Merge de minune langa chiftelute, fripturi de porc dar si pulpe de pui. O garnitura minunata, vesela dar si foarte aromata, face casa buna chiar si cu un piure de cartofi langa restul de mancaruri de carne.
Pentru reteta aceasta puteti folosi fie cantitati egale de varza alba si rosie, fie mai multa varza rosie. Eu am folosit cantitati 1:1, asta pentru ca asa am nimerit verzele la piata. Deci:
1 ceapa alba
1 kg varza alba
1 kg varza rosie
1-2 cani apa
Sare, piper
5 frunze dafin
Ulei
1 lingura otet de vin
1. Tocam ceapa si verzele, cat mai marunt. Nu recomand totusi sa le razaliti. Se vor inmuia mult prea tare si vrem totusi sa vedem cam ce mancam…
2. Intr-o oala mare turnam putin ulei, cat sa acopere intreaga baza. Adaugam ceapa, verzele si 1-2 cani apa. Nu uitati, pe masura ce tocati varza si o puneti in oala, presarati si sare, pe fiecare strat. Puneti cratita pe foc mic, acoperita cu capac. Incepeti sa amestecati de cum o auziti ca sfaraie. Va fi mai greu la inceput, insa din ce in ce mai usor de vreme ce se va inmuia varza. Cand incepe sa se inmoaie adaugam dafinul si piperul macinat. Mama foloseste boabe. Are o aroma mai buna dupa parerea mea, dar e dificil de cules din farfurie si neplacut daca il prizi intre masele.
3. Cand varza s-a inmuiat si are culoarea potrivita, ajustam sarea si adaugam o lingura buna de otet de vin. Va da o culoare foarte frumoasa garniturii noastre. Luam apoi mancarica de pe foc si e gata. La masa!Ce spuneti de varianta cu pulpa de pui si piure de cartofi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu