Cavatelli cu ton, salote si masline verzi

Hello, again! Am hotarat ca a trecut destul timp de la ultima postare si m-am cam speriat sa mai vad doi oameni interesati de bloguletul nostru! Plus, prin nu stiu ce minune, o multime de like-uri pentru o spirtoasa delicioasa, de mai-mai imi vine sa schimb tematica blogului :))! Totusi, avand o lista de mancaruri vesele acumulate la burtica, punem azi, una-alta, si in cuvinte, pana nu uit si ce am pus in ele. Am gatit, ce-i drept, mai rar, insa am ales o tenta mai tomnatica in general, si ma gandesc ca dupa salata asta sa mai punem iar o intrebare legata de preferintele voastre, trecand de data asta de la cirese, la cele mai frumoase si delicioased fructe de toamna - merele.

Pana atunci, fara nici o legatura cu lista mea de 121 de bunatati europene, trecem in revista una cu aroma italieneasca, cu niste paste ciudatele si simpatice, gustoase si consistente. Cavatelli sunt minunate pentru salate, sau cel putin asta e parerea mea. Le-am gasit la Auchan, produse de ei, la pret relativ bunicel, la raionul de specialitati internationale. Sunt niste paste scurte sub forma unor scoici alungite, cica mai de graba asemanatoare cu niste chiflute miniaturale, cum ne spune Internetul. Au facut casa buna cu salota, asa ca, uite o reteta simpla si rapida (in asteptarea uneia mai serioase):

Pentru 2 persoane

300 g cavatelli
1 conserva ton in ulei de masline, bucati de preferinta
1 salota
½ conserva porumb
150 g masline verzi
Zeama de lime, sare si piper, dupa gust
Un praf de oregano

1. Fierbem pastele dupa cum ne spune ambalajul, in apa multa cu sare.
2. Scurgem si spalam pastele, cand sunt gata. Mai bune sunt al dente.
3. Taiem salota ori o jumatate de ceapa rosie fasiute. 

4. Adaugam si conserva de ton, nescursa de tot, ca nu mai punem alt ulei.
5. Stoarcem zeama de lime si adaugam restul de ingrediente, punem pe masa un pahar de vin bun si savuram ceva simplu dar delicios. Punem apoi la cale un desert in tonuri de limete, numai bun sa ne lase gura apa…

68. Spaghetti al pomodoro e basilico

Initial mi-am propus sa nu gatesc pentru lista noastra de 121 de bucate cu traditie decat chestii mai putin obisnuite pentru noi, cei de-ai casei. Evident ca socoteala din bucatarie nu pusca mereu cu cea din targ, asa ca am modificat si rasmodificat planul initial. Probabil in final o sa postam si reteta de pizza si nu stiu daca o fi cu suparare ori poate vom da cuiva o idee buna de gatit pentru vreun weekend, insa stiu ca pastele astea au meritat sa le pregatim. Poate parea banal si evident ca italienii gatesc paste, insa fac parte din cultura lor, asa ca le gatim si noi aici, pe cele care mie mi-au parut mai reprezentative.

Am descoperit un om deosebit zilele astea, cu niste retete minunate, simple si delicioase. Antonio Carluccio gateste impecabil, elegant si plin de savoare, asa ca mie mi se pare ca reteta sa incanta orice fan al bucatariei italiene. Evident, in stilul Vlaicu, am adaptat reteta sa de spaghettini al pomodorino la spaghetti simplu al pomodoro fresco. Am schimbat putin ingredientele dar am pastrat metoda si am avut parte de un deliciu culinar. Tot de la el am mai adaptat o reteta pentru un desert de vara, pe care il voi prezenta ceva mai tarziu.

Tot ce pot sa spun e ca masa asta in miez de vara mi-a amintit de o plimbare lunga in Milano si de un dolce far niente de exceptie. Cum as putea sa descriu un Milano amplu si plin de contradictii? Un Bucuresti ceva mai intretinut, cu strazi reci si locuitori indiferenti la miscarea turistilor insa cufundati in moda, Louis Vuitton si parfumuri scumpe. Am avut permanent impresia ca ma aflu intr-un mediu nu foarte primitor, ca trebuie sa ma uit peste umar la fiecare miscare pe care o fac, ca de undeva, de dupa un colt or sa ne asalteze niste baieti ciocolatii, atletici si cu o foarte mare putere de munca irosita in tehnica impletiri unor ate colorate in detrimentul turistului ce sta uluit cand i se cer ma multi euro. Mult tupeu, agresivitate si caldura. In zadar incerci sa te refugiezi la umbra celebrei galerii comerciale, ca aici trebuie sa ai mare grija ce limba vorbesti, mai ales daca nu ai reusit sa iti organizezi concediul in grup mai mare. In doi si vorbind limba materna nu mai scapi de “fratele“ tau care iti impinge pumnul de graunte “gratis” pentru ca tu, naivul turist, sa te bucuri de porumbeii ce populeaza o minune de piata. Daca deviezi de la traseul tau sigur si prestabilit si ajungi in bulevarde cu nume braziliene, o sa faci o tura de shopping la preturi bune, asta daca scapi din nou de aceeasi barbati zdraveni de ciocolata reprofilati pe ochelari de soare si posete “de firma” (adevarul e ca si vapoarele alea unde le fac apar ca si active ale unei firme :)). Daca nu am fi vazut o demonstratie de ambitie si cult pentru grandoare sub forma unui minuat dom, cladiri cu un aer vechi ce pentru mine sunt un soi de paine calda ori daca nu as fi prins o rochita si un parfum la reduceri adevarate, pot sa jur ca aerul pe care l-am respirat in Milano ar fi avut acelasi gust de Bucuresti pe care il gasesti in Piata Victoriei. Nu merita decat arhitectura orasului, scaldatul privirii in marea de vitrine scumpe ramanand un sport plictisitor si mult prea obositor pentru genul nostru de turism.

Cam atat despre Bucurestiul italian (mie imi va ramane pentru totdeauna impresia asta despre capitala modei), sa gatim macar o mancare buna si savuroasa. Antonio Carluccio ne spune ca pentru o portie ne trbuie 100 g paste. Eu zic sa fie serios si sa ne lase cu masura asta, ca eu una nu sunt de suta de grame. Am pus asa:

Pentru 2 portii:

300 g paste

4 rosii mari

2 catei usturoi

2 linguri ulei

Sare si piper

Putin zahar, 1-2 linguri, sa corectam aciditatea rosiilor

O legatura de verdeata cu mult busuioc, patrunjel si 2-3 fire cimbru. Rozmarin am zis ca parca nu avea loc…

Reteta originala folosea doar rosii cherry si busuioc, plus spaghettini foarte subtiri. Noi am adaptat-o, dupa cum se vede.

1. Punem pastele la fiert in multa apa cu sare (10 g sare la litru de apa).

2. Tocam usturoiul si il punem la prajit un ulei, cat sa lase aroma. Daca l-ati ars, e gata, se duce toata aroma mancarii pe apa sambetei si trebuie inlocuit.

3. Adaugam rosiile tocate marunt. Daca vreti sa le opariti si decojiti inainte, cu atat mai bine. Saram si piperam, adaugam zahar dupa gust si lasam sa fiarba pana scade, si pana sunt gata si pastele, evident, al dente.

4. Tocam verdeata, nu foarte marunt, iar cand sosul a scazut, ii dam aroma cu ierburile. Nu mai lasam pe foc decat 1 minut, doua.

5. Din oala cu apa culegem pastele si le punem direct in sosul de pe foc, fara sa le spalam. Miscarea asta e grozava. Incheaga minunat sosul.

6. Amestecam sosul cu pastele, apoi in farfurie mai adaugam cateva frunze de busuioc si patrunjel. Nimeni nu ne impiedica sa mai pudram si putin parmezan peste pastele noastre in stil italian. Dupa care facem o plimbare pe strada amintirilor milaneze…

Milano, deci...

 Galleria Vittorio Emanuele II

 Detaliu...

 Intrarea dinspre Piata

 Domul din Milano

 Dantela :)

 Piata vazuta de pe acoperisul Domului

 Castello Sforzesco

Paste taranesti

Banuiesc ca toti avem zile in care din frigider nu iese decat vantul ori vreo molie ratacita (si ea in cautare de ceva bun…) iar astfel de momente reci pun pe masa chestii neasteptate si uneori chiar gustoase. In lipsa de ingrediente si prin mari sapaturi in camara ori alte colturi abundente altcandva de bunatati, am facut ceva de papa ce ne-a placut tare mult. Am pornit de la o punga de ravioli, urme de salam picant si ceva parmezan ramas de la sosul de branza. Ca sa nu mai zic de minunatia de ceapa incoltita in balcon! Un buchet zdravan am recuperat! Si uite asa am avut 3 portii extrem de generoase de niste paste “taranesti” mai mult decat delicioase! Daca aveti pofta de arome vechi de la tara, astea or sa va placa. Daca in schimb vreti ceva mai fin, nu e cazul sa puneti oala pe foc. Va trebuie pentru 3-4 portii urmatoarele:

Un pachet de ravioli cu branza
1-2 legaturi de ceapa verde
150 g salam picant
1 lingura ulei de seminte de struguri
4 linguri parmezan ras
100 g cas razalit
5 castraveciori mici murati

1. Tocati marunt ceapa verde, apoi caliti-o putin impreuna cu salamul taiat cubulete marunte. Nu mult, numai cat sa se inmoaie ceapa.
2. Fierbeti pastele in apa cu sare, apoi strecurati-le, fara a le mai pune sub jet de apa.
3. Cat sunt pastele fierbinti, adaugati ceapa si salamul prajite, castraveciorii feliati, apoi casul razalit si parmezanul. Amestecati-le toate pana se intinde branza, apoi puneti portii generoase in farfurii. Le veti savura cu mare placere, sunt convinsa!

Macaroane cu varza

 

Dupa o saptamana de groaza si multa mancare de la catering, am trecut azi din nou la aparat – ori aragaz, daca vreti :)… Am gatit ce am avut pfta de multa vreme in coace, chiar daca nu neaparat se potriveste meniul cu un pranz de duminica, sau cel putin cum ne-a invatat mama ca ar trebui sa arate o astfel de masa. Am facut macaroane / laste cu varza, grozav de bune, in spiritul postului, daca vreti si mai ales cu gustul copilariei si o amintire fierbinte a placintelor cu varza ale bunicii mele. Sunt simplu de facut si in general plac tuturor, asa ca va ies cam 4-6 portii din:

1.2 kg varza alba
1 ceapa alba
Putin ulei pt calit
Sare si piper
1 lingura otet
1 cana apa
250 g paste (lascute, macaroane, cam ce paste aveti in casa)

1. Fierbem pastele in multa apa cu sare, le scurgem si le lasam la o parte.
2. Curatam si tocam marunt ceapa, apoi curatam si taiem varza solzisori, ori patratele mititele. Punem ceapa si varza straturi intr-o oala mare unsa cu ulei. Saram fiecare strat (grija sa nu exagerati), adaugam o cana de apa, apoi punem varza la calit cam jumatate de ora, pana se inmoaie si e pe gustul nostru.
3. Cand e aproape gata varza adaugam piper negru macinat si putin otet daca va place (mie sincer imi place varza alba calita dulce, fara otet; otetul imi place numai daca e vorba de varza rosie).
4. Cand am calit bine varza, adaugam pastele scurse, amestecam bine si pranzul e gata! O masa ca pentru copii, gustoasa si numai buna pentru perioada asta… Maine pregatim niste gogosele delicioase, dulci si surprinzatoare, din racoroasa Islanda! Pofta buna!

Tagliatelle cu sos de carne si mazare

 

Reteta asta eu o fac de multa vreme, iar ideea ei de baza o am de la o buna prietena din Camin, Dana, nasa nasei mele. A prins miscare in Italia si imi spunea ca e cel mai usor sos pentru paste si care ei ii placea mult la vremea cand povesteam de locuri insorite si vremuri bune. Nu am mai mancat de mult paste cu un asemenea sos, asa ca punga aia de carne tocata ne-a dat prilejul unei mese grozave de weekend. Cu siguranta aveti cam tot ce va trebuie asa ca e usor de facut si merita. Noi de data asta nu am folosit spaghetti ca de obicei ci am ales tagliatelle de la Panzani si bine am facut! Lasate al dente sunt o minune de mancare si un pachet satura 4 oameni. Urmatoarea punga e rezervata pastelor cu nuca macinata si zahar, in amintirea lascutelor din copilarie…

Pentru 4 portii aveti nevoie de:

500 g pulpa de porc tocata
1 ceapa alba
1 lingura sare
1 cana mazare verde congelata
1 1/2 cana bulion
Piper
2 lingurite maghiran
3 linguri ketchup dulce
3 linguri pasta de ardei
1 cana apa
1 lingurita zahar
500 g tagliatelle fierte in multa apa cu sare cam 12 minute
Parmezan ras in farfurii, peste sos

1. Tocam ceapa marunt, apoi o calim impreuna cu carnea in cateva linguri de ulei, pana cand carnea isi schimba culoarea si se rumeneste usor. Saram si piperam, apoi adaugam mazarea congelata.
2. Mai calim vreo 5 minute amestecul, apoi adaugam apa, bulion, pasta de ardei si restul de condimente. Sosul mai fierbe vreo 20 de minute pana cand carnea a facuta bine si mazarea patrunsa.
3. Intre timp, fierbem pastele in multa apa cu sare, apoi le scurgem si asezam frumos in farfurii. Punem sosul deasupra, apoi presaram cascaval ras ori parmezan si umplem burticile aproape pana la refuz, sa mai lasam loc si pentru un desert! Chiar simplu, nu?

Paste rapide rosii, pesto si seminte de pin

 

Pana fierba carnita de vita pentru o reteta de Belarus, ma gandeam sa va povestesc despre ultima noastra descoperire in materie de mancaruri rapide, savuroase si numai bune de sine statatoare ori langa o fripturica simpla. Ideea mi-a venit intr-o seara in drum spre casa si dupa ce de dimineata am dat peste o punguta de seminte de pin adusa in vara dintr-un concediu. Dupa reteta asta ne-am declarat fanii acestor seminte, a sosului pesto fiind de multa vreme adepti. Asadar, spor la treaba!

Pentru 2 intarziati:

½ pachet spaghetti
1 conserva rosii intregi sau 2 rosii proaspete mari de tot (am incercat deja ambele variante si sunt la fel de bune)
1 catel usturoi
1 lingura ulei de masline
30 g seminte de pin
Sare si piper
3 lingurite de sos pesto lichefiat in alte doua linguri de ulei de masline
Parmesan sau cas ras

1. Punem pastele la fiert in multa apa cu sare, conform instructiunilor de pe ambalaj. Cand sunt gata (al dente), le scurgem bine de apa, apoi le stropim cu sosul pesto amestecat cu vreo 2 linguri de ulei de masline si amestecam totul bine.
2. Intr-o tigaie punem la rumenit (mai de graba aurit) semintele de pin intr-o lingura de ulei de masline. Sa nu le ardeti ca isi pierd categoric gustul. Aurii sunt minunate si trebuie musai incercate!
3. Cand coloristica semintelor s-a schimbat, punem rapid in tigaie rosiile tocate cubulete, sare si piper, plus un catel de usturoi tocat.
4. Fierbem sosul cam 5 minute bune, apoi il rasturnam peste pastele cu sos pesto, radem ceva casulet peste sau aruncam o mana de parmesan deasupra si cina e gata! Singurul regret e ca in 5 minute nu mai ramane nimic… Pofta, deci!

Paste cu pui acrisor in smantana si parmezan

 

Am avut pofta de carnita de pui si de un sos in completare. Am pornit la cumparaturi la magazinele din spatele blocului (a propos, mai sunt si altele in afara de MIC.RO xyz, nu ca as avea ceva impotriva lor, dar jur ca nu gasesc nimic atunci cand caut, in afara de creme de corp la care nu m-as astepta…). Initial eram convinsa ca voi face un sos dulce cu piept de pui, insa socoteala de acasa cu cea din targ evident ca nu pusca decat in faza de proiect si deci am ajuns acasa, mai constienta, mai nu prea, cu o smantana mare de 450 de grame. M-am uitat indelung la ea, nefiind complet convinsa de utilitatea ei in realizarea cinei copioase la care suspinam si am trecut la fapte. Daca in mod obisnuit gatesc puiul cu smantan dulce sau lapte, azi am trecut la smantana acra, in cantitati mai mari decat de obicei si de la mamaliguta la paste. Penne mai exact. Finalul m-a surprins in mod placut, asa ca am decis sa postez “fenomenala” reteta, poate s-or fi gasind si altii in pana de idei ca mine sa o gateasca si ei. Eu cred ca vor fi multumiti!

Pt 4 pofticiosi la sosuri acrisoare:

2 bucati piept de pui
1 ceapa
Ulei de floarea soarelui pentru calit
1 conserva ciuperci felii
150 ml apa
450 g smantana
4 linguri parmezan ras
Sare si piper mozaic
1/2 lingura oregano
1 pachet (400 g) paste de care aveti chef

1. Spalam si apoi stergem bine carnea de pui cu un prosop de hartie. Trecem la chestii dure, adica taiem pieptul cubulete potrivite, nu foarte mari.
2. Incingem uleiul si punem la calit ceapa tocata marunt, apoi carnita. Amestecam sa nu se prinda, pana cand puiul se rumeneste usor, apoi adaugam ciupercile, mai lasam putin si turnam apa; lasam sa fiarba totul, pana cand puiul devine fraged.
3. Acum e momentul sa punem sare si piper, iar cand mancarica e gata (adica puiul patruns), adaugam smantana si oregano. Lasam sa dea un clocot si adaugam parmezanul ras si luam oala de pe foc.
4. Cu paste sosul asta acrisor a fost foarte bun. Eu am mai pus piper si in farfurie. Cand nu stiti ce sa faceti cu pieptul de pui din congelator iar smantana si parmezanul se plictisesc pe raftul din frigider, asta e o combinatie numai buna menita sa le aduca la un loc in farfuria noastra. Asa mai vede si ea noutati…

Ravioli cu bacon, praz si sos alb

 

Slautare! Am facut una din retetele mele preferate, substitut al macaroanelor cu branza obisnuite. E o reteta ce merge foarte repede in termeni de stat in caldura langa aragaz, e mai gustoasa decat macaroanele simple si cu o aroma de bacon careia nu ai cum sa-i rezisti. Nu imi amintesc cand am facut prima data reteta asta, insa stiu ca un vin alb a fost atunci demential langa cina asta. Din ce va scriu aici o sa puteti satura doua cupluri sau 4 prieteni buni veniti in vizita, asa ca ar fi bine sa va puneti pe treaba! As mai putea sa va vorbesc azi de nunti din Maramures, obiceiuri si peisaje de neuitat (exceptand padurile taiate…) sau despre muntii din Italia de care mi-am amintit in drum spre Moisei, dar las detaliile astea pentru niste retete din zonele respective pe care ma pregatesc sa le gatesc cat de curand. Mai pot sa spun ca am gasit o reteta minunata de tort de ciocolata, Dobos mai exact, ca sunt datoare de ceva vreme cu el, insa am facut greseala asa il taiem inainte sa fi stat suficient la frigider si fotografiile nu ma ajuta deloc in a convinge cititorii cum ca reteta e grozava, chiar daca initial ni s-a parut cam dulce. Am ajuns la concluzia ca a doua zi era nemaipomenit asa ca vom mai face probabil o proba, si abia apoi vom posta reteta. Pana atunci insa, gatim semi-light, paste Ravioli.

Ingrediente:

1 pachet Ravioli cu branza Monte Banato
1 fir praz (sau 2-3 fire de ceapa verde)
8 felii bacon (sau 200 g kaiser)
½ pachet branza de burduf Raraul (asta am descoperit ca ne place cel mai mult), cam 150-200 g
1 smantana dulce pentru gatit, 200 g
Piper
2 linguri ulei de masline
3 linguri parmezan ras

1 ramurica de lavanda

1.  Punem Ravioli la fiert in multa apa cu sare, conform instructiunilor de pe ambalaj, cam 15 minute.
2. Curatam prazul si il taiem rondele, iar baconul fasii. Punem cele doua ingrediente  la calit in uleiul de masline, pana se inmoaie prazul. Cand dunt gata, adaugam lavanda tocata marunt.
3. Cand totul e prajit suficient, punem smantana in cratita, apoi branza de burduf, si amestecam sa nu se prinda, cam cat da sosul un clocot, sa se topeasca branza.
4. Mai punem apoi piper si parmezan ras, amestecam bine si zvarlim in oala pastele fierte si scurse bine de apa. Le amestecam cu sosul si facem ravagii cu ele in timp ce cugetam la o dieta ruinata…

 

Varianta cu ceapa verde si kaiser, fara lavanda

23. Cannelloni cu spanac si sos de rosii

 

Am ramas in urma cu cele 121 de retete, asa ca azi am dat iar o fuga pana in Italy pentru o portie din cele mai bune paste pe care le-am mancat eu vreodata. Am asezonat apoi cina cu un desert de prin partea locului pe care il vom prezenta mai in colo. Am gatit deci o masa tipic italiana: paste sub forma de cannelloni pe care le-am umplut cu spanac si evident, la desert, un tiramisu simplu si rapid. Pentru desert am concurenta serioasa (o anume mamica pentru o anume zi din an!) dar ne-am straduit sa il aducem in farfurioarele noastre pastrand principiile originalului. Atat deocamdata despre desert, sa trecem la lucruri serioase!

Cannelloni umplute cu spanac am avut pentru prima data intr-un vas de lut, sub forma de gratin, pe malul lacului Garda intr-o minunata statiune, unde inca banuim ca am fost serviti de o conationala Cristina cu sortulet alb impecabil, cu un accent ciudat in italiana si un zambet simpatic, asa, ca pentru ai ei. Mancarea mi-am fost adusa cu fast chiar de bucatar cu instructiunile de rigoare privind atentia la vasul fierbinte, si poate chiar asta a facut sa ma indragostesc pe loc de bucataria italiana (sau sa fi fost bucatarul, din nou?...:))

Mancarea merge surprinzator de rapid, desi prima data cand am facut-o m-a apucat groaza in fata tuburilor goale si descurajante, dar cu pofta nu te pui, ca sa nu mai zic de nostalgia aromei de concediu pe malul lacului. Chiar daca va parea ca veti pierde vreun ceas din viata umpland tuburile tari de paste, va spun de pe acum, nu e deloc asa. Merge chiar rapid treaba si pe cand sa va trageti sufletul veti vedea ca tava voastra mare de Jena s-a umplut deja.

In ceea ce priveste cantitatile, de data asta eu le-am gresit si am ramas cu ceva tuburi goale si aruncate, in schimb pentru blog am facut calculele pt cantitatea optima necesara umplerii celei mai mari tavi de sticla termorezistenta. Asa ca nu va uitati la tava mea, ci la cantitatile scrise, asta daca vreti sa serviti cam 6 persoane as spune eu. Data trecuta asa am facut. In plus, in feul asta veti folosi toate tuburile care sunt in mod standard, din cate am vazut eu, intr-un pachet de 250 g. Prima data am folosit paste Barilla aduse – normal – din concediu. Isi merita banii. In schimb nu pot sa spun ca cele de la noi, Panzani, m-ar fi dezamagit. Totusi, daca veti gasi primele in comertul nostru, nu ezitati si optati pt acelea. Sa nu mai lungim vorba!

Ingrediente (6 portii):

1 pachet Cannelloni 250 g
500 g spanac tocat congelat
350 g ricotta sau urda
2 cepe medii
4 catei usturoi
500 ml bulion sau rosii pasate
150 ml apa
Piper, sare dupa gust
1 lingura ierburi de Provence
3 lingurite zahar
2 linguri ulei de masline
Unt pentru uns tava
Parmezan ras

1. Tocam cat mai marunt posibil cepele si le calim in uleiul de masline pana se inmoaie.
2. Cand ceapa s-a inmuiat punem spanacul peste, asa congelat cum e. Se desface el pana la urma.  Tot acum pisam usturoiul si il adaugam. Punem si piper si calim pana se dezgheata tot spanacul si mai dispare din apa de pe el. Cand consideram ca a pierdut suficient din apa il luam de pe foc.
3. Adaugam apoi ricotta sau urda, ca e sincer acelasi lucru. Poate urda mi s-a parut foarte putin sarata iar ricotta mai cremoasa, insa ca si gust si textura e aceeasi treaba. Amestecam totul bine si acum saram pasta dupa gust. Nu punem inainte sare din cauza branzei.
4. Ungem o tava cu unt si incingem cuptorul la 170 grade Celsius.
5. Incepem sa ne jucam cu tubuletele. Le umplem cu pasta de spanac si le asezam frumos, pe doua randuri in tava unsa cu unt.

 

6. Pregatim sosul din rosiile pasate sau bulionul, apa si condimentele (zahar, sare, piper, ierburi de Provence). Il turnam frumos peste paste. Aruncam si o mana buna de parmezan peste si dam tava la cuptor 35 de minute. In ultimele 5 minute mai presaram ceva parmezan si gata! Astea sunt complicatele paste Cannelloni. Evident, le puteti umple si cu sos de carne tocata sau poate mai aveti si alte idei… abia astept sa le aud!

 

3. Macaroane cu miere si mac

Reteta asta e strict pentru cei care prefera cozonacul cu mac celui cu nuca. Cristi nu s-a prea inscris, dar mie chiar mi-a placut. In plus, e prima data ca am lucrat cu mac si am invatat ca trebuie macinat inainte de a fi folosit in crème sau sosuri. Ceva nou pentru mine, cel putin!

1 pachet de 400 g macaroane, taitei sau “fluturasi”, merge cu ce aveti in casa

150 g mac

2 pliculete zahar vanilat

2 linguri zahar

150 ml lapte

250 g smantana dulce pentru frisca. Wow, nici cu din asta nu am mai gatit de cand eram mica si nu descoperisem Hulala. Ca dovada ca halal bucatar mai sunt (deci daca eu pot, voi restul cu atat mai mult!)! Oricum, nu cred ca voi mai reveni la cea vegetala, acum ca ne-am regasit, eu si frisca adevarata!

4 linguri miere

Stafide aurii pentru cei care le iubiti, cam cate vreti

1. Fierbeti pastele asa cum scrie pe pachet, sau dupa cum va plac apoi strecurati-le.

2. Pregatiti amestecul de mac. Va invat eu cum. In Polonia acest amestec se vinde gata preparat in conserve… la noi… nu prea am auzit de o astfel de conserva pentru patisserie.

Macinati macul (eu l-am macinat cu un accesoriu al mini-blenderului meu Philips, una din canitele cu palete ridicate…) si adaugati intr-o craticioara zaharul vanilat, cel simplu si laptele. Puneti amestecul pe focul cel mai mic si fierbeti pana incepe sa miroase a cozonac cu mac, adica pana scade laptele aproape de tot, dar sa nu ardeti amestecul.

3. luati de pe foc si lasati sa se racoreasca. Adaugati apoi stafidele si mierea, si in final frisca (32% grasime sau daca gasiti mai mult, nebatuta).

4. Topiti 1 lingura unt in cratita in care ati fiert pastele. Adaugati amestecul de mac si infierbantati. Rasturnati pastele peste si continuati sa amestecati cu grija, sa nu le rupeti.

5. Turnati totul in platoul din care va veti servi prietenii, decorand cu stafide si frisca, batuta de data aceasta.

Simplu ca buna ziua!

A fost cineva prin Polonia? Noi nu...