51. Glögg sau vinul fiert al suedezilor

 

Cu ce sa astepti oaspeti in vremuri friguroase, acum in pragul sarbatorilor, daca nu cu un vin fierbinte, aburind a mirodenii? Cel mai potrivit l-am gasit in traditia suedeza, in cana de glogg fierbinte, cu arome echilibrate, nu exagerate, o bautura ferma, in caracterul vremurilor de iarna, cu o paleta de arome tipice pentru un vin fiert bun, gustos, pregatit sa iti deschida apetitul pentru inca o cana si o poveste langa ea. Suedezii mai pun la fiert si cateva stafide si migdale, asa, cat sa simta mai bine aroma Sarbatorilor, ca sa nu mai spunem de biscuitele cu ghimbir ce insoteste cana.

Pentru 4 adulti:

1 sticla (750 ml) vin rosu (demisec)
1 cana vin alb licoros (foarte dulce)
½ cana zahar brun
1/8 lingurita cardamon praf
¼ lingurita ghimbir praf sau 3 feliute zaharisite
½ lingurita scortisoara
10 cuisoare
2 linguri de stafide daca vreti, dupa ce ati strecurat vinul fiert

1. Cu minim doua ore inainte de a  servi licoarea, amestecam toate ingredientele si le lasam la rece, mai putin stafidele. Daca le vreti, pe astea le punem dupa ce strecuram vinul, apoi il mai incalzim putin cu ele.
2. Cand musafirii au ajuns, punem oala pe foc, pana la 60-70 grade Celsius, fara sa fiarba deci vinuletul, sa il infierbantam doar. Altfel ne alegem cu suc de struguri, fara urma de alcool. Strecuram gloggul in cani si asteptam sa inceapa “Leap Year” si Matthew William Goode la televizor… n-o fi el tocmai suedez, dar merge de minune cu vinul asta!

Bun venit Miss A si Marina Bunia! O cana pt voi, fetelor!

GEWURZTRAMINER – Tarnave, Statiunea de Cercetare Blaj

Zilele trecute ne-am facut putin curaj si am demarat pe o ploaie crunta spre Expo Transilvania, sa luam si noi parte, la fel ca si anul trecut, la minunata Agraria. Pe vremea aia, nu stiu cum se face, dar am ajuns acasa cu plasa plina: cas proaspat de oaie, miere naturala, slaninuta si altele. Acu’ nu am ajuns acasa decat cu 2 sticle (suna jalnic) dar continutul lor a meritat alergatura prin ploaia rece… de mai!

Am descoperit ceva foarte interesant la targul asta si va recomand sa mergeti de cate ori aveti ocazia. Nu numai ca dati peste cate un producator ce tine la reteta bunicii, dar copiii (din voi cel putin) se vor bucura de “ferma” pusa pe picioare in plin Cluj-Napoca. Iar deviez!... important, dupa cum spuneam e faptul ca am descoperit oameni care mai fac treaba si pe la noi, asta in cadrul unei statiuni de cercetare, mai nou raritate in tarisoara noastra scumpa.

http://www.scvblaj.ro/galerie-foto/

Statiune de Cercetare si Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Blaj a adus mai multe feluri de vin la vanzare in cadrul targului. Le gasiti si voi daca studiati putin site-ul. Noi am luat doua sticle diferite. Primul dop de pluta a parasit un Gewurztraminer sec de exceptie. Vinul asta ne-a incalzit dupa-amiaza si mai ales a ajutat niste snitele sa isi faca loc in burticile flamande, asta dupa un shopping mai aparte.

E un sec destul de tare, de 12%. Doamna ne-a mai explicat una-alta, de 10 grame zahar si ar mai fi spus ea multe, asta daca multimea instalata la coada in fata standului i-ar fi dat ocazia. Vinul e destul de acid, insa aromat, parca aduce a miere. Il recomandam cu caldura, la incredibilul pret de 11 lei (asta la targ; in magazine nu cred ca am remarcat existenta lui). Inca regretam ca nu am luat din toate cele 4 sortimente aduse de oamenii de bine din Blaj. Mai avem in schimb pentru continuare, un Sauvignon Blanc ce promite o seara la fel de placuta…

PRAHOVA VALLEY - TAMAIOASA ROMANEASCA (2009), vin dulce

 

Ca sa ne lamurim de la bun inceput: in materie de vinuri pregatirea mea teoretica imi spune ca e nevoie de multa munca si ani in spate pentru a putea lega doua vorbe cu sens in privinta acestora. Si teoria va asigur, de data asta se confirma. Nu ne vom apuca sa stricam blogul cu niste comentarii legate de ceea ce eu numesc “o arta” (nu ca as cosidera berile ca fiind mai usor de obtinut sau ca le-as descalifica), si anume vinificatia. Asa cum am invatat in scoala, ramane una din cele mai complicate industrii din domeniul bauturilor si sincer cred ca pe langa pregatire, ai nevoie si de un anume “har” pentru a aprecia in cuvinte licoarea asta. Asa ca, declaram de la bun inceput, pe blog vom descrie impresia lasata noua, necunoscatorilor, de cele mai interesante sticlute de vin, nu vom incerca in nici un caz sa speram ca am putea avea dreptate prea multa, asta pentru a nu aduce atingere unor oameni priceputi, pentru care sincer am cea mai mare admiratie. Vom incerca doar sa aratam cam ce am mai gasit interesant si merita mentionat prin magazinele romanesti, ce am mai adus sau primit de pe la altii, sau pur si simplu ce licori ne-au impresionat si despre care speram sa aflam pareri si de la voi. Sunt doar parerile noastre, nimic mai mult, la fel ca si in cazul oricaror altor bauturi prezentate in drumetia noastra culinara.

Acestea fiind spuse, trecem la primul vinulet, o Tamaioasa Romaneasca dulce de Prahova Valley. Aici gasiti detaliile tehnice:
http://halewood.com.ro/index.php?id=3&sid=1&ssid=4&pid=14

La inceput am crezut ca eticheta simpla si eleganta l-a atras pe al meu barbat, amator de demidulci si dulci (de la “mine” i se trage). E cam singura chestiune asupra careia convenim si noi, la care am dat dovada pe parcursul anilor de gusturi asemanatoare. Daca era o eticheta care ar fi spus “vin sec”, posibil ca ramanea pe raft sau pierdeam o gramada de timp in fata raftului, la fel ca si femeile nehotarate in fata umeraselor cu rochii.

Alegerea a fost una inspirata. Vinul are o culoare extrem de palida, dar ascunde o aroma puternica de struguri. Initial am fost usor dezamagita, dar asta doar din vina noastra. Am facut greseala de a desface sticla la gulasul de vita (ce-i drept din curiozitate si nerabdare), si pe langa asta, nici nu am asteptat sa ii dam ocazia vinului sa respire si el o lecuta. Impresia de moment: un vin foarte tare (chiar are 12.5 % vol. alc.) care te arde pe gat.

Am terminat masa si ne-am hotarat dupa un desert sa ii mai dam o sansa, sticla stand desfacuta la temperatura camerei. O cu totul alta poveste: vinul are caracter, “unge” paharul, deci clar e un vin tare, insa e extrem de placut. La un desert vinul pare foarte dulce si abia la sfarsitul paharului esti convins ca mai vrei unul. E clar nevoie de rabdare cu vinul asta. E interesant, aromat, dar il recomand usor racit. Are o mireasma bogata ce poate inlocui cu succes un ciorchine proaspat de strugure la o masa. Spre rusinea mea, nici nu ne-am dat seama cand am stors ultima picatura din sticla cu pricina. Nici nu stim daca din pricina febrei degustatului, evident, sacrificiu in numele blogului :D, sau din pofta nebuna de a bea vinulet ce ti-o provoaca Prahova Valley Reserve. Eu zic sa incercati o sticla, macar asa, sa vedeti cum e sa bei un pahar de vin cu ochii mintii :).