Ghiveci cu legume si orez

 

Am avut chef de o mancare aromata care sa imi aminteasca de mijlocul verii, de ardei si rosii, de ghiveci cu legume sau tocanite de genul asta. Eram pregatita sa trec la un ghiveci bulgaresc, de la vecinii nostri, insa citind eu in stanga si-n dreapta, mi-am dat seama ca al lor ghiveci cu orez nu e deloc ce imi imaginam eu. Ghiveciul bulgaresc are ca regula de baza carnea de vita si vinetele, plus-minus orez. Asa ca de data asta am lasat la o parte planul culinar la care m-am inscris si am facut o mancarica mai usoara, ca la mama acasa, cu rezultatul constand in 4 portii delicioase de ghiveci cu orez si legume. E nevoie de stat langa cratita, asa ca daca planuiati sa mai vedeti ceva la TV pana se face mancarea sau sa mai navigati cautand retete pentru un desert delicios, nu e cazul sa va apucati de ghiveciul meu. In schimb daca va simtiti in stare sa amestecati intr-una cam o jumatate de ora, merita efortul, plus ca maine e miercuri si numai bine avem ceva mancarica vegetariana.

Pentru 4 farfurii pline:

2 cepe
1 ardei rosu mare si gras
1 conserva rosii cubulete
1 cana orez
3-4 cani apa
2 linguri ulei de masline
2 linguri zahar, chiar 3 daca sunt rosiile mai acrisoare
Sare si piper dupa gust

1. Incepem cu ceapa. O curatam si taiem frumos Julien, apoi trecem la ardeiul gras pe care il taiem cam la fel, fasiute.
2. Toate astea le punem frumos la calit in ulei de masline (la mancarea asta imi place mai mult decat cel obisnuit, da o aroma mai fructata mancarii), pana cand se inmoaie legumele.
3. Cand s-au sotat ceapa si ardeiul, punem orezul la calit 2-3 minute, apoi stingem tot cu rosiile tocate.
4. Adaugam apa si restul de condimente dupa gust (zahar, sare si piper) si incepem sa amestecam cat de des, sa nu se lipeasca orezul. Toata afacerea tine cam o jumatate de ceas, vreme in care orezul e fiert si sosul a capatat consistenta unui ghiveci tipic. Nu mai ramane decat sa il savurati, cu sau fara smantanica in farfurii. Un deliciu de mancare!

47. Tarta cu nuci si iz de invingatoare – Laura Calder

 

 

Am promis o tarta cu aroma de sarbatori si iarna, in stil frantuzesc, asta in eventualitatea in care Laura Calder trecea drept preferata voastra in confruntarea cu alte doua mari doamne ale bucatariei mele, Sanda Marin si Anna Olson. Cum lectia de "gatit frantuzeste" a avut castig de cauza, am trecut la fapte si pun pe masa azi o tarta cu nuci si caramel, dupa reteta invingatoarei, din cartea pe care v-am prezentat-o la o fripturica “au poivre”, saptamanile trecute.

Tarta asta nu da mari batai de cap, iar felul in care e scrisa peripetia umpluturii in cartea Laurei te pregateste din timp pentru agitatia din momentul in care caramelul sfaraie in cratita si ameninta sa cucereasca aragazul. Nu ne trebuie decat rabdare: in primul rand pentru ca aluatul va sta 1 ora la  frigider, iar in al doilea rand, pentru ca umplutura ia cam 15 minute bune la foc mic, lucru la care nu ma asteptam si care pentru mine a devenit o revelatie in materie de zahar topit si alte chestii lipicioase. Despre aluat pot sa va spun ca e numai bun pentru orice altfel de tarta care necesita sau nu coacere ulterioara, in functie de umplutura. E un aluat versatil, nu foarte dulce, potrivit pentru orice idee ati avea legata de un desert. Nu e bai nici daca il coaceti cu o zi inainte. O sigura observatie as avea la capitolul asta: folositi o tava de tarta cu un diametru de maxim 25 de cm. A mea are 27 si diferenta se vede: crusta pentru tarta cu nuca nu e prea inalta si aluatul a iesit si mult mai subtire, ca am avut ce intinde pentru cei doi cm in plus. Una peste alta, e foarte bun, iar umplutura face cinste castigatoarei.

In plus, daca tot am vazut ca numarul voturilor a crescut cu vreo 15 :) de la ultima confruntare (cea dintre bauturici), ne gandeam zilele trecute cu o buna prietena, sa punem la bataie pe viitor o alta tematica de concurs, si anume salate celebre. Insa trebuie sa ma gandesc pana una-alta la ce pun pe masa in functie de castigator, din nou, sa vad la ce sacrificii ma mai supun :D.

Revin la grozava tarta cu aroma de Craciun:

Pt crusta va trebuie:

200 g faina
100 g unt moale
1 ou
2 linguri zahar
Un praf de sare
60 ml apa

Pt umplutura:

2 linguri unt
270 g zahar
200 ml frisca lichida
250 g nuci
3 linguri de migdale tocate (asa, ca sa plusam fata de original)

1. Incepem cu blatul (crusta crocanta mai de graba): framantam nu prea insistent faina cu zaharul, praful de sare, untul moale si galbenusul, adaugand un pic de apa calduta, cat sa obtinem un aluat elastic.
2. Il impachetam frumos in folie de plastic, si la frigider cu el, timp de o ora. Intre timp ne relaxam langa un cocktail, facandu-ne curaj pentru caramelul umpluturii.
3. Dupa un ceas si ceva alcool la bord, intindem aluatul si il asezam intr-o tava de tarta tapetata cu hartie de copt. Ii ridicam frumos margini, si nu uitati, la cantitatile astea e recomandabil sa folositi o tava de 25 cm diametru. Taiem un disc din hartie de copt, o asezam peste aluat, apoi asezam un strat de boabe de fasole peste. M-a ajutat chestia asta sa am un blat drept, fara umflaturi. In schimb dupa 15 minute l-am indepartat sa pot coace mai bine aluatul in profunzime. A stat al meu 35 de minute la 190 de grade Celsius. Ideea e sa devina frumos si auriu, nu maroniu :).
4. Cand aluatul e gata, il scoatem frumos, ii indreptam cu un cutit marginile (eu nu prea am mai avut ce sa indrept, din cauza dimensiunilor tavii) dupa care il ungem frumos cu albusul batut usor. Acesta va astupa porii crustei si ea va ramane crocanta, indiferent de umplutura, asta zic eu daca e una care nu mai necesita coacere.
5. Urmeaza umplutura: merge usor, chiar daca v-am speriat exagerand in privinta caramelului. A fost o noutate pentru mine si mi-am facut griji degeaba. Puneti zaharul la topit in unt, la focul cel mai mic. Dureaza mai mult decat zaharul topit simplu, fara unt, de asta m-am panicat eu, crezand ca am gresit ceva.
6. Cam dupa 15 minute, cand totul s-a topit, adaugam frisca. Acum o sa sfaraie si o sa faca urat, insa nu pentru mult timp. Cu putina rabdare, topim toate cocoloasele din nou si cam asta e tot! Cand nu mai e nici urma de aglomerari in umplutura noastra, zvarlim in ea nuca (jumatati, nu e nevoie sa o tocati) si migdalele. Amestecam totul bine, turnam rapid umplutura in crusta coapta anterior, o nivelam si gata! O lasam sa se odihneasca (asa cum ar zice Sanda Marin, de asta data), cam 3 ore bune (deci iar rabdarea e un ingredient esential), asta daca vreti sa o taiati frumos si sa nu se scurga toata in farfurie. Puteti sa ii puneti o lingura de frisca in farfurie apoi sa va simtiti mandri ca ati mai gatit ceva dulce, rafinat si care cu siguranta va trezi amintiri legate de Sarbatorile ce se apropie…

Salata speciala de sfecla rosie

 

I-am spus speciala pentru ca numai cand o vezi deja stii ca e altceva :). Asta pe de o parte. Pe de alta, nu imi apartine si aveam parte de ea in copilarie doar la ziua unei prietene (te salut,  Dana C.!), cand mama ei punea pe masa fel de fel de specialitati. Ai mei nu erau incantati de soiul asta de salata, insa cum anii trec, la fel se mai schimba si din obiceiuri, asta daca vorbim de oameni deschisi la noutati si curiosi din fire, asa cum sunt parintii mei. Tragand linie la tot ce am spus, salata asta e grozava si ma bucur ca mi-am amintit de ea. Daca sunteti gata de ceva nou si savuros, dulce-acrisor langa friptura casei (pe asta stiu sigur ca toti o aveti, asa ca la asta nu ma bag), salata asta va face ravagii printre invitati. Stiu ca are o coloristica ciudata pentru o garnitura, insa va asigur ca e chiar gustoasa.

Pentru doua portii aveti nevoie de salata obisnuita de sfecla rosie, cea pe care am mentionat-o la borsul de vita din Belarus. Cam 6 linguri bune, scurse de zeama o sa ajunga pentru doua persoane, ca si garnitura, cum spuneam, langa o friptura de porc si eventual un piure de cartofi. Va mai trebuie:

3 castraveciori in otet, nu foarte mari, taiati rondele sau cubulete
½ ceapa alba crocanta taiata Julien
1 lingura maioneza
1 lingura smantana grasa

Nu mai trebuie decat sa amestecati toate astea si sa le asezati frumos langa o friptura. Merge salata asta si la o petrecere, pe langa altele, mai ales daca aveti si niste frigarui de purcel. O sa fie nostima pana cand o incearca primul invitat, ca dupa nu mai ramane nimic din ea! Grozava si draguta!

Fasole verde scazuta cu carnaciori

Pana se coace blatul pentru tarta invingatoarei Laura Calder, ma gandeam sa va mai dau o idee pentru ce sa mai pregatiti saptamana viitoare. Mancarea asta de fasole verde noua ne place de fiecare data: are de toate, e colorata in farfurie, iar cu o lingura de smantana e o minune la fiecare pranz. Ca sa nu mai zic ca un atu il constituie timpul scurt in care e gata masa. Plus ca ce e in mancarea asta gasiti oricand in orice magazin de cartier, asa cam uite de ce aveti nevoie:

450 g fasole verde congelata
1 ceapa
1 morcov
¼ radacina telina
½ ardei mare galben
Cam 3 linguri ulei de masline
3 fire carnaciori oltenesti
2 catei usturoi
1 cutie suc de rosii (500 ml)
Sare, piper
1 lingura marar tocat
Smantana pentru servit

1. Curatam legumele, tocam marunt ceapa, ardeiul si razalim morcovul si telina.
2. Calim toate astea in ulei de masline, iar cand s-au inmuiat, adaugam si carnaciorii taiati rondele, asta daca nu postim in perioada asta. Mai prajim totul cam 5 minute, apoi adaugam sucul de rosii.
3. Cand morcovii dau semne ca sunt aproape gata, adaugam fasolea congelata si usturoiul tocat marunt si eventual apa, cam cat sa atinga nivelul continutului din oala.
4. Saram si piperam, adaugam mararul tocat marunt si lasam sa fiarba pana cand fasolea e frageda si gatita. Nu mai ramane decat sa punem o lingura de smantana buna peste toata bunatatea in farfurie si sa taiem o felie de paine proaspata langa ea. Pofta sa aveti!

46. Borshch de vita cu varza si sfecla rosie, ca in Belarus

 

Trebuie sa recunosc ca mi-a trebuit ceva curaj sa incerc ciorba asta deasa si colorata din Belarus, insa acu’ ne bucuram si noi si burtile noastre pline ca am facut-o. Avand in vedere influentele rusesti in intreaga cultura bielorusa, nu avea cum sa nu ne placa mancarea lor, atata vreme cat aceeasi influenta a avut un cuvant greu de spus in propriul nostru stile de a gati. Mancarea din Belarus se aseamana foarte mult cu ceea ce punem noi in farfurii, carnea de porc si cartoful fiind la loc de cinste in Minsk. Ca si legume, varza si sfecla rosie se bucura sa fie puse pe mai toate mesele in tarisoara asta, si tocmai de asta am ales o reteta tipica in care cele doua fac casa buna impreuna intr-un bors.

http://www.belarus.by/en/about-belarus/cuisine
 

Mi-a fost putin groaza sa nu ma trezesc cu o supa cyclam si o vita batrana lasata cu orele la fiert, insa “borshch-ul” de Belarus mi-a aratat ca numai incercand inlaturi plictiseala si monotonia din bucatarie iar rezultatele pot fi peste masura asteptarilor noastre! Mancarea seamana cu un luscos de-al nostru si nu prea… e dulce-acrisoara, deasa, satioasa, rosie dar nu cyclam, gustoasa si parca mai grozava a doua zi. Nu as fi crezut sa mananc vreodata o supa in care sa fie si o sfecla rosie insa daca acolo asta fac cel mai des, de ce nu am incerca si noi? Efortul merita fiecare minut!

Pentru 6-8 portii:

400 g carne de vita (pulpa)
400 g sfecla rosie
400 g rosii din conserva
500 g varza alba
1 ceapa
Ulei pt calit (2-3 linguri)
1 cub vita
2.5 l apa
2-3 linguri zeama de lamaie pt acrit
1 lingura marar tocat
Sare dupa gust
smantana in farfurii, doar

1. Spalam, uscam apoi taiem cubulete marunte carnea de vita. O punem la calit cu o ceapa tocata marunt, pana cand se rumeneste toata.
2. Cand carnea si-a schimbat culoarea, adaugam apa si un cub de vita sau pui si lasam sa fiarba totul cam 2 ore bune, in functie de carne.
3. Cand carnita s-a fragezit si e aproape gata, adaugam conserva de rosii tocate, varza taiata marunt si cam 2 sfecle taiate cubulete potrivite.
4. Lasam sa mai fiarba la foc mic borshch-ul cam inca o jumatate de ora, dupa care il acrim dupa pofta inimii cu zeama de lamaie sau otet de vin, punem si sare, iar la final, cu 5 minute inainte de a stinge focul, ii dam si o lingura de marar tocat.
5. Cu o lingura buna de smantana in farfurie, ciorba asta de vita cu varza si sfecla isi va gasi garantat un loc in meniul nostru in fiecare toamna tarzie si infrigurata. Pofta sa aveti!

P.S. Evident ca la felul doi am avut o friptura de porc cu piure de cartofi si SALATA DE SFECLA ROSIE, cum altfel, ca doar am luat nu doar pentru borshch: 1 kg de sfecla fiarta cam 1 ora si un pic in coaja (daca avem bucati mai mari), apoi curatata si taiata cubulete, stropita cu 3 linguri de hrean in otet la o cana de apa cu 2-3 linguri de zahar, putina sare si vreo 2 linguri de otet de vin. O minune salata asta si unde mai pui ca e si baza pentru o garnitura derivata, sau aperitiv vesel pentru mese festive. Dar asta in alta seara, pana atunci merge insa un desert de sezon: dovleac dulce copt in cuptor, o bunatate de toamna (asta clar nu a mai apucat sa fie pozat :))!

Mellon Tequila pt noul membru!

In vara promiteam un cocktail delicios pentru un nou membru care a ajuns si la noi abia acum, in sezonul toamna-iarna. Ii uram deci un calduros Bine ai Venit lui "miremirc" cu o reteta de rigoare, asta daca tot am obtinut un nou cititor/cititoare, cu chiu cu vai. 

Cocktailul este un deliciu si chiar daca deja ne bate iarna la usa, hipermarketurile ne ofera inca la raft cam tot ce ne trebuie. Asa ca bunatatea asta de pahar (350 ml) o veti obtine dintr-o jumatate de pepene galben (cat mai copt si zemos) pasata intr-un blender (cu un rezultat de 300 ml de suc) la care adaugam 50 de ml de tequila alba. Puteti folosi si rom, insa mie mi s-a parut ca tequila completeaza grozav si neasteptat de bine aroma de pepene. 

O bautura nebuna de bun-venit!

Paste rapide rosii, pesto si seminte de pin

 

Pana fierba carnita de vita pentru o reteta de Belarus, ma gandeam sa va povestesc despre ultima noastra descoperire in materie de mancaruri rapide, savuroase si numai bune de sine statatoare ori langa o fripturica simpla. Ideea mi-a venit intr-o seara in drum spre casa si dupa ce de dimineata am dat peste o punguta de seminte de pin adusa in vara dintr-un concediu. Dupa reteta asta ne-am declarat fanii acestor seminte, a sosului pesto fiind de multa vreme adepti. Asadar, spor la treaba!

Pentru 2 intarziati:

½ pachet spaghetti
1 conserva rosii intregi sau 2 rosii proaspete mari de tot (am incercat deja ambele variante si sunt la fel de bune)
1 catel usturoi
1 lingura ulei de masline
30 g seminte de pin
Sare si piper
3 lingurite de sos pesto lichefiat in alte doua linguri de ulei de masline
Parmesan sau cas ras

1. Punem pastele la fiert in multa apa cu sare, conform instructiunilor de pe ambalaj. Cand sunt gata (al dente), le scurgem bine de apa, apoi le stropim cu sosul pesto amestecat cu vreo 2 linguri de ulei de masline si amestecam totul bine.
2. Intr-o tigaie punem la rumenit (mai de graba aurit) semintele de pin intr-o lingura de ulei de masline. Sa nu le ardeti ca isi pierd categoric gustul. Aurii sunt minunate si trebuie musai incercate!
3. Cand coloristica semintelor s-a schimbat, punem rapid in tigaie rosiile tocate cubulete, sare si piper, plus un catel de usturoi tocat.
4. Fierbem sosul cam 5 minute bune, apoi il rasturnam peste pastele cu sos pesto, radem ceva casulet peste sau aruncam o mana de parmesan deasupra si cina e gata! Singurul regret e ca in 5 minute nu mai ramane nimic… Pofta, deci!