68. Spaghetti al pomodoro e basilico

Initial mi-am propus sa nu gatesc pentru lista noastra de 121 de bucate cu traditie decat chestii mai putin obisnuite pentru noi, cei de-ai casei. Evident ca socoteala din bucatarie nu pusca mereu cu cea din targ, asa ca am modificat si rasmodificat planul initial. Probabil in final o sa postam si reteta de pizza si nu stiu daca o fi cu suparare ori poate vom da cuiva o idee buna de gatit pentru vreun weekend, insa stiu ca pastele astea au meritat sa le pregatim. Poate parea banal si evident ca italienii gatesc paste, insa fac parte din cultura lor, asa ca le gatim si noi aici, pe cele care mie mi-au parut mai reprezentative.

Am descoperit un om deosebit zilele astea, cu niste retete minunate, simple si delicioase. Antonio Carluccio gateste impecabil, elegant si plin de savoare, asa ca mie mi se pare ca reteta sa incanta orice fan al bucatariei italiene. Evident, in stilul Vlaicu, am adaptat reteta sa de spaghettini al pomodorino la spaghetti simplu al pomodoro fresco. Am schimbat putin ingredientele dar am pastrat metoda si am avut parte de un deliciu culinar. Tot de la el am mai adaptat o reteta pentru un desert de vara, pe care il voi prezenta ceva mai tarziu.

Tot ce pot sa spun e ca masa asta in miez de vara mi-a amintit de o plimbare lunga in Milano si de un dolce far niente de exceptie. Cum as putea sa descriu un Milano amplu si plin de contradictii? Un Bucuresti ceva mai intretinut, cu strazi reci si locuitori indiferenti la miscarea turistilor insa cufundati in moda, Louis Vuitton si parfumuri scumpe. Am avut permanent impresia ca ma aflu intr-un mediu nu foarte primitor, ca trebuie sa ma uit peste umar la fiecare miscare pe care o fac, ca de undeva, de dupa un colt or sa ne asalteze niste baieti ciocolatii, atletici si cu o foarte mare putere de munca irosita in tehnica impletiri unor ate colorate in detrimentul turistului ce sta uluit cand i se cer ma multi euro. Mult tupeu, agresivitate si caldura. In zadar incerci sa te refugiezi la umbra celebrei galerii comerciale, ca aici trebuie sa ai mare grija ce limba vorbesti, mai ales daca nu ai reusit sa iti organizezi concediul in grup mai mare. In doi si vorbind limba materna nu mai scapi de “fratele“ tau care iti impinge pumnul de graunte “gratis” pentru ca tu, naivul turist, sa te bucuri de porumbeii ce populeaza o minune de piata. Daca deviezi de la traseul tau sigur si prestabilit si ajungi in bulevarde cu nume braziliene, o sa faci o tura de shopping la preturi bune, asta daca scapi din nou de aceeasi barbati zdraveni de ciocolata reprofilati pe ochelari de soare si posete “de firma” (adevarul e ca si vapoarele alea unde le fac apar ca si active ale unei firme :)). Daca nu am fi vazut o demonstratie de ambitie si cult pentru grandoare sub forma unui minuat dom, cladiri cu un aer vechi ce pentru mine sunt un soi de paine calda ori daca nu as fi prins o rochita si un parfum la reduceri adevarate, pot sa jur ca aerul pe care l-am respirat in Milano ar fi avut acelasi gust de Bucuresti pe care il gasesti in Piata Victoriei. Nu merita decat arhitectura orasului, scaldatul privirii in marea de vitrine scumpe ramanand un sport plictisitor si mult prea obositor pentru genul nostru de turism.

Cam atat despre Bucurestiul italian (mie imi va ramane pentru totdeauna impresia asta despre capitala modei), sa gatim macar o mancare buna si savuroasa. Antonio Carluccio ne spune ca pentru o portie ne trbuie 100 g paste. Eu zic sa fie serios si sa ne lase cu masura asta, ca eu una nu sunt de suta de grame. Am pus asa:

Pentru 2 portii:

300 g paste

4 rosii mari

2 catei usturoi

2 linguri ulei

Sare si piper

Putin zahar, 1-2 linguri, sa corectam aciditatea rosiilor

O legatura de verdeata cu mult busuioc, patrunjel si 2-3 fire cimbru. Rozmarin am zis ca parca nu avea loc…

Reteta originala folosea doar rosii cherry si busuioc, plus spaghettini foarte subtiri. Noi am adaptat-o, dupa cum se vede.

1. Punem pastele la fiert in multa apa cu sare (10 g sare la litru de apa).

2. Tocam usturoiul si il punem la prajit un ulei, cat sa lase aroma. Daca l-ati ars, e gata, se duce toata aroma mancarii pe apa sambetei si trebuie inlocuit.

3. Adaugam rosiile tocate marunt. Daca vreti sa le opariti si decojiti inainte, cu atat mai bine. Saram si piperam, adaugam zahar dupa gust si lasam sa fiarba pana scade, si pana sunt gata si pastele, evident, al dente.

4. Tocam verdeata, nu foarte marunt, iar cand sosul a scazut, ii dam aroma cu ierburile. Nu mai lasam pe foc decat 1 minut, doua.

5. Din oala cu apa culegem pastele si le punem direct in sosul de pe foc, fara sa le spalam. Miscarea asta e grozava. Incheaga minunat sosul.

6. Amestecam sosul cu pastele, apoi in farfurie mai adaugam cateva frunze de busuioc si patrunjel. Nimeni nu ne impiedica sa mai pudram si putin parmezan peste pastele noastre in stil italian. Dupa care facem o plimbare pe strada amintirilor milaneze…

Milano, deci...

 Galleria Vittorio Emanuele II

 Detaliu...

 Intrarea dinspre Piata

 Domul din Milano

 Dantela :)

 Piata vazuta de pe acoperisul Domului

 Castello Sforzesco