Trifle V

 

Salutare! Daca tot s-a terminat cu tot soiul de petreceri si perioade in care mancarea trebuie sa fie cat mai deosebita si spectaculoasa, trecem astazi la cateva deserturi total nespeciale, simple, pueril de aranjat in cupe, aproape inofensive vis-à-vis de greutatea noastra corporala de dupa Sarbatori (oricum stricata si asta), in schimb periculos de delicioase si macar unul gata sa induca dependenta. Chiar daca par sa semene intre ele, puncte comune nu vor avea decat in colorit as zice eu (nu a fost cu intentie oranjul) si asezarea stratificata. Propun si un poll, daca tot seamana cele trei. Sunt trei deserturi numai bune  pentru clipe de plictiseala sau musafiri de ultim moment. Nu aveti nevoie decat de multe degete de lins dupa ce le pregatiti!

Incepem deci cu prima cupa: Trifle V – V de la Vlaicu sau ce mai vreti voi, trifle de la faptul ca e plina de straturi (lucru definitoriu), plus crema tipica desertului englezesc, adica un "custard" (ori pur si simplu o crema de vanilie cum am facut eu), jeleu si un strat de “prajitura” – ideal ar fi pandispan sau piscoturi, insa eu am mers pe o varianta mai nonconformista, "crumble" de biscuiti (ori ceva de genul asta, more or less). Ce va v-a lua poate un pic mai mult timp, va fi jeleul, care cat de cat trebuie sa se lege, insa face frigiderul si treaba asta.

Pentru 4 cupe mari:

100 g biscuiti pisati
1 plic zahar vanilat

40 ml unt topit
250 ml lapte rece
1 plic Crema pt Prajituri de la Dr. Oetker plus 4 linguri zahar
1 plic glazura pt tort tip jeleu rosu (tot Dr. Oetker)
200 ml suc de la un compot de caise
2 linguri zahar
Caise din compot
200 ml frisca

1. Incepem cu jeleul: amestecam plicul de glazura rosie cu 2 linguri rase de zahar si 200 ml suc de caise din compot. Punem amestecul la foc 1 minut, cat sa il infierbantam, apoi il luam jos de pe foc si il dam la racit. Cand are temperatura camerei, il punem la frigider, amestecand din cand in cand cu o furculita, asta ca sa faramitam jeleul. Il lasam la figider, pana cand e complet legat.
2. Pisam biscuitii, apoi ii amestecam ca un plic de zahar vanilat si untul topit. Compozitia asta o distribuim apoi pe fundul recipientelor in care vom servi desertul.
3. Pregatim crema de vanilie, conform instructiunilor de pe ambalaj, feliem caisele si batem frisca.
4. Incepem sa asezam straturile: peste stratul de biscuiti pisati asezam un strat de crema de vanilie. Urmeaza un strat de jeleu faramitat, unul de caise, crema de vanilie si in final un topping serios de frisca. Mai garnisim cu o felie de caisa si gata! Dam la frigider o vreme, pana vin invitatii, apoi ne facem planuri pentru desertul de saptamana viitoare!

Lichior de oua

 

Si ce facem cu galbenusurile ramase de la buletele de cas? Lichior de oua, evident! Si inca unul delicios! Ce ne mai trebuie?

Pentru 2 galbenusuri
2 ½ linguri zahar
1 plic zahar vanilat
1 cana lapte
½ cana rom sau vinars

1. Frecam galbenusurile cu zaharul si vanilia, pana obtinem o crema pufoasa.
2. Punem laptele intr-o cratita si il lasam pe foc, pana se infierbanta.
3. Cand laptele e fierbinte, dar nu fierbe, adaugam crema de galbenus, o dizolvam de tot in lapte, apoi oprim focul.
4. Nu mai ramane decat sa adaugam alcoolul (fie el rom sau vinars), apoi sa ne incalzim sufletul cu un pahar de lichior de oua. Mie imi place lichiorul asta si cald, si rece, asa ca nu apuca prea mult sa stea prin frigider, insa daca faceti o portie mai mare, o puteti pastra fara grija cateva zile la rece. Pe curand!

Bulete de cascaval

 

Buletele astea de cas le stiu de cativa ani buni si nu dau niciodata gres! Pot sa spun cu mandrie ca au fost consumate in totalitate la mai toate petrecerile noastre, fiind unul din aperitivele preferate de barbatul casei. Cred ca le apreciaza mai ales pentru truda cu care le invarte el in baia de ulei, pentru efortul depus in ducerea la bun sfarsit a unui task culinar alaturi de mine, asta mai ales daca se lasa cu scantei cand stresul pregatirilor ma ajunge din urma.

Va ies un castron generos din urmatoarele:

5 albusuri
300 g cas
2 linguri faina
2 linguri gris
Mult ulei (recomand o baie de ulei in ceaun)

1. Razalim fin casul (sa nu fie unul sec!).
2. Batem spuma albusurile, cat mai tare, apoi le adaugam peste cas.
3. Amestecam cele doua ingrediente, apoi adaugam faina si grisul, si omogenizam cat mai bine compozitia. Va fi moale, lipicioasa, dar nu e cazul sa ne panicam.
4. Cand uleiul e fierbinte, la foc moderat, incepem sa formam bilute in palme si le asezam in ulei, dar nu de la inaltime, altfel se si deformeaza, plus ne mai stropim cu ulei incins. Daca nu e fierbinte uleiul, se vor lipi sau chiar imprastia in momentul in care incercati sa le dati un imbold cu o paleta. Se vor ridica apoi la suprafata cu putin ajutor de la voi, dupa care nu trebuie decat sa le rotiti cu paleta pe toate partile. Cand sunt rumene, le scoateti pe un prosop de hartie sa indepartati surplusul de ulei si gata! Daca le stropiti cu smantana, le-ati transformat intr-un fel de mancare delicios, altfel raman un aperitiv gustos ce se va consuma rapid la orice petrecere!

Tarte cu ciuperci si praz

 Reteta asta am aflat-o pe vremea cand lucram intr-un mediu sobru, din care putini oameni reuseau sa tradeze cu adevarat zambete ori sa dea iluzia impacarii cu sine. Evident ca nici un astfel de mediu nu a fost mereu asa, ori altfel nu ar fi reusit sa adune atatia oameni minunati la un loc. Dintr-o decizie proasta intr-alta, evident si acei oameni minunati s-au rarit, au plecat care in cotro, unii plini de curaj de buna voie, altii siliti de circumstante, cu toate ca stoicismul lor i-ar fi indemnat sa mai rabde de dragul datoriei, altii prin decizii de viata minunate, asa cum sunt copiii, si uite asa, prieteni au ramas toti in afara mediului cenusiu si rece, doar cei cu mintea calda si deschisa, cei care au reusit intr-un fel sau altul sa se detaseze intr-un final de ceea ce a insemnat candva o banca.

Spun lucrurile astea numai pentru ca mi-e dor uneori de bucataria de pe Horea 5 unde se imparteau salate, pui fripti, borcane de zacusca, deserturi fel de fel si barfe de ultima ora,  in pauze vesele si distantate oarecum de cifre si clienti iritati. Cu toate astea, reteta care mi-a adus aminte de acele timpuri apartine in mare cuiva dintr-o sucursala si niste vremuri total schimbate, insa pot spune ca Ana e cea carea mi-a deschis “apetitul” pentru gatit, cu felul ei natural de a amesteca ingrediente, cu rezultate neasteptate si noi.

Gata dorul de oameni, trecem la mancaruri!

Pentru 15 tarte cu ciuperci si praz ne trebuie:
Pt crusta de aluat:
400 g faina alba
200 g unt
1 ½ lingurite sare
1 ½ lingurite praf de copt
1 ou
1 galbenus
2 linguri smantana
Ulei pentru uns formele

Pt umplutura:
2 linguri cas razalit
600 g ciuperci
1 fir praz
1 ceapa mica
Ulei de masline pentru calit
1 lingurita cimbru uscat
Piper
2 lingurite sare
2 oua si un albus
2 linguri smantana
1 lingura faina

1. Incepem cu aluatul, pentru ca e unul fraged si va sta la frigider pana cand pregatim umplutura: framantam faina cu untul, un ou, un galbenus, smantana, sare si praf de copt. O sa fie un aluat elastic, pe care il impachetam in folie de plastic si pe care il dam la frigider.
2. Taiem prazul rondele si il calim in ulei de masline alaturi de o ceapa taiata Julien, pana se inmoaie putin, nu de tot, oricum vrem sa mai pastreze prazul si culoarea verde frumoasa.
3. Separat, dupa ce am curatat si feliat ciupercile, le punem si pe ele la calit in putin ulei de masline, cu un praf de cimbru uscat. Nu mai puneti apa, vor lasa ele suficienta. Condimentam cele doua sote-uri cu sare si piper, apoi le scurgem si le amestecam frumos intr-un bol.
4. Batem 2 oua si un albus ramas de la aluat cu smantana, 1 lingura de faina si cas razalit fin, condimentam putin dupa gust, apoi turnam compozitia peste legumele calite.
5. Scoatem aluatul de la frigider si intindem o foaie nu foarte groasa. Decupam discuri cu care imbracam formele de tartine unse cu ulei. Intepam aluatul in forme cu o furculita, apoi il coacem “in orb” (adica fara umplutura) la cuptorul preincalzit la 190 grade Celsius cam 12 minute. Scoatem apoi tartele aproape coapte si cu o lingura le umplem cu amestecul preagtit. Mai coacem totul 25-30 de minute, pana cand tartinele devin rumene si mirosul din bucatarie ne indeamna sa le scoatem. Daca aveti rabdare, le scoateti mai usor racite. Sunt gustoase si merg atat ca aperitiv, cat si ca mic dejun dupa o petrecere, mai ales incalzite un minut in cuptorul cu microunde, cat sa se bucure si el de savoarea lor… Un mic secret? puteti inlocui prazul si ciupercile cu rondele de salam, carnaciori si feliute de bacon, toate prajite putin si scurse bine! Dar asta e deja o alta poveste...

Tartine cu branza si masline verzi

 Asta e cu totul noua si deosebita de tot ce am mai facut. Stiu ca am ratat momentul postarii cu o saptamana cand poate o mai incerca cineva din avant culinar specific sarbatorilor de iarna, insa am speranta ca intr-o zi de plictiseala si din prea multa monotonie o sa vreti sa-i dati o sansa si tartinei mele cu branzica si masline. A iesit mai de graba o tartina umpluta cu un sufleu care la un moment dat ziceai ca nu se mai opreste din crescut, si inca nu reusesc sa vad combinatia chimica ce a avut rezultatul asta. Oricum, calde sau reci au fost minunata (asta daca nu sunteti amatori mai mult de tarte cu carne) si cu siguranta o sa le mai incerc si cu masline negre. Cristi zice ca ar fi fost mai de efect, insa eu am optat mai mult pentru diferenta de gust in favoarea celor verzi. Am folosit tava de briose (fara hartiute, doar unse compartimentele cu ulei), si am obtinut 12 tarte din urmatoarea combinatie:

1 aluat foietaj pentru placinta Linco
Putin ulei pentru uns tava de briose sau formele pentru tartine, daca vreti
250 g ricotta
200 g branza de burduf
1 ou
1 lingurita ierburi de Provence
1 cana masline verzi scurse si tocate
Un praf de piper

 

1. Ungem compartimentele pentru briose cu o pensula cu ulei.
2. Decupam discuri din aluatul decongelat, apoi le asezam in forme. Discurile trebuie sa fie mai mari in diametru decat forma de briosa, asta pentru a avea peretii ridicati pana la marginea formei.
3. Amestecam branzeturile cu oul, praful de piper, ierburile uscate si maslinele tocate, apoi umplem tartinele pana sus.
4. Dam tava la cuptorul preincalzit la 220 de grade Celsius cam 35 de minute, maxim 40, pana cand tartele devin rumene. Le scoatem abia cand s-au racit si le savuram cu un pahar de vin si niste invitati la masa…

Ciorba de perisoare

 

Anul Nou a venit, cu gatitul n-am razbit!

In schimb il incepem cu bucurie si urari pline de voie buna, pofta la mancaruri, prieteni vechi si noi la masa, plus sperante de mai bine, sanatate si belsug tuturor celor "aproape" noua, fie ei acasa ori prin alte colturi de lume.

Am zis in Ajun ca la o ciorba pe varza acra o sa ma opresc dupa noaptea dintre ani, insa o mai pasuiesc in favoarea unei alte ciorbe zdravene, la fel de potrivita mahmurelii si gata sa faca fata “suferinzilor” ce nu mai pot sa vada alt soi de mancaruri dupa o noapte de ghiftuit. Asta e ceea ce eu numesc “ciorba de oameni mari”, asta pentru ca e prima data cand am prins curaj sa o fac. As zice ca e mai complicat gulasul (de orice fel) dacat ciorba noastra de perisoare, insa pentru mine perisoarele in sine erau un adevarat mister culinar. Cu toate astea mi-am zis “acum ori niciodata”, am pus mana pe telefon, am ascultat cu maxima atentie si dedicare instructiunile in stil Ildi (A.K.A. Mama) si am trecut la fapte! Sunt cum nu se poate mai mandra de mine – de data asta a iesit chiar ca la mama acasa: gustul, savoarea, perisoarele pufoase si perfect condimentate, ce mai! O ciorba de zile mari! Ciorba de perisoare e adusa la noi din vremurile otomane, asa ca nici nu stiu daca sa o incadrez ca o mancare traditionala romaneasca (asa cum e in zilele noastre) ori sa o trecem si in lista Turciei, ca doar ei sunt maestri bucatari in combinatii de carne tocata si orez.

Pentru 8 portii aveti nevoie de:

O oala mare cu apa pana la jumatate si inca un pic (grija mare, perisoarele or sa se infoaie!)
3 morcovi
1 patrunjel
1 ceapa
½ radacina telina
2 linguri vegeta
1 lingura leustean uscat
500 ml bulion
3 cartofi
250 g carne tocata de porc
1/3 cana orez (80 ml)
1ou pt perisoare plus inca unul pentru zdrente
1 lingurita sare
½ lingurita piper
Zeama de la ½ lamaie
Sare dupa gust la ciorba, daca mai trebuie

1. Lunga lista, dar nu-i de speriat!
2. Curatam toate legumele, tocam ceapa marunt si dam restul de zarzavat pe razatoarea mare, apoi le punem la fiert toate (cam o jumatate de ora), mai putin cartofii.
3. Cand sunt pe jumatate fierte legumele, adaugam cartofii, vegeta, leusteanul, bulionul si zeama de lamaie. Lasam sa mai fiarba totul cam 10 minute, timp in care pregatim perisoarele.
4. Framantam bine carnea tocata cu orezul, un ou, o lingurita de sare si o jumatate lingurita de piper. Dam focul la minim (altfel se imprastie perisoarele) si incepem sa punem la fiert, cu grija, bilute din aluatul de carne tocata. Cu cat le faceti mai mici, cu atat vor iesi mai multe si mai dragute. Cu focul mic, le lasam sa fiarba usor, pana se ridica, apoi inca vreo 10 minute bune. Cu totul trebuie sa fiarba cam 20 de minute carnea, asta ca sa nu ramana rozalie perisoara la interior si nici orezul prea tare.
5. Cand perisoarele sunt gata, mai punem sare daca e nevoie, apoi in fir subtire turnam un ou batut, sa facem si niste zdrente in ciorbita noastra. In final merge bine fie cu smantana, fie cu ardei iuti proaspeti ori bulgaresti in otet. Alunga mahmureala si ne da un pic de forta, acum ca nici concediul nu mai bate prea curand la poarta!

54. Sarlota cu mere, ca in Praga

 Aproape ca s-a facut nevazut si Craciunul asta, cu atat mai mult cu cat pentru cei ce l-am petrecut in fuga prin birouri sau in lupta cu clientii Mosul a trecut tiptil si pe nesimtite, asa ca deja ma intreb ce sa fac cu gramada de hrana ramasa in figider. Asta in principiu si pentru ca traim intr-o epoca a reciclarii. Sunt convinsa ca nu sunt singura persoana care din prea mult avant culinar (sau pofte indecise) gateste si face cumparaturi in mod necumpatat in perioada celor doua saptamani de sarbatori de iarna. Ar fi cazul sa invatam sa pretuim mai mult bunatatile de pe raftul magazinelor si mai de graba sa lasam alti cumparatori sa ramana cu ea pe stoc, nu de alta dar in ultima vreme in mintea mea nu prea are rasunet nimic altceva decat cuvantul “rulaj”.

Mi-am propus ca macar de Revelion sa nu mai fac cumparaturi cu nemiluita, ca in Ajun, mai ales ca epidemia de rubeola ne-a marginalizat anul asta si taiat de pe lista colindatorilor. Am ramas cu un stoc de una bucata paine veche de  vreo 2 zile si un kilogram mere (n-am aviz si nici factura :))))))))) asa ca voi incerca sa le introduc in gestiunea “Cuptor la 200 grade Celsius” sub o forma prelucrata dupa metoda culinara a cehilor, si anume o sarlota de toata frumusetea, dulce-acrisoara. Cehii fac sarlota asta cu mere, pe cand mama o face cu gem si ii spune “Budinca de cornuri”, asta in conditiile in care a noastra chiar e cu cornuri tip bagheta, si nu neaparat cu paine veche. E cea mai buna metoda de reciclare a painii, asta inainte de a se impodobii cu penicilina, cum zice Cami si in plus e un desert grozav de gustos si extrem de simplu de facut.

Mancarea din Cehia e minunata, am simtit-o pe papilele mele, si sincer sper sa mai am candva ocazia sa gust o friptura traditionala de vita cu sos vanatoresc. Am incercat-o candva si a reusit aproape de original, asa ca la urmatoarea incercare sper sa ne apropiem si mai mult, asta ca sa putem sa o prezentam in cadrul tematicii blogului. Pana atunci insa ma multumesc cu desertul asta si ma amagesc cu amintirea unor strazi de poveste si o tara plina de minuni. Reteta asta o am dintr-o grozavie de carte, mai de graba carnetel, luata de pe Aleea Aurarilor din Praga. Mi s-a parut o idee geniala sa pui retetele pragheze de renume intr-o amintire pentru orice turist de rand. La noi am incercat treaba asta dar fara un succes real, editurile noastre nefiind interesate de un asemenea concept. De unde si rezultatul ce il aveti in fata, un blog semiculinar (de fapt a ajuns doua treimi ori chiar trei sferturi dedicat bucatariei de pe Vlaicu) deschis traditiilor fratilor nostri europeni.

Am pregatit un vas mare de sarlota cu mere din urmatoarele (si am mancat cam 6-8 oameni):

½ paine mare, taiata felii
400 ml lapte
6 oua
100 g zahar
1 kg mere
50 g stafide
4-5 linguri fulgi de migdale
Cam ¼ pachet unt
Inca 3 linguri de zahar

1. Feliem painea (nu o feliati chiar atat de generos ca mine, mai bine felii mai subtirele).
2. Batem 3 oua intregi cu vreo 2 galbenusuri, laptele si 100 g zahar alb.
3. Scufundam pe rand feliile de paine in amestecul asta, lasandu-le sa se imbibe cat de mult.
4. Intre timp, curatamn si dam pe razatoarea mare cam un kilogram de mere, apoi amestecam rezultatul cu stafidele si fulgii de migdale.
5. Ungem un vas termorezistent cu unt, apoi incepem sa asezam straturi alternative de paine inmuiata si amestec de mere. Ultimul strat trebuie sa fie de paine.
6. Presaram cubulete de unt deasupra viitoarei sarlote, apoi o dam la cuptor cam 30-35 de minute la 200 grade Celsius.
7. Batem 3 albusuri cu 3 linguri de zahar, pana obtinem o spuma tare. Dupa cele 30-35 de minute de lasat sarlota la cuptor o scoatem si ornam frumos cu spuma. Mai dam totul la cuptor cam 5 minute, ori pana cand spuma se rumeneste usor.
8. La final, cand e racita, o presaramn cu scortisoara sau Condiment pentru cafea cu scortisoara si cuisoare. Va fi un deliciu, fie ea calda sau rece de la frigider, si doar gandul la Praga de poveste o  sa va faca sa o mai incercati si a doua oara…