul va ramane prins si iar ii dam motiv sa crape in final. Lasam prajitura la copt 35 minute. Verificam daca e gata cu o scobitoare. Cand e gata, lasam blatul sa se raceasca de tot, abia apoi il taiem in doua foi, pe orizontala.
5. Incepem sa lucram acum la mousseul de ciocolata. Topim pe aburi (aia e o cratita intr-o cratita in care fierbe apa) untul si ciocolata. Dam la o parte de pe foc, si lasam sa se racoreasca.
6. Batem spuma 4 albusuri. Cand avem o spuma tare, adaugam praful de sare de lamaie, apoi continuind sa batem cele 6 linguri de zahar, apoi pe rand, cate un galbenus.
7. Batem separat frisca, adaugand eventual putin intaritor. Amestecam apoi in ea vanilia si romul, apoi ciocolata topita si racita si in final spuma de oua. Gata mousseul. Il punem peste prima felie de blat, apoi il acoperim cu a doua. Mai ramane sa preparam glazura.
8. Topim din nou unt si ciocolata, plus un pic de vanilie. Cand racorim totul, adaugam indulcitorul lichid. Nivelam lichidul peste ciocolata si dam la rece. Uf! Gata in sfarsit! Eu i-am mai pus niste trandafiri de napolitana ciocolatie. Sigur a voastra e mai draguta in schimb! Asta daca nu repetati greselile mele…

9. Pui a la Italy (Nastro Azzurro) cu lamaie, usturoi si rozmarin…

Despre Italia am putea vorbi la nesfarsit, dar asta intr-o alta zi, poate chiar si cu detalii foto. Deoarece azi avem degustare de prajitura, voi trece direct la subiect, cu promisiunea sa revin mai pe larg in jurnalul de calatorie cu impresii despre fratii nostri italieni, la publicarea unei retete ce mie mi s-a parut fabuloasa, dar asta, mai in colo.

Gatim deci pui in stil italian. O minunatie de fripturica, si asta nu o spun doar eu; Cami a golit farfuria, lucru ce nu ii sta in caracter in mod obisnuit.

1 pui impartit in 4 bucati pt servit sau 10-12 pulpe inferioare, sau 4-6 superioare. Ca idée, pui sa fie!
5 linguri ulei, de preferat de masline
5 linguri suc de lamaie
coaja rasa de la o jumatate de lamaie mare sau una mica intreaga
5-6 catei de usturoi
3 ramurele de rozmarin proaspat
Sare, piper

1. Spalam si curatam bine de tot carnea de pui, orice parte a bietei pasari o fi ea. O saram si o piperam.
2. Intr-un castron amestecam uleiul, sucul de lamaie, coaja de lamaie, usuroiul taiat in jumatati si rozmarinul tocat.
3. Tavalim bucatile de pui intr-o tava in care am turnat vinegreta, sa se unga bine carnita cu toate mirodeniile, tragem o folie de plastic peste tava si lasam totul la marinat cam 2 ore. Da… e nevoie de rabdare la reteta asta.
4. Scoatem tava din frigider si o dam la cuptorul preincalzit la 190-200 grade Celsius, pe un raft inferior, 2 as zice eu si lasam pana ce puiutul devine fraged. Asta va fi cam 60-70 minute. Rezultatul: o carne foarte frageda si incredibil de aromata!
5. Puiul de Italy merge foarte bine cu o salata de cartofi fierti in coaja cu vinegreta simpla (apa, sare, zahar si otet, toate dupa gust), putin ulei si masline. Pentru Dani si Cami, fara ultimele… More for meeee!...

GRAIN D’ORGE CUVEE 1898

"White beer of character… to be savoured in good times."

Ei bine asta a fost chiar interesanta. Nici nu avea cum altfel sa fie, avand in vedere alcoolul de 8.5%. O bere blonda, de un auriu intunecat, intr-adevar cu caracter.  Nu cred ca am mai baut o bere cu un gust atat de intens. Asta a fost primul meu gand. Un gust foarte, foarte puternic de bere, foarte dulce, intepatoare chiar. Nu e insa cea mai buna bere tare pe care am baut-o. Cea mai buna am primit-o de la Florin, si sper sa imi aminteasca el numele. Avea 9% alcool, dar era extraordinara. Pentru mine aceea a fost CEA MAI BUNA BERE.

Ca sa revin la Grain d’Orge, pot spune ca fetele o vor gusta si o vor gasi buna, cel putin datorita dulcetei pe care o lasa in urma. Alcoolul in schimb il simti de la prima inghititura. Te cam arde pe esofag, asta pentru o bere… aroma nu e in schimb cea mai placuta. Combinatia de ingredient mie mi-a parut ciudata: apa, malt din orz, grau, orez, zahar si hamei. Acum ca citesc eticheta sunt sigura ca orezul e cel pe care l-am simtit fermentat cel mai tare, cat despre zahar nu mai vorbim; acesta clar a ajutat la gradele de alcool. Deci o bere frantuzeasca, tare, dulce si extraordinar de intensa. Poate putin prea intensa…

http://www.brasserie-graindorge.net/white-beer-character.php

OETTINGER

http://www.oettinger-beer.com/english/index.htm

De data aceasta nu am prea fost impresionati. Cu toate ca este una din cele mai bine vandute beri germane, Oettinger nu a impresionat decat poate prin prêt, in jur de 2.3 lei la Auchan in martie. O bere usor acidulata, cu un gust nu foarte pregnant, dar aroma de cereale sesizabila, e putin tulbure, asa cum ne spune si eticheta. Este o bere foarte bine vanduta dar asta in mare parte se datoreaza pretului. Prima impresia a lui Cristi a fost: "cam cum e pretul, asa e si berea asta". Am avut si eu aceeasi senzatie de “comercial” si “in masa”. Dupa o mancare grea insa merge perfect. Alcool? Cam 4.7%...