Cehia… Praga…

Banuiesc ca oricine a calatorit cat de putin a reusit sa isi construiasca o ierarhie a preferintelor, a impresiilor de calatorie. Daca la inceput am crezut ca nu pot compara Viena cu nimic altceva, ei bine, din toamna lui 2009 lucrurile s-au cam schimbat. Una dintre cele mai frumoase excursii pe care le-am facut pana acum este cea in care am vizitat timp de doua zile, mult prea scurte si rupte parca dintr-un vis, minunata capital a Cehiei, Praga.

As putea spune ca si compania pe care am avut-o a cantarit destul de mult si a facut drumul si cele doua zile mai frumoase. De asemenea, un avantaj extraordinar si nesperat a fost acela de a avea un ghid rabdator de prin partea locului. Pot spune ca in felul acesta am vazut Praga mai deschisa decat un turist obisnuit, de la frumuseti apreciate de toti strainii ce au pus piciorul in orasul-minune, cum il numesc eu, pana la cele mai simple dar iubite locuri, cunoscute doar de praghezi. De la unul din cele mai bune restaurante in care a cinat insusi Einstein, pana la pub-ul de cartier, in care auzi acorduri de chitara de la masa vecina.

Praga nu e un oras pentru cei care apreciaza mai mult un orizont de zgarie-nori. E un oras care imbina insa istoria cu modernul, pastreaza niste rani ca orice alt oras incercat de socialism, dar mai mult ca orice e un oras al romanticilor. Cel mai mult insa te izbeste modul in care autoritatile au stiut sa pastreze orasul. Pot spune cu sinceritate ca am descoperit in Bucurestiul nostru frumuseti de cladiri care ar impresiona oricand un ceh. Problema insa este una de mare amploare, de la nepotism si prost management al fondurilor, la lipsa totala de interes pentru valorile locale imbinata cred eu déjà cu un gram de rea-vointa. Nu sunt in masura sa critic eu sistemul. Dar ma intreb, cum oare reusesc oamenii astia sa pastreze cladirile de parca ar fi fost ridicate ieri, cum reusesc sa aiba un transport in comun atata de bine organizat, cum de poti sa te plimbi pe stradute pavate, fara sa te scufunzi in noroi pana la glezne, sa vezi parcuri imense dar curate in care tineri si batrani isi petrec timpul liber intr-un mod mai mult decat placut?... atat de multa organizare si bun simt intr-o tara care a avut si ea parte de flagelul comunismului; Ce oare ii diferentiaza pana la urma de ai nostri?  

Daca aveti sansa sa vedeti aceasta bijuterie nu ezitati. Noi am vazut o foarte mare parte din ea, si inca mai sunt convinsa ca nu am vazut tot ce mi-as fi dorit. Am pornit din centrul vechi, am vazut Cartierul Evreiesc, Cetatuia si am ajuns chiar si la marginile orasului, un superb cartier ce ascunde o surpriza: Gradina Zoologica. Ne-am incheiat excursia in centrul modern, aparent un Bucuresti, dar curat, plin de turisti, studenti si chestii de marca, asa, ca in orice alta capital.

Ramane mereu pentru mine o minune arhitecturala, gastronomica, romantica, rupta de realitatea de acasa…

Ce am invatat? ca berea se masoara si in altfel de grade, ca putem savura o friptura de vita cu sos de fructe, ca Becherovka, bautura nationala poate fi savurata in foarte multe moduri si ca scortisoara nu inseamna doar Craciun...

Sper sa va trezesc interesul:

Turnul de Faina

Ceasul astronomic

grandios...

Catedrala St. Vitus

Golden Lane

O alta fata pt St. Vitus

O oaza de pace, Sfintii Petru si Pavel

Fred & Ginger (danseaza...)

Arta in Kampa Park

Case si flori in Cartierul Evreiesc

 si Pisi de la Zoo...

7. Varza rosie calita

 

Merge de minune langa chiftelute, fripturi de porc dar si pulpe de pui. O garnitura minunata, vesela dar si foarte aromata, face casa buna chiar si cu un piure de cartofi langa restul de mancaruri de carne.

Pentru reteta aceasta puteti folosi fie cantitati egale de varza alba si rosie, fie mai multa varza rosie. Eu am folosit cantitati 1:1, asta pentru ca asa am nimerit verzele la piata. Deci:

1 ceapa alba

1 kg varza alba

1 kg varza rosie

1-2 cani apa

Sare, piper

5 frunze dafin

Ulei

1 lingura otet de vin

1. Tocam ceapa si verzele, cat mai marunt. Nu recomand totusi sa le razaliti. Se vor inmuia mult prea tare si vrem totusi sa vedem cam ce mancam…

2. Intr-o oala mare turnam putin ulei, cat sa acopere intreaga baza. Adaugam ceapa, verzele si 1-2 cani apa. Nu uitati, pe masura ce tocati varza si o puneti in oala, presarati si  sare, pe fiecare strat. Puneti cratita pe foc mic, acoperita cu capac. Incepeti sa amestecati de cum o auziti ca sfaraie. Va fi mai greu la inceput, insa din ce in ce mai usor de vreme ce se va inmuia varza. Cand incepe sa se inmoaie adaugam dafinul si piperul macinat. Mama foloseste boabe. Are o aroma mai buna dupa parerea mea, dar e dificil de cules din farfurie si neplacut daca il prizi intre masele.

3. Cand varza s-a inmuiat si are culoarea potrivita, ajustam sarea si adaugam o lingura buna de otet de vin. Va da o culoare foarte frumoasa garniturii noastre. Luam apoi mancarica de pe foc si e gata. La masa!


Ce spuneti de varianta cu pulpa de pui si piure de cartofi? 

6. Frikadeller – Chiftelute nemtesti

Foarte populare in Germania, chiftelutele acestea le-am servit langa o varza rosie scazuta, tot de prin partile locului. Un cuplu de milioane!

Cam pentru 900g carne toccata de porc mai punem:

5 fire de ceapa verde toccata

4 catei usuroi pisat

O mana de patrunjel verde tocat

O mana de marar proaspat, tocat si el

2 oua intregi

Sare, piper

2 felii de paine de o zi, inmuiata si apa si stoarsa bine

Ulei pentru prajit

Se ia una bucata mana de barbat si se pune, obligat-fortat, la framantat carnita impreuna cu toate celelalte ingredient. Se formeaza bile potrivite ca marime, nu foarte mici, si se pun la prajit, pe ambele parti, la foc mic, pana devin rumene. La cantitatea asta de carne, va avertizez, aveti nevoie de rabdare ,multa. Vor iesi cam 3 ture folosind o tigaie mare. Sa aveti pofta!

Germania...

Acum ne intoarcem de la o masa luata in Germania! Ce poate fi mai bun decat niste chiftelute nemtesti langa o varza rosie calita?!... o excursie poate!...

Pentru mine, Germania inseamna foarte multe lucruri, dar cele mai frumoase sunt acestea: Castelul Neuschwanstein si vecinul sau Hohenschwangau, al doilea mai romantic decat oricare altul. Mi se par doua minuni ascunse in munti, incredibile ca si amplasamente, impresionante si desprinse parca dintr-un vis. Nu cred ca sunt in masura sa le descriu in cuvinte. Oricum, imaginea lor nu cred ca o voi uita vreodata!

http://www.neuschwanstein.de/englisch/palace/index.htm

Mai am o curiozitate legata de Germania, o excursie care cred ca ar fi de vis, poate mai putin insa pentru un sofer. E vorba de Romantic Route. Atat de multe frumuseti adunate toate pe un fir de drum… poate intr-o vara…

http://www.romanticroad.com/

5. Gromperenzopp – Supa-crema de cartofi, ca in Luxemburg…

Este vorba de o reteta incantatoare, foarte fina dar recomandata numai iubitorilor de supe-crème. Se simt foarte clar influentele nemtesti, ca doar vorbim de o mancare de cartofi, dar si cele frantuzesti, prin textura finala (cu toate ca in ultima vreme, cele mai multe infuente vin de la cei 15% locuitori proveniti din Portugalia). Intregul weekend a fost plin de influente germane, avand in vedere felul principal pe care il voi prezenta ceva mai in colo. In Luxemburg voi reveni pentru Dezlegarea la peste, asta daca tot am descoperit ca una din specialitatile locale este pastravul. Pana atunci insa, ne rezumam la o supa cremoasa, eleganta si simpla.

3 cepe medii

5 cartofi

Ulei pt calit ceapa

1 l apa

3 cani lapte

Sare, piper

1 smantana (200g, dulce pentru gatit, tip Dorna sau obisnuita, acra, de Napolact)

1 galbenus

1. Curatam si tocam marunt 3 cepe si le punem la calit in putin ulei vegetal. Cand devin sticloase si s-au inmuita, adaugam 5 cartofi curatati si taiati cubulete si stingem totul cu 1 litru apa clocotita. Nu uitati, pentru a nu pierde substantele nutritive din cartofi, acesti se pun direct in apa clocotita, nu foarte multa. Nu se tin niciodata in apa rece inainte, deoarece se pierd calitatile acestui tubercul.

2. Lasam totul sa fiarba, pana cand cartofiorii devin moi si vor putea fi pasati. In acest moment strecuram totul dar pastram deocamdata zeama. Cand cartofii s-au racit, putem incepe sa folosim blender-ul pentru a pasa intreaga cantitate, utilizand cate un pic de zeama pentru a lichefia mai bine amestcul. Nu e necesar tot lichidul ramas.

3. Cand totul e pasat, punem amestecul in 3 cani de lapte fierbinte si amestecam direct pe foc pentru a dizolva totul. Acuma adaugam sare si piper dupa gust. Mai lasam sa dea un clocot.

4. Pregatim separat o smantana (dulce sau acra) cu un galbenus de ou. Cand luam de pe foc cratita, turnam amestecul incet, dizolvand cu o lingura de lemn.

5. Supica a la Luxemburg e gata. O puteti servi cu crutoane de paine, ceapa verde sau cu feliute subtiri de salam spaniol prajit. Crutoanele aceste, pe care le stiu tot de la Laura Calder, mi s-au parut cele mai potrivite. A fost delicioasa in combinatia asta. O precizare mai am: supa poate fi foarte bine facut cu vreo 3 fire de praz in loc de ceapa. Reteta originala spunea ca prazul aduce un plus de aroma. Noi nu am gasit vineri seara, asa ca am folosit ceapa din dotare. Ne-a placut oricum. Eram de multa vreme curioasa cum ar fi supa crema de cartofi. Noi mai avem cateva retete crème, pe care le vom pune pe site. In mod surprinzator, lui Cristi i-au placut toate…

BRIOSE CU AFINE SI CIOCOLATA

Dupa cum spuneam, am investit o suma maricica (a propos, Cristi, mai am una in plan!) intr-o noua tava, una pentru briose. Chiar mi-o doream de multa vreme, asa ca, a trebuit si inaugurata. Am citit si rascitit retete internaute si am ajuns la urmatoarea combinatie:

¾ pachet unt gras

1 cana zahar

Esenta de vanilie

½ ciocolata amaruie (mie pt retete imi place tare mult Poiana)

2 oua

Cam 3 linguri lapte

3 cani faina

350 grame iaurt gras (unul mare si unul mic)

1 lingurita buna de praf de copt

1 lingurita nu chiar asa de buna de bicarbonat de sodiu

Cam 300 g afine decongelate si stoarse (sau proaspete la vara)

1 lingura faina

Incepem!

1. Lasam untul sa se inmoaie la temperature camerei apoi incepem sa il amestecam cu 1 cana zahar si esenta de vanilie. Separat, topim ciocolata in lingurile de lapte la foc foarte mic, apoi o adaugam si  pe ea langa unt. Amestecam sa omogenizam bine, pana se topeste zaharul.

2. Adaugam, pe rand, 2 oua si amestecam totul bine.

3. Adaugam acum 1 cana de faina, cernuta alaturi de praful de copt si bicarbonatul de sodiu, apoi 1 iaurt mare (200g), apoi iar 1 cana de faina, apoi iar un iaurt mic (140 g) apoi inca o cana de faina. Omogenizam bine. Nu recomand mixerul la reteta aceasta. Am mai patit sa mi se taie untul cu oul, asa ca, mergem mai cu rabdare la retetele cu unt, macar noi, astia incepatorii.

4. Intr-un bol pregatim afinele. Le spalam si le lasam sa se usuce daca sunt proaspete, sau le decongelam si stoarcem daca e cazul. In situatia 2, la sfarsit, presaram 1 lingura de faina, ca sa absoarba excesul de umezeala, si le amestecam usor cu mana. Apoi le rasturnam peste compozitia pregatita.

5. In tava pentru briose asezam hartiutele speciale. Daca nu avem, ungem doar cupele cu putin ulei si eventual presaram si putina faina. Cu o lingura umplem, nu chiar cu varf, casutele brioselor. Le punem in cuptorul preincalzit la 185 grade Celsius, undeva mai jos, raftul 2 as zice, 30-35 minute.  Le verificati cu o scobitoare. Mie mi-au iesit cu cantitatile astea 2 tavi, adica 24 de briose pufoase.

6. Le scoateti la racit pe un gratar, sa circule aerul pe sub ele si le decorati cu Nutela, sos de ciocolata, dulceata de afine sau ce mai vreti voi. Singura hiba pe care am gasit-o eu a fost ca lipsea o aroma, dupa mine cea a unei coji rase de lamaie sau limeta. Recomand sa o folosoiti si vor fi niste briose perfecte!

Noi am ras o tava in seara cu pricina… Voi?

CARTOFI GRATINATI LA CUPTOR (cam 4 portii)

1 kg cartofi

4-5 oua

Sare, piper, oregano

Putin ulei

1 lingura faina

1 cana lapte

1 smantana mare

1 pachet parmesan ras de la Napolact

Unt si pesmet pt tapetat vasul

1. Punem la fiert cam 1 kg de cartofi in coaja pe care ii lasam sa clocoteasca undeva la 20 de minute. Asta nu inainted e a-i spala. Cand sunt fierti si verificati cu furculita, ii scurgem de apa si ii lasam sa se raceasca pt a putea lucra mai usor cu ei. Separat, fierbem 4-5 oua tari, apoi le racim si pe acestea.

2. Intre timp pregatin un vas termorezistent. Il tapetam cu unt si pesmet si incalzim cuptorul la 190 de grade Celsius.

3. Curatam cartofii de coaja si ii feliem direct in tava tapetata, asa cat sa ne faca un strat suficient de gros. Deasupra presaram sare, piper si oregano. Radem si ouale curatate de coaja.

4. Partea mai grea e sosul. Intr-o craticioara lasam la prajit, foarte putin, ulei de masline si o lingura buna de faina. O stingem cu aproximativ o cana de lapte, amestecand rapid cu un tel, ca sa nu ne ramana cocoloase. Cand incepe sa se ingroase suficient (arata ca o budinca), luam totul de pe foc si adaugam, incet, o smantana mare (cam 2 cani) si parmezan ras, cam 2 pumni. Saram si piperam dupa gust.

5. Turnam sosul peste cartofiorii pregatiti déjà si scuturam putin tava ca sa se strecoare acesta printre ei. Deasupra mai presaram parmesan, putin pesmet si cateva picaturi de ulei (de masline sau de seminte de struguri – ultimul are un gust neutru si il recomand cu caldura). Dam totul la cuptor cam 45 de minute la 190 de grade, undeva la mijlocul cuptorului sau mai jos, pe pozitia 2. A fost o nebunie!