Autumn Granola Bars

Ziceam data trecuta ca facem ceva inspirat din culorile toamnei, de frunzele portocalii si boabele de maces. Si uite ca dupa ceva vreme vin si eu cu reteta promisa. Am incercat un alt soi de de batoane de cereale, de data asta in culori mai vii, mai lipicioase si la fel de gustoase ca si primele incercate anul trecut. Am mers mai mult pe fructe uscate si fulgi de porumb de data asta, asa, ca sa simtim din plin toamna care a dat peste noi, la modul cel mai serios. Caldura in cuptor, degete lipicioase dupa, aroma dulce si untoasa in bucatarie – ce poate anunta mai bine de atat un sezon rece care bate la geamuri?

Lasam melancolia acum si trecem la asezat in tava (de 30 cm lungime):

1/3 cana corn syrup
130 g unt
1/3 cana suc de portocale
¾ cana zahar alb
½ cana fulgi secara
½ cana fulgi orz
½ cana fulgi Gold Flakes cu miere si alune
1 cana si jumate fulgi de porumb simpli
½ cana merisoare
1/3 cana caise uscate tocate
1/3 cana prune uscate tocate
¼ cana seminte floarea soarelui

1. Tocam fructele uscate sa ajungem la cantitatile necesare, apoi amestecam intr-un bol toate tipurile de fulgi de cereale. Venim apoi peste ele cu fructele tocate marunt.
2. Punem la topit intr-o cratita untul cu sucul de portocale, corn syrup si zahar.
3. Tragem cratita de pe foc, apoi adaugam restul de ingrediente uscate. Rezultatul il nivelam frumos intr-o tava tapetata cu hartie de copt, apoi coacem viitoarele batoane de cereale si fructe uscate intr-un cuptor preincalzit la 190 de grade, cam 35 de minute, sa se rumeneasca usor. Cand tava s-a racit o dam la frigider sa se intareasca si sa se aseze, apoi cu un cutit bun taiem batoanele dupa cum ne plac. O gustare dulce si hranitoare, buna la micul dejun ori cand burtica striga dupa ceva bun!

76. Jeleu in stil Montbazillac cu fructe de padure

Ei bine, inca de cand am vazut reteta asta la TV am asteptat cu sufletul la gura sezonul fructelor de padure, ce tine pana la sfarsitul lui august, mijlocul lui septembrie. Eric Lanlard a prezentat toata povestea desertului frantuzesc din zona Montbazillac, sfatuindu-ne sa adaptam reteta produselor locale. Desi baza acestui desert cu fructe de padure e vinul frantuzesc Montbazillac, noi l-am adus un pic mai aproape de casa si am folosit cel mai cunoscut licoros de pe la noi, Lacrima lui Ovidiu. Desertul a fost minunat servit cu frisca (plus sos de ciocolata, descoperit ulterior). E racoros mai ales datorita strugurasilor, zic eu, fiind foarte potrivit zilelor de vara. Ma bate insa gandul sa il incerc si la iarna cu fructe congelate, macar sa vedem cam cum s-ar comporta acestea in jeleul de vin. Nevoie o sa aveti de multa rabdare, caci nu recomand sa taiati jeleul decat dupa ce sta peste noapte la frigider. Ca sa pastram ideea, o sa aveti nevoie de o forma dreptunghiulara de terina, insa nu musai din cupru ca in vremurile lui Napoleon cand a aparut si desertul asta grozav.

Noi am facut doua forme de terine plus un bol, asta pentru ca am folosit o sticla intreaga de vin. Oricum nu ne plangem, s-a suflat rapid jeleul de pe platouri, asa ca suplimentele au fost onorabil acoperite.

Pentru cantitatea asta de desert aveti nevoie de:

1 sticla vin dulce, licoros de preferinta
12 foi gelatina (asta inseamna 2 pachete)
1 cana apa
2 linguri zahar
1 pliculet zahar vanilat
1 cana afine
1 cana coacaze rosii
250 g zmeura
400 g mure

1. Spalam si curatam toate fructele, apoi le distribuim cat mai amestecat in tavile tapetate cu folie, asta daca nu avem forme de silicon.
2. Foile de gelatina se inmoaie in apa rece timp de 5 minute. Se storc apoi, si se dizolva intr-o cana de apa fierbinte, in care am dizolvat 2 linguri de zahar si vanilia. Adaugam apoi putin vin, amestecand cu telul, apoi compozitia o turnam in restul de vin, amestecand incet.
3. Vinul asta il punem peste fructele din formele de terina, acoperim cu foile si dam jeleul la frigider, pana se incheaga, cel mai bine peste noapte. A doua zi, il rasturnam frumos pe platouri, taiem felii si le devoram apoi cu frisca si eventual, daca vrem sa exageram, cu sos de ciocolata… Francezii astia!...

75. Compot norvegian de rubarba

Era cazul sa vedem ce se mai savureaza prin Europa noastra, asa ca am hotarat sa pun pe masa ceva comun Norvegiei si copilariei mele: rubarba. Cand eram mica, Buni avea in fata geamului o tufa bogata din planta asta si duminica, in sezonul ei, abia asteptam o tava de prajitura acrisoara cu revent. Se zice ca la vremea asta, in colturile racoroase ale caselor norvegiene creste de minune rubarbara, deserturile norvegiene variind considerabil, de la compoturi si prajituri, pana la jeleuri elaborate. Acum o gasiti la noi prin piete, ce-i drept mai rar, romanii nefiind mari consumatori, si prin Kauflanduri. Nu stiu daca e chiar corecta informatia mea, dar am auzit ca in Cluj ar fi adusa din Campia Turzii, deci va recomand cu mare drag sa incercati o bunatate acrisoara de vara, mai cu seama ca am folosi un produs local.

Am primit 3 tulpini de rubarba de la tata o data cu o jumatate generoasa de tava de chec, asa ca m-am gandit sa studiez un pic listuta pregatita pentru blog. Asa am ajuns la compotul cu mare traditie in Norvegia. E usor diferit de cel pe care il faceam noi. Checul cu rubarba e si el la mare cautare in tarile nordice, e unul simplu cu unt la baza, asemanator cu cel facut de tata. Ma gandesc sa mai incerc pe viitor jeleul, nu de alta dar retetele pe care le-am gasit pareau delicioase.

Compot am pregatit cam 6 portii din:

3 tulpini revent
4 cani apa
¾ cana zahar plus vreo 2 linguri (gustati cel mai bine inainte)
2 linguri amidon

1. Spalam bine rubarba, ii taiem capetele, apoi o taiem bucatele de vreo 2 cm.
2. Punem 3 cani de apa la fiert cu zaharul, sa facem un sirop. Cand clocoteste, adaugam reventul. Nu trebuie sa fiarba mai mult de 3-4 minute.
3. Dizolvam amidonul intr-o cana de apa rece, apoi il adaugam in compot. Amestecand, mai lasam sa fiarba vreo 2-3 minute, apoi lasam compotul sa se raceasca. E un desert racoritor, mai ales datorita reventului foarte acrisor. O lingura de frisca il face si mai cremos. Noua ne-a placut grozav de mult aroma asta, mai ales la gandul racoroasei Norvegii… revenim…

Salata de fructe verzi cu sos de lime

Sa nu credeti ca am uitat cumva de retetele europene! Saptamana trecuta chiar am incercat una norvegiana, cu ceva delicios si acrisor ce mi-a amintit de copilarie si tufa mare din fata geamului bunicii: rubarba. Insa minutele sunt pretioase la noi, asa ca descarcatul de fotografii ramane pe mai in colo, si deci vorbim azi de o alta descoperire, insa mai dulce decat rubarba, si anume sosul de lime. Cu mare rusine declar ca am incercat salata asta anul trecut in vara, dar pierzand momentul si pepenii de pe piata pana sa ma dezmeticesc, am ales sa mai pastrez fotografia pentru zile cu lipsa de inspiratie culinara. Cum iar incep sa se umple tarabele de pepeni, mi-am amintit si eu de reteta asta inspirata dintr-o emisiune culinara unde invitat era simpaticul Antonio Carluccio.

Au mancat trei pofticiosi din:

1 pepene cu miez verde
3 kiwi
2 banane mici
4 lime
1 cana zahar
100 ml apa

1. Pentru salata, nu trebuie decat sa curatam si sa taiem cubulete pepenele, kiwi si bananele, apoi sa trecem la sos.
2. Asta e un sos grozav de aromat! E minunat pentru inghetate, budinci, salate de fructe ori de inmuiat putin briosele. Chiar si un tort ar putea fi insiropat intr-un asemenea sos mai diluat. Si e si simplu de facut. Ce ramane se pastreaza lejer zile bune intr-un borcanel bine inchis la frigider. Cum facem? Simplu: taiem fasiute foarte subtiri coaja de la 2 limete bine spalate, apoi stoarcem zeama de la toate 4. Adaugam zaharul si foarte putina apa, apoi punem totul pe foc. Fierbem siropul pana cand scade si capata o consistenta multumitoare. Coaja o punem undeva la mijlocul timpului de fierbere pana cand devine usor sticloasa. Salata o stropim din belsug cu sos racit apoi ne racorim (daca putem) cu castronul in brate la umbra balconului de la etajul 5…

Baton de cereale

In vara asta am primit un cadou grozav, insa din pacate abia in toamna am reusit sa il pun si eu in aplicare. Vad ca ma prinde iarna scriind despre el, insa vremurile se schimba, la fel si oamenii…

E vorba despre o carte minunata, plina de bunatati coapte, dulci ori sarate, ce a ajuns la mine tocmai de peste ocean, insa e editata mult mai aproape de casa, in Anglia. “Popina Book of Baking” scrisa de Isidora Popovic e un veritabil manual de aluaturi de toate felurile, al tartelor, brioselor si gustarilor de patiserie, o provocare minunata pentru oricine are putin timp de petrecut in bucatarie, macar in weekenduri. Aici gasiti putin despre autoare si principala ei ocupatie, iar daca vreodata voi ajunge in Londra, cu siguranta voi incerca sa nu ratez macar unul din targurile de la care grozaviile ei ajung pe mesele londonezilor capriciosi:

http://www.popina.co.uk/book-of-baking.php

Am incercat, prin septembrie, daca bine imi aduc aminte, una din retetele ei. Am adaptat-o la preferintele noastre, modificand una-alta din lista ingredientelor, si sincer rezultatul a fost chiar pe gustul meu. Am incercat un baton de cereale de casa, minunat pentru un mic dejun direct la birou, langa o cafea fierbinte si un inceput de zi aglomerata.

Pentru o tava de 18/30 cm, am folosit cam asa:

200 g unt
½ cana corn syrup (asta poate fi inlocuit cu un sirop de zahar facut din ½ cana zahar si 1/8 cana apa; trebuie fiert putin, sa scada)
1 cana zahar brun
¼ cana zahar alb
½ cana suc de mere sau portocale
1cana stafide
50 g seminte de floarea soarelui
100 g seminte crude de dovleac
1 ½ cana fulgi de ovaz
1 cana fulgi de secara
½ cana folgi de orz

1. Punem la topit intr-o cratita untul, zaharul, siropul si sucul de mere.
2. Cand totul s-a topit si omogenizat, luam cratita de pe foc si adaugam restul de ingrediente uscate (fulgi, seminte si stafide). Puteti pune si cateva curmale fara samburi, tocate.
3. Tapetam tava cu hartie de copt, nivelam compozitia si apoi o coacem in cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius, cam 30-35 de minute, pana devine usor rumena. Nu incercati sa taiati batoanele decat atunci cand desertul e racit complet. Va trebuie un cutit serios, insa merita efortul. Pregatiti apoi pachetele pentru serviciu si un pupic la plecare…

Compot aromat de mere

In seara asta facem compot aromat de mere. La cat e de racoare si tomnatic e afara, cred ca nu poate merge nimic mai bine cu un film siropos decat o cana de compt. Poate o ciocolata calda, insa asta o lasam pe maine…

Asta e un compot simplu, pe care il face toata lumea, insa mie imi face o mare placere sa gatesc cu mere, asa ca va ispitesc si pe voi azi in bucatarie cu amintirea asta. Pentru tura asta am ales 2 mere Florina, 2 Golden si 2 Jonagold. O sa spuneti ca vor fierbe diferit: unele mai repede, altele mai greu. Ei si ce daca? Vom avea un complex de texturi si o mare aurie de arome, asa ca placerea va fi maxima.

Am vrut mai multa suc, asa ca am folosit 1.5 l de apa pe care am pus-o la fiert cu vreo 5-6 linguri de zahar. Aici sunt sigura ca fiecare va jongla cu cantitatile dupa gust. Cand apa a inceput sa fiarba, am adaugat 8 cuisoare, 1 lingurita de seminte de coriandru zdobite intre degete, 6 boabe de ienibahar intregi si un varf de cutit de pudra Cinci Arome (Five- Spice). Nimeni nu se supara daca veti pune doar scortisoara pudra ori un baton.

Am adaugat apoi cele sase mere curatate si taiate bucatele, plus 2 feliute de lamaie, fara coaja, sa nu amareasca zeama. Am fiert totul 5-10 minute, sa ramana merele cat mai tari; pastoase au pierdut candva votul nostru. Casa se umple de parfum de iarna, paturica ne asteapta in fata televizorului si filmul sta sa incepa.

Pe main!…

69. Spuma de zmeura si o plimbare in Busteni

Salutare!

In miez de vara si luna lui cuptor, unde poti cauta o oaza de racoare, daca nu la munte? Si har Domnului, tara asta are munti si vai cat vazi cu ochii, totul e sa vrei sa vezi asta si mai ales, sa poti sa o faci, dincolo de tot ceea ce ai putea critica vis-à-vis de bunul simt si educatia turistica a conationalilor nostri. Am pus la cale o escapada cuminte, in stilul nostru, cu adidasi si un aparat foto mic in buzunar, nu cu bocanci si pioleti, insa plimbarea a meritat mai mult ca orice city brake in capitale galagioase ori furnale urbane. Branul, Pelesul si Rasnovul au fost o adevarata surpriza pentru noi, insa rasuflarea mi-a taiat-o Sfinxul. Cu toate ca ne-am chinuit sa prindem un unghi din care sa umplem pixelii doar cu piatra si muntele, evitand in mod elegant “cabanele” aparute ca si ciupercile otravitaore dupa o “sclipire” a unui neuron tipic romanesc, Babele vor avea ce povesti, asa cum glumea Gabi pe marginea unei fotografii de familie. Am pozat si Sfinxul impozant dar trist, dupa minute bune de asteptat in soare, in care speram ca “Interzisa escaladarea” va insemna ceva si pentru turistul harnic si cu sete de catarare pe umerii obositi ai unei minuni de piatra. M-au scarbit fetitele cu postura de manechine suite cat mai sus “sa dea bine pe Facebook, mami!”, dar si mai mult, un cuplu ce era la jumatate de pas sa devina “doar unul” plonjand din varful stancii. Aproape ca le-am dorit-o si asta m-a facut sa simt o oarecare vina cand disperatii au avut nevoie de ajutor serios, asemeni unor mate speriate ce nu mai gaseau ramul ce le-ar fi dat jos de la inaltime. Pasind si noi ca niste pisici printre molozul maruntit de vant si cioburile taiaose ori peturile plutind pe iarba de munte, am tras aer in piept, ne-am detasat de toti cei din jurul nostru, am renuntat sa ne mai gandim de ce romanii nu stiu romaneste, de ce francezul ii desconsidera (intr-o franceza ce o inteleg) incercand si el sa prinda o fotografie, de ce batranul olandez e mut de uimire privind in zare, in timp ce nemtii blonzi o iau frumos la pas spre Crucea Eroilor Neamului. Trecand peste toate astea, nu imi pot imagina efortul celoc ce au facut posibila pentru noi plimbarea cu telecabina Busteni-Bebele, nu pot inca asimila nemarginirea imaginii si grandoarea tarii ce am vazut-o prin ochiul Sfinxului, verdele brazilor si roseata buburuzelor ce stapanesc pajistea Caraimanului. Nu ezitati sa vedeti minunile ce le ascund muntii nostri, cautati-le cu mai multa sete si nu renuntati sa le alegeti in defavoarea unui weekend parizian ori barcelonez. Avem de ce ne bucura si noi, macar pentru o vreme, cel putin pana cand Raoul de Romania nu hotaraste ca ar fi potrivit sa deschida si un bold la umbra Babelor.

Ce am pregatit? Inspirata de puzderia de negustori de zmeura ce i-am vazut in zona Busteni-Sinaia, am hotarat ca o spuma de zmeura plina de parfum si gust de vara e cea mai potrivita. Cristi zice a a fost cea mai reusita de pana acum, potrivit de dulce, asa ca o postam in ciuda Babelor ramase in arsita soarelui.

2 albusuri
230 g zahar alb, cat mai fin, nu e musai sa fie pudra
180 g zmeura

Batem albusurile cu zaharul pana cand spuma devine tare, ca pentru bezele. Abia acum adaugam zmeura spalata si scursa bine de apa, si mai batem spuma cu mixerul cateva minute bune, pana cand obtinem un deliciu pufos, dar ferm in acelasi timp. Nu e nevoie decat de putina rabdare si abtinere de la cateva boabe de zmeura pentru un decor delicios.

Maine povestim despre dulceturi de vara, si le supunem “referendumului” pe doua dintre ele (ca e de actualitate miscarea:)). Pe maine, deci!

 Urcare cu telecabina Busteni-Babele

 Babele la taifas

 O alta lume

 

 Sfinxul

 Busteni

Sarlota siropoasa cu fructe de padure

 Intr-o seara am asteptat musafiri la un pahar de vorba si ceva dulce, evident. Aveam de ceva vreme in minte un tiramisu dulce-acrisor, cu un mascarpone cremos si fructe fragede, insa pe cand sa ma apuc, am dat peste o branza amara si o mare deziluzie in cutie albastra. Cum nu puteam astepta oaspetii cu farfuria goala, am trecut rapid la treaba, inlocuind crema pufoasa de mascarpone cu o sarlota acrisoara cu parfum de fructe de padure si piscoturi extrem de siropoase. Desertul a fost foarte rapid, in frigider nici nu a stat atat de mult pe cat m-as fi asteptat, a fost unul usor si delicat, cu siguranta unul ce-l vom repeta vara asta.

Pentru o tava de sarlota:

400 g piscoturi
Sirop:
2 cani apa
5 linguri zahar
4 linguri Limoncello (lichior de lamaie sau triplu sec, daca vreti un pic de aroma de portocale)
Sarlota:
1 lapte batut mare (400 ml)
100 ml lapte fierbinte, nu fiert
6 foi gelatina
3-4 linguri zahar
2 pliculete zahar vanilat
200 g afine
200 g strugurasi
200 ml frisca
Coaja de la o limeta

1. Punem pentru inceput foile de gelatina la inmuiat in apa rece, 5 minute. Le scurgem apoi si le dizolvam cu o furculita in lapte fierbinte.
2. Cand laptele cu gelatina ajunge aproape la temperatura camerei, il amestecam in laptele batut, impreuna cu fructele, vanilia, zaharul si coaja de limeta. Dam totul la frigider pana batem frisca. Inglobam apoi amestecul in frisca batuta si mai tinem cam 10 minute la frigider.
3. Intre timp, pregatim siropul pentru imbibat piscoturile si o tava pentru montat sarlota.
4. Scufundam pe rand piscoturile in sirop, le scurgem, apoi le aranjam frumos in tava. Peste primul strat, venim cu jumatate din cantitatea de spuma. Continuam cu restul de piscoturi, asezand apoi un ultim strat de sarlota aromata. Dam totul la frigider, si cam dupa o ora, savuram sarlota cu fructe de padure langa un pahar de vorba si doi prieteni dragi…

65. Salame de chocolate - Portugal

Bom dia! Ori buna dimineata, cum se zice pe la noi! Portugalia o stiu doar de prin carti ori brosurile agentiilor de turism si sincer incep sa ma reorientez incet, incet spre un concediu in care sa intreb “Fala Ingles?”.

Pe langa insulele sale, Madeira si Azore, eu zic ca si coasta peninsulei e adorabila. Cu un comert bazat in trecut pe schimbul de mirodenii e si normal ca bucataria portugheza sa fie una plina de arome si surprize: influente indiene si africane se intretaie in retete pe baza de peste (ca doar au peste 1700 de km de tarm), fructe de mare dar si carne de porc. De la Sopa de pedra (supa de piatra) ce evident nu contine pietre ci fasole, carnati si legume, pana la bacalhau (codul sarat), bucataria asta e pentru toata lumea. E una din cele mai variate din Europa si mai ales plina de arome si condimente care mai de care mai interesante. Are ceva din aromele tipice litoralului, curry-ul indian dar si influente africane, printr-un fel de mancare numit cataplana, sora indepartata a tajine-ului marocan. In materie de dulciuri, portughezii pretind ca au vreo 200 doar ale lor, insa ca buni pescari, mai au o pretentie: aceea de a avea o reteta cu peste, cod mai precis, pentru fiecare zi a anului :). La dulciuri, ca sa revin, concurenta a pornit in trecut intre maicutele din manastiri, fiecare primind sute de galbenusuri pentru a aduce la masa deserturi speciale, asta de la ouale folosite in vinificatie.

Eu am facut un desert de la ei si de la noi, insa in stilul portughez. Unul simplu care nu imi va face prea multa cinste dupa ce am vorbit aici de mancarea adevarata, gen peste ori caltabosi cu sange pentru ciorbe. Chiar si asa, varianta asta de salam de ciocolata (ori biscuiti cum ii spunem noi, si chiar italienii) a fost foarte gustoasa. Secretul insa e sa il lasati mai multe ore la frigider. Eu l-am taiat dupa 3-4 ore si asta se vede in poze. Lasat peste noapte a fost foarte diferit. Neted, mult mai fin si chiar gustul de cacao mai intens. Asa ca, va recomand bucataria portugheza si promit sa incerc pe viitor nu chiar bacalhau, felul lor national, insa una din multele lor retete cu cod.

Pentru 2 rude potrivite de salam de ciocolata aveti nevoie de:

150 ml lapte
150 g unt
200 g zahar
2 pliculete zahar vanilat
5 linguri cacao
300 g biscuiti
50 g fulgi de migdale
Zahar praf

1. Incepem cu biscuitii: ii sfaramam cu un sucitor, pe hartie de copt ori un prosop de bucataie, insa nu foarte fin. Avem nevoie de bucatele mai mari, daca tot facem salam. Acum aducem si fulgii de migdale, zdrobiti cu degetele.
2. Punem untul impreuna cu laptele, zaharul si vanilia la topit, apoi adaugam cacaoa si amestecam bine cu un tel, sa nu ramana cocoloase.
3. Adaugam compozitia neagra peste biscuiti si migdale, apoi framantam viitorul salam.
4. Intindem 2 bucati de folie de plastic pe masa si asezam pasta obtinuta. Rulam peste ea folia si strangem pasta ruland constand ruda de salam.
5. Dam salamul de ciocolata la frigider cateva ore, apoi, inainte de a-l taia si papa, dam rudele prin zahar praf si il facem sa para un salam de Sibiu, romanesc de data asta. Va fi o combinatie delicioasa, amarui si dulce de la zaharul praf, numai bun de desert rece de la frigider, aducand a ciocolata in acelasi timp. Concediu portughez, deci?

61. Astarpungar sau Love Balls de Islanda

Cam dupa un an de zile ne intoarcem in racoroasa Islanda pentru un desert care noua ne-a placut enorm de mult. Au gusturi bune islandezii astia in materie de dulciuri de casa, asa putini cum or fi ei, vreo 300 si ceva de mii de suflete, pe o insula plina de piscine cu apa termala si nopti cu un cer de-ti taie rasuflarea. Imagini de poveste gasiti aici:

http://www.visiticeland.com/DiscoverIceland/

asta daca aveti chef de planuit concedii iesite din tipar ori daca pur si simplu aveti pofta de frumos si natura salbatica, fie ea si in fata unui calculator. Gospodinele islandeze se lauda cu o speranta de viata ce mie mi se pare cel putin o invitatie la o vizita prin bucataria lor - 81.3 ani (ori o aprofundare a stilului lor de viata, banuiesc mai sanatos:)).

Gogoselele astea islandeze pe care am ales sa le pregatim, poate ca nu or fi tocmai exemplu de sanatate curata, dar zau ca as tine o cura cu ele in fiecare dimineata la cafea  :). Sunt nemaipomenite! Credeam ca vor fi uleioase, insa surpriza: din contra! Sunt foarte dense in centru, pufoase ca un buretel, aromate de la vanilie, iar o dulceata de mure le face cu adevarat irezistibile! Am fost sceptica in privinta lor si am facut numai o jumatate de portie, iar acum, evident ca regret ca s-a golit farfuria… le declar gogosile ce le mai gogosi de pe Vlaicu si clar m-as adapta la bucataria islandeza de dragul lor, lasand la o parte conflictele mele cu mielul lor. Pentru doi pofticiosi, poate trei, va trebuie:

2 cani faina
½ cana zahar alb
2 lingurite bune de praf de copt (secretul care le face sa sa umfle in pene in ceaunul cu ulei)
1 lingurita esenta de vanilie
1 ou
¾ cana lapte
Stafide (2 maini bune, daca vreti)
Ulei pentru prajit in ceaun

1. Amestecam ingredientele uscate, apoi le adaugam pe restul: oul, vanilia si laptele.
2. La final adaugam stafidele.
3. Va fi un aluat gumat, lipicios si ciudat, dar asta e esenta lui.
4. Cand uleiul s-a incins, incepem sa adaugam gogosile, folosind 2 lingurite, trecand aluatul dintr-una intr-alta, ajutandu-ne sa formam bilute de aluat. Cand incepem sa adaugam gogosile, focul il lasam la minim. Prajim love balls de Islanda pana cand devin aramii, verificand cate una sa vedem daca s-au copt in interior. Daca vreti le puteti pudra cu zahar vanilat, insa noi am considerat ca au o cantitate optima de zahar si ca ar fi fost de prisos sa mai adaugam zahar praf. Cu dulceturi care mai de care, nu va veti mai opri din papat gogosile astea, asa ca dati o fuga pe site-ul de mai sus sa va vina pofta de gatit!

"Supa" orange de pomelo

Imi era imposibil sa nu public urgent reteta asta, atat de grozava a iesit! De multa vreme aveam o sete nestinsa de suc de morcovi si azi mi-am luat inima in dinti si am scos storcatorul de fructe la inaintare. Am pus pe masa o “supa” de citrice grozav de buna, sucul in care se zbenguie bucatile de pomelo si mandarine fiind o minunatie de o culoare si o aroma cum inca eu nu am mai nimerit. Merita sa scoateti orice monstrulet de aparat greu de curatat pentru bunatatea asta, ori daca nu, folositi ½ de cana de suc de morcovi din comert, ca nu va fi nici o problema. Va ies cam 4 portii de “supica “ dulce din urmatoarele:

1 pomelo mare
2 portocale mari
1 conserva mandarine
2-3 morcovi ori ½ cana suc de morcovi
Zeama de la 1 felie buna de lamaie
30 ml zahar alb
60 ml apa

1. Curatam un pomelo mare de coaja si pielita, apoi il punem intr-un castron. Adaugam peste, fructele de la o conserva de mandarine.
2. Punem la fiert zaharul si apa, lasand siropul sa clocoteasca. Inainte de a-l lua de pe foc adaugam sucul de la 2 portocale, apoi il lasam la racit.
3. Stoarcem morcoveii, sa avem cam o jumatate de cana de suc. Cand cel de portocale s-a racit, adaugam sucul de morcovi si zeama de lamaie, apoi trecem la combinatii.
4. Strecuram sucul de mai devreme direct peste fructele din castron, amestecam totul pentru intrepatrunderea aromelor, apoi devoram “supica” de pomelo, pana mai este…

Spuma de gris cu afine

 

Desertul asta a avut la baza pofta de mousse-ul care am auzit ca s-ar fi strecurat in ultima vreme in vitrina cu deserturi de la Opera, restaurantul ce ne asigura de ceva vreme supica zilnica la munca. Am auzit ca ar fi o chestie delicioasa, spumoasa cu mascarpone, dar pe care nu am apucat inca sa o degust. Asa ca, ispitita fiind de descrierea desertului facuta de Rada si evident constatand lipsa cremei de mascarpone din “vitrina” mea de acasa, am trecut la fapte, inlocuind esentialul cu o baza de lapte, insa cu gris. Am comparat desertul meu cu unul danez prezentat la Craciun de noi, si am ajuns la concluzia ca oricare din cele doua ne poate innebuni. Uite cam ce ne-a iesit:

Pentru 3 cupe de desert (desi le-am dat gata doar doi):

1 cana lapte
2 linguri zahar
1 lingurita esenta de vanilie
½ cana gris
200 ml frisca vegetala de data asta
Afine congelate (cam 9 linguri – 3 de portie)

1. Punem la fiert laptele cu zaharul, vanilia si grisul. O sa fiarba rapid, amestecati in continuu, iar la primul clocot serios, cand budinca e consistenta deja, o luam de pe foc. Trebuie sa continuati sa o amestecati tinand vasul in apa rece, pana se raceste, insa nu de tot.
2. Bateti frisca rapid, nu foarte tare, apoi adaugati jumatate in cratita cu grisul fiert si apoi racit, amestecand pana devine o crema elastica, pufoasa. Abia apoi adaugati restul de frisca, amestecand cu miscari ample, cat sa o inglobati si sa obtineti o spuma de gris.
3. Adaugati cam 3 linguri de afine in crema si inglobatile si pe acestea, apoi cate o lingura in fiecare cupa si impartiti desertul peste fructe. Eu le-am pus semicongelate, scurse de zeama.
4. In final incalziti cam 3-4 linguri de afine 2 minute in cuptorul cu microunde, cat sa fiarba, apoi amestecati-le cu 1 lingura buna de zahar. Stropiti desertul ce siropul cu fructe, si cam asta e spuma de gris cu afine. Noua chiar ne-a placut, avand o textura ciudata, cremoasa si tipica pentru gris in acelasi timp. Cam asta am facut bun azi… poate maine incercam ceva mai serios :).

Budinca "After Eight"

 

Ce face o femeie obosita dupa prima zi de munca in urma unui concediu medical, cand constatata ca nu are loc sa isi puna cana de cafea pe masa de restantele adunate? Ajunge acasa si de nervi, se lasa manipulata, cedand nervos, si da curs intrebarii “Ce faci azi bun, doamna cu blogu’?” Am impresia ca blogul e un motiv numai bun de exploatat de catre unii copii, in special de cei cu varste de +29. Cum solicitarea impune o oarecare doza de razbunare, mi se pare normal ca daca unii prefera vanilia sa primeasca in schimb ciocolata :D! Ca urmare am pus la bataie urmatoarea combinatie de budinca de ciocolata si frisca mentolata, asortata la un pandispan ciocolatiu (evident!). A reusit un desert delicios pentru 2 pofticiosi, potrivit chiar si pentru amatorii de vanilate. Aveti nevoie de:

3 oua
3 linguri zahar
3 linguri faina
1 lingurita rasa praf de copt
1 lingura cacao
Sirop de menta verde Monin
1 plic budinca de ciocolata neagra Dr. Oetker
500 ml lapte
4 linguri zahar, pt budinca
100 ml frisca lichida
2 linguri zahar pt frisca
½ lingurita esenta de menta Dr. Oetker
Colorant alimentar verde (creioane Dr. Oetker)
Frunzulite de napolitana (tot de la Dr. Oetker si jur ca nu m-au platit sastia sa fac reclama!:)) si bomboane de ciocolata pentru decor

1. Facem rapid un pandispan ciocolatiu: frecam 3 galbenusuri cu 3 linguri de zahar, batem spuma albusurile si le adaugam, apoi adaugam date prin sita faina, 1 lingura de cacao si putin praf de copt. Intindem pe hartie de copt un blat subtirel, ca pt o rulada, si il coacem 8 minute la 180 grade Celsius.
2. Cand se raceste blatul de pandispan, decupam cu un pahar cate 3 discuri de portie de budinca si le punem de o parte.
3. Pregatim o budinca de ciocolata conform instructiunilor de pe ambalaj, cu 500 ml lapte si 4 linguri de zahar.
4. Cand budinca de ciocolata e gata, incepem sa montam desertul: pe fundul paharului punem primul disc de pandispan, il stropim cu sirop de menta (numai putin, nu exagerati ca e dulce), putina budinca, iar un disc cu sirop, iar budinca si inca un rand din fiecare, apoi lasam sa se raceasca complet paharele de desert.
5. Batem frisca, adaugand spre sfarsit 2 linguri de zahar, esenta de menta si colorantul alimentar. Punem cate un strat de frisca verde mentolata pe fiecare desert, apoi il decoram cu frunzulite de napolitana si bomboane de ciocolata, asta daca nu avem chiar frunzulite proaspete de menta, si gata! Dam un pic la rece desertul si apoi facem o retrospectiva a evenimentelor ratate la locul de munca pe durata infamului concediu medical…

56. Salzburger Nockerl – piscuri pufoase si dulci

 

Am ramas cu un mare regret (de fapt doua) in urma unui concediu petrecut in orasul de basm, Salzburg. Regretul de care vorbesc aici e un minunat desert local, celebru in toata lumea pentru forma, textura si gustul inconfundabil. Am ratat acest desert in orasul de vis al lui Cristi, asa ca multa vreme m-am framantat cam cum sa il pun in practica. Nu mi-a reusit din prima incercare asa ca a fost nevoie de ceva munca si multe retete puse cap la cap pentru a obtine desertul in forma sa ideala. Cu ceva munca in plus si nervi din belsug, am reusit in final sa ajungem la o combinatie optima privind piscurile  de albus stropite cu izvoare de zmeura si ninse cu vanilie. Are si poveste: se spune ca e opera concubinei Salome Alt, a Arhiepiscopului Wolf Dietrich von Raintenau la inceputul secolului al 17-lea. Se presupune ca reprezinta delurile din jurul orasului: Gaisberg, Moenchsberg si Nonnber, iar zaharul praf, evident zapada de pe acele varfuri. Desertul e cred al doilea cel mai rapid din seria europenelor, dupa iaurtul cu miere din Grecia :), asa ca nu ezitati sa il faceti, mai ales ca nu e nevoie nici de cine stie ce materiale. Pentru 2 persoane si un vas termorezistent rotund va trebuie:

5 albusuri
2 galbenusuri
1 lingura rasa de faina
1 praf sare
3-4 linguri de zahar
Coaja rasa de lamaie (1 lingurita buna)
Unt pentru uns forma
Dulceata de zmeura
Zahar praf vanilat

1. Frecam 2 galbenusuri cu putina faina si coaja rasa de lamaie.
2. Cand albusurile au ajuns la temperatura camerei, le batem cu un praf de sare, pana obtinem o spuma tare; adaugam apoi, continuand sa batem cu mixerul cate o lingura de zahar, pana la 3-4. Trebuie batuta spuma asta cat mai tare, deci cu putina rabdare.
3. Ungem vasul cu putin unt si incalzim cuptorul la 185-190 de grade Celsius.
4. Amestecam pasta de galbenus cu o lingura buna de spuma de albus, omogenizam compozitia asta, apoi o adaugam cu grija peste spuma. Amestecam cu o spatula sa obtinem o spuma fina, dar care sa ramana tare.
5. Incercam sa formam piscuri de spuma in vasul termorezistent, apoi dam totul la cuptor cam 15-17 minute, cu caldura de jos distribuita doar.
6. Cand Salzburger nockerl-ul e aramiu, il scoatem din cuptor, il pudram cu zahar praf vanilat, apoi ii dam si niste izvoare din dulceata sau sos de zmeura, cat sa fie mai apetisant, si il servim imediat! Simplu, delicios si plin de vise…

…vise legate de un alt concediu aproape perfect! Pot sa spun cu mana pe inima ca orasul Salzburg m-a fascinat! Pentru mine e chiar mai atragator decat Viena. In iunie cand am fost noi, orasul era mai mult decat accesibil, nu atat de ticsit de turisti ca si concurenta din capatul celalalt al Austriei, insa cu o vreme la fel de capricioasa ca a Londrei. Nu cred ca am petrecut vreun concediu mai ploios si rece la inceput de vara decat cel din Salzburg. Din prima pana in ultima zi nu avut parte decat de o ploaie groaznic de mocaneasca, interminabila, marunta si deranjanta. Ciudat cum intr-un cuplu gusturile pot sa difere atat de mult: pentru mine vremea aproape a stricat intreg concediul, pe cand pentru Cristi orasul asta ramane unul dintre cele mai frumoase si concediul unul pe placul lui. Daca e insa sa judec “la caldura” lucrurile, dand la o parte perdeaua continua de ploaie, sunt insa nevoita sa ii dau dreptate: orasul mi-e viu in minte chiar si dupa 2 ani si jumatate.  La stradutele sale inguste si elegante imi zboara gandul cand spun “Austria”, si nu la cladirile reci si perfecte ale Vienei pe timp de vara, la magazinul lui Mos Craciun in miez de iunie, la unul din cele mai primitoare palate austriece si cea mai vesela gradina cu putinta. Nu pot decat sa imi inchipui cat de minunat poate fi in vreme de iarna acest oras, asa ca va las cu el asa cum l-am vazut intr-un inceput timid de vara.

Vederi de pe Kapuzinerberg ale Festung Kohensalzburg si ale orasului

 Magazinul lui Mos Craciun...

 ...si al Iepurasului

 Residenzstadt

 Din nou orasul, din partea opusa, din Cetate

 Biserica Ursulinelor

 Muzeul jucariilor pentru Cristi...

 ...si pentru Cristina

 Palatul si gradinile Mirabell

 Trick Fountains in minunatele gradini ale Palatului Hellbrunn

Si evident, intoarcerea acasa...

Un mecanism bazat pe curgeri de apa, o adevarata incantare atat pentru cei mici cat si pentru cei mari. Salzburg, deci!