Salutare!
In miez de vara si luna lui cuptor, unde poti cauta o oaza de racoare, daca nu la munte? Si har Domnului, tara asta are munti si vai cat vazi cu ochii, totul e sa vrei sa vezi asta si mai ales, sa poti sa o faci, dincolo de tot ceea ce ai putea critica vis-à-vis de bunul simt si educatia turistica a conationalilor nostri. Am pus la cale o escapada cuminte, in stilul nostru, cu adidasi si un aparat foto mic in buzunar, nu cu bocanci si pioleti, insa plimbarea a meritat mai mult ca orice city brake in capitale galagioase ori furnale urbane. Branul, Pelesul si Rasnovul au fost o adevarata surpriza pentru noi, insa rasuflarea mi-a taiat-o Sfinxul. Cu toate ca ne-am chinuit sa prindem un unghi din care sa umplem pixelii doar cu piatra si muntele, evitand in mod elegant “cabanele” aparute ca si ciupercile otravitaore dupa o “sclipire” a unui neuron tipic romanesc, Babele vor avea ce povesti, asa cum glumea Gabi pe marginea unei fotografii de familie. Am pozat si Sfinxul impozant dar trist, dupa minute bune de asteptat in soare, in care speram ca “Interzisa escaladarea” va insemna ceva si pentru turistul harnic si cu sete de catarare pe umerii obositi ai unei minuni de piatra. M-au scarbit fetitele cu postura de manechine suite cat mai sus “sa dea bine pe Facebook, mami!”, dar si mai mult, un cuplu ce era la jumatate de pas sa devina “doar unul” plonjand din varful stancii. Aproape ca le-am dorit-o si asta m-a facut sa simt o oarecare vina cand disperatii au avut nevoie de ajutor serios, asemeni unor mate speriate ce nu mai gaseau ramul ce le-ar fi dat jos de la inaltime. Pasind si noi ca niste pisici printre molozul maruntit de vant si cioburile taiaose ori peturile plutind pe iarba de munte, am tras aer in piept, ne-am detasat de toti cei din jurul nostru, am renuntat sa ne mai gandim de ce romanii nu stiu romaneste, de ce francezul ii desconsidera (intr-o franceza ce o inteleg) incercand si el sa prinda o fotografie, de ce batranul olandez e mut de uimire privind in zare, in timp ce nemtii blonzi o iau frumos la pas spre Crucea Eroilor Neamului. Trecand peste toate astea, nu imi pot imagina efortul celoc ce au facut posibila pentru noi plimbarea cu telecabina Busteni-Bebele, nu pot inca asimila nemarginirea imaginii si grandoarea tarii ce am vazut-o prin ochiul Sfinxului, verdele brazilor si roseata buburuzelor ce stapanesc pajistea Caraimanului. Nu ezitati sa vedeti minunile ce le ascund muntii nostri, cautati-le cu mai multa sete si nu renuntati sa le alegeti in defavoarea unui weekend parizian ori barcelonez. Avem de ce ne bucura si noi, macar pentru o vreme, cel putin pana cand Raoul de Romania nu hotaraste ca ar fi potrivit sa deschida si un bold la umbra Babelor.
Ce am pregatit? Inspirata de puzderia de negustori de zmeura ce i-am vazut in zona Busteni-Sinaia, am hotarat ca o spuma de zmeura plina de parfum si gust de vara e cea mai potrivita. Cristi zice a a fost cea mai reusita de pana acum, potrivit de dulce, asa ca o postam in ciuda Babelor ramase in arsita soarelui.
2 albusuri
230 g zahar alb, cat mai fin, nu e musai sa fie pudra
180 g zmeura
Batem albusurile cu zaharul pana cand spuma devine tare, ca pentru bezele. Abia acum adaugam zmeura spalata si scursa bine de apa, si mai batem spuma cu mixerul cateva minute bune, pana cand obtinem un deliciu pufos, dar ferm in acelasi timp. Nu e nevoie decat de putina rabdare si abtinere de la cateva boabe de zmeura pentru un decor delicios.
Maine povestim despre dulceturi de vara, si le supunem “referendumului” pe doua dintre ele (ca e de actualitate miscarea:)). Pe maine, deci!
In miez de vara si luna lui cuptor, unde poti cauta o oaza de racoare, daca nu la munte? Si har Domnului, tara asta are munti si vai cat vazi cu ochii, totul e sa vrei sa vezi asta si mai ales, sa poti sa o faci, dincolo de tot ceea ce ai putea critica vis-à-vis de bunul simt si educatia turistica a conationalilor nostri. Am pus la cale o escapada cuminte, in stilul nostru, cu adidasi si un aparat foto mic in buzunar, nu cu bocanci si pioleti, insa plimbarea a meritat mai mult ca orice city brake in capitale galagioase ori furnale urbane. Branul, Pelesul si Rasnovul au fost o adevarata surpriza pentru noi, insa rasuflarea mi-a taiat-o Sfinxul. Cu toate ca ne-am chinuit sa prindem un unghi din care sa umplem pixelii doar cu piatra si muntele, evitand in mod elegant “cabanele” aparute ca si ciupercile otravitaore dupa o “sclipire” a unui neuron tipic romanesc, Babele vor avea ce povesti, asa cum glumea Gabi pe marginea unei fotografii de familie. Am pozat si Sfinxul impozant dar trist, dupa minute bune de asteptat in soare, in care speram ca “Interzisa escaladarea” va insemna ceva si pentru turistul harnic si cu sete de catarare pe umerii obositi ai unei minuni de piatra. M-au scarbit fetitele cu postura de manechine suite cat mai sus “sa dea bine pe Facebook, mami!”, dar si mai mult, un cuplu ce era la jumatate de pas sa devina “doar unul” plonjand din varful stancii. Aproape ca le-am dorit-o si asta m-a facut sa simt o oarecare vina cand disperatii au avut nevoie de ajutor serios, asemeni unor mate speriate ce nu mai gaseau ramul ce le-ar fi dat jos de la inaltime. Pasind si noi ca niste pisici printre molozul maruntit de vant si cioburile taiaose ori peturile plutind pe iarba de munte, am tras aer in piept, ne-am detasat de toti cei din jurul nostru, am renuntat sa ne mai gandim de ce romanii nu stiu romaneste, de ce francezul ii desconsidera (intr-o franceza ce o inteleg) incercand si el sa prinda o fotografie, de ce batranul olandez e mut de uimire privind in zare, in timp ce nemtii blonzi o iau frumos la pas spre Crucea Eroilor Neamului. Trecand peste toate astea, nu imi pot imagina efortul celoc ce au facut posibila pentru noi plimbarea cu telecabina Busteni-Bebele, nu pot inca asimila nemarginirea imaginii si grandoarea tarii ce am vazut-o prin ochiul Sfinxului, verdele brazilor si roseata buburuzelor ce stapanesc pajistea Caraimanului. Nu ezitati sa vedeti minunile ce le ascund muntii nostri, cautati-le cu mai multa sete si nu renuntati sa le alegeti in defavoarea unui weekend parizian ori barcelonez. Avem de ce ne bucura si noi, macar pentru o vreme, cel putin pana cand Raoul de Romania nu hotaraste ca ar fi potrivit sa deschida si un bold la umbra Babelor.
Ce am pregatit? Inspirata de puzderia de negustori de zmeura ce i-am vazut in zona Busteni-Sinaia, am hotarat ca o spuma de zmeura plina de parfum si gust de vara e cea mai potrivita. Cristi zice a a fost cea mai reusita de pana acum, potrivit de dulce, asa ca o postam in ciuda Babelor ramase in arsita soarelui.
2 albusuri
230 g zahar alb, cat mai fin, nu e musai sa fie pudra
180 g zmeura
Batem albusurile cu zaharul pana cand spuma devine tare, ca pentru bezele. Abia acum adaugam zmeura spalata si scursa bine de apa, si mai batem spuma cu mixerul cateva minute bune, pana cand obtinem un deliciu pufos, dar ferm in acelasi timp. Nu e nevoie decat de putina rabdare si abtinere de la cateva boabe de zmeura pentru un decor delicios.
Maine povestim despre dulceturi de vara, si le supunem “referendumului” pe doua dintre ele (ca e de actualitate miscarea:)). Pe maine, deci!
Urcare cu telecabina Busteni-Babele
Babele la taifas
O alta lume
Sfinxul
Busteni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu