Dulceata de capsuni

Cel mai dulce fruct de sezon produce iar cozi in fata tarabelor din pietele clujene, mai ales daca in loc de 5.99 lei satmarenii afiseaza un generos 5.50 lei per kilogram de placere stacojie. De multa vreme nu am mai golit un castron de dulceata, mai cu seama de capsuni, asa ca, la indemnul pofticios al mamei mele am acceptat cu drag provocarea de a transforma doua kilograme de fructe proaspete in ceva delicios si demult asteptat. In final am decis: ma pricep de minune la dulceata, chiar daca ies din tiparul retetelor lu’ Mama, asa ca, transcriem o reconstituire a faptelor savarsite ieri, pe la vremea amiezii.

Pentru 7 borcane si un bol mare de dulceata am folosit:

2 kg de capsuni
1.5 kg zahar
1 lingurita acid salicilic

1. Am spalat fructele si le-am indepartat coditele. Nu le-am scurs de apa, le-am pus pe rand direct in oala in care au fiert.
2. Am zdrobit cu mana majoritatea capsunilor, asa, ca sa imi aduc aminte cam cum e sa iti murdaresti mainile in bucatarie, apoi am adaugat zaharul si am amestecat tot in oala. Astea au stat asa cam o jumatate de ora buna, sa se imprieteneasca.
3. Am pus oala pe foc mic, amestecand din cand in cand, iar cand dulceata a inceput sa clocoteasca, am continuat toata afacerea asta cam o ora intreaga. Pe parcurs, m-am distrat de minune alegand si indepartand spuma de deasupra.
4. Cu vreo 5 minute inainte sa ma decid sa sting focul, am adaugat si conservantul.
6. Am portionat dulceata de capsuni fierbinte in 7 borcanele, iar restul l-am pastrat pentru o zi de maxima placere, mai cu seama ca pe dupa-masa a sosit si o portie generoasa de gogosi. Va sfatuiesc cu mare drag sa va apucati de o asemenea dulceata. Merita efortul, ca nici nu e unul semnificativ, rezultatul fiind plin de parfumul sfarsitului de mai…

74. Palets des dames – sau fursecuri frantuzesti cu stafide

Hello, again!

Ma tot gandeam cu ce sa revin pe “piata” retetelor, dupa o lunga perioada in care degetelele mele nu au pupat tastatura, ca sa nu mai zic de o lingura de lemn ori tel in bucataria de pe Vlaicu. N-ai ce-i face, atunci cand constati ca ti s-au schimbat prioritatile cu totul, ca statul in pat cu rostogoliri tip clatita de pe o parte pe alta nu au nici un farmec si ca Midsummer Murders e cam tot ce gasesti bun in materie de seriale politiste. Mai renunti si la gatit, si la blog ori facebook si iti revizuiesti plaja de retete incercate cu cateva luni in urma, visezi la altele pe care le-ai incerca, iar cand perfuzia de Gynipral e pe terminate ceri inca un cocktail din aceeasi gama, plin de savoarea tocoliticelor.

Insa acum ca toate astea au trecut cu bine, am intrat din nou plina de mandrie in bucatarie, chiar daca singurele ingrediente pe care le mixez sunt 120 ml apa fiarta si racita la 40 de grade si 4 masuri de lapte praf Nan HA :)). Oricum, merita, atata timp cat rezultatul e pentru cel mai nou si inflacarat critic al meu, calitatea produsului fiind masurabila prin intensitatea colicilor de dupa masa.

Cu toatea astea, mai am o listuta buna de incercari culinare de prin ianuarie pe care o sa le redau in spatiul asta mic al meu, ca doar n-oi lasa grozaviile astea ne-share-uite in spatiul virtual!

Pentru azi, daca tot se vor gati iar prajituri si dulciuri, am ales Palets des dames, fursecurile frantuzesti ce au devenit rapid preferatele mele. Se topesc in gura, evident ca au o multitudine de variante delicioase, combinatiile fiind la indemana oricui. Le putem face cu stafide, nuci, alune, merisoare uscate ori cate si mai cate. O sa gasiti cam doua variante ale acestui deliciu frantuzesc: cea cu stafide pe care am incercat-o eu, si cea cu gem de caise si glazura de zahar, insa asta ar fi mult prea dulce pentru gustul celor de pe Vlaicu, asa ca ramane de incercat pe alta data. E o reteta din nordul Frantei si face referire la o frumoasa sotie de patiser, a carei gura nu tacea decat umpluta cu aceste dulci palets des dames.

O portie o obtineti din:

150 g unt moale
150 g zahar praf
150 g faina
2 oua
100 g stafide
3 linguri de rom bun sau ceai negru

1. Incepem cu stafidele, pe care le inmuiem cam o jumatate de ora in rom ori ceai negru, pana absorb tot lichidul.
2. Continuam cu untul, pe care il frecam bine cu zaharul, sa obtinem o crema consistenta.
3. Adaugam apoi ouale intregi, cate unul o data, incorporandu-l bine. Vine acum faina, dupa care adaugam stafidele cu tot cu romul ramas neabsorbit.
4. Cu o lingurita asezam gramajoare in tava tapetata cu hartie de copt. Sa fie la distanta, caci se vor lasa in discuri destul de intinse. Le coacem cam 12-13 minute la foc potrivit, cat sa devina aurii, insa nu maronii pe margini. Vor fi delicioase langa o ceasca de cafea, potrivite pentru orice musafir, se vor topi in gura si atentie, vor duce rapid la dependenta! Va pup!

Turta dulce, Sanda Marin

N-am mai mancat turta dulce de casa de ani de zile. Reteta asta a Sandei Marin imi aduce aminte de o multime de lucruri, insa cele mai clare imi sunt amintirile din tabara de vara de la Blajoaia, cand, in urma unor ploi greoaie de munte si total nepotrivite planurilor unor copii agitati si pusi pe fapte mari, o cutie plina pregatita de mama a facut mai suportabila ratia zilnica de mancare primita de la cantina taberei scolare. Cea mai plictisitoare si mohorata tabara de vara la care am participat in toata copilaria mea! Si cand ma gandesc la eforturile alor mei de a ma trimite si pe mine in vacanta undeva departe de betoanele clujene, mai ca imi vine sa ma gandesc si acum de doua ori inainte de a-mi petrece un concediu prelungit la munte, la mila vremii schimbatoare si capricioase.

Printre putinele amintiri placute din zilele acelea se numara o tura buna de afine, un prof de mate ud leoarca (nici acum nu-mi dau seama cum a intrat el in capcana noastra si nu cei doi baieti rautaciosi de la etajul doi), plus cutia de turta dulce frumos pregatita de mamica mea grijulie. Asta e aproximativ reteta Sandei Marin pe care a folosit-o si ea atunci, una delicioasa zic eu si sincer nesperat de asemanatoare gustului celei profi de pe raftul patiseriilor.

Pentru o tava de 30/15 cm aveti nevoie de:

350 g miere
350 g faina
3 oua
2 linguri zahar
½ lingurita bicarbonat de sodiu
1 lingurita rasa scortisoara
1 lingurita cuisoare macinate cu 5 boabe de ienibahar
1 lingura rom
1 lingura ulei

1. Incalzim mierea cat sa fie bine lichefiata, apoi cernem in ea faina si amestecam bine, sa nu ramana cocoloase. Putem folosi un tel.
2. Cand e bine racit amestecul, adaugam pe rand ouale intregi si le incorporam.
3. Urmeaza restul de ingrediente, dupa care coacem turta dulce intr-o tava tapetata cu hartie de copt, la 180 de grade Celsius, 30-40 de minute. Puteti adauga nuca tocata direct in compozitie ori deasupra, inainte de a pune prajitura la cuptor.
4. Pentru decor eu i-am facut o glazura simpla de zahar de la Dr. Oetker si i-am presarat cateva merisoare uscate, insa alegerea va apartine. Eu zic ce e un desert de copilarie bine venit langa ceasca de cafea a adultilor in diminetile de iarna, asa ca sper sa-l incercati si voi! Pe curand!

Pasta de branza “Rotiseria”

Am promis amintiri (culinare) din copilarie, asa ca asta e prima pe lista: crema de branza vanduta la suta de grame in rotiseria de la coltul strazii noastre. Isi mai aminteste cineva de “Rotiserii”? Ah… locul in care in vremea dinainte de copilaria mea cu siguranta puiul rotisat umplea narile cumparatorului, un soi de “impinge tava” la pachet, cu tavi pline de mancaruri aproape “fast food”, insa sincer mult mai delicioase si apetisante. Pe cand am ajuns eu sa le vad, rotiseriile astea mai pastrau doar o parte din meniul gustos de care vorbeam, amintirile mele cele mai pregnante fiind caserolele cu creme de branza si halbele pufoase de bere. Erau un loc in care barbatii din mai tot cartierul se adunau la o “bericica”, spuneau bancuri deocheata si unde asteptau duminica sa fie chemati la pranzul gata pus in farfurie. Nostim cum memoria noastra e atat de selectiva! Probabil ca mai existau si alte bunatati pe ordinea de zi, insa copilul din mine nu isi aduce aminte decat de branza cu rosii, spuma alba de bere amaruie la care pofteam mai toti copiii veniti sa ne adunam capii familiilor in duminica libera si bancurile cu Bula pe care le reproduceam cu mare succes mai apoi, in spatele blocului.

Ca sa nu mai lungim vorba, iata delicioasa pasta de branza din vremurile comuniste, intinsa pe o felie groasa de paine, garnisita cu felii obraznice de rosii:

250 g branza de vaca 20%
60-80 g unt
1 ½ lingurita boia
½ lingurita sare
½ lingurita piper
½ lingurita chimen tocat
¼ ceapa alba tocata marunt (optional, insa binevenit)

Dupa ce frecam toate astea impreuna, ajungem sa avem un aperitiv delicios, o gustare de seara minunata, iar daca vom plusa cu rondele de ceapa verde, un rasfat rustic din care nu ne vom mai putea opri…

Ciorba iute ungureasca

Cu frigul asta ce a dat iar peste noi, ne-am gandit ca saptamana trebuie inceputa in forta, cu ceva fierbinte si consistent. Am facut o ciorba ungureasca de purcel, iute nevoie mare, sa ne infierbante burta si cugetul. Am botezat-o asa pentru ca am facut-o in mare masura urmand principiul gulasului tipic unguresc, chiar daca nu am folosit ca baza ceaiul de chimen. Nu a durat mult sa o facem, deci nu e chiar un chin in bucatarie langa aragaz, plus ca fiind facuta pe carne de porc si nu de vita, gatitul clar a durat mult mai putin. Si ca sa pastram o aroma vecina cu a gulasului unguresc, evident am folosit crema de gulas si pasta de ardei. Noi am optat pentru cremele iuti de data asta, chiar daca in mod obisnuit mergem pe cele dulci, insa zic eu, alegerea a fost una grozava si va recomand ciorba asta cu mare drag.

La o oala serioasa si cam 2.5 l de apa am folosit asa:

400 g pulpa de porc (am mai incercat si cu cotlet, ca ala era in congelator, si nu s-a suparat nimeni; numai afumatura nu cred ca mi-ar fi placut de data asta)
1 ceapa alba mare
3 morcovi
1 radacina patrunjel
½ radacina telina mare
Cam 3 linguri de ulei pentru calit carnea si legumele
2 1/2 linguri Crema gulas iute
1 lingura pasta de ardei iute
4 cartofi potriviti
Sare si piper dupa gust
Smantana si ceapa verde la servit

1. Am spalat, sters de apa si taiat cubulete carnea de porc. Am tocat marunt ceapa, iar radacinile le-am taiat cubulete toate. Am pus toate astea mai apoi la calit cam 20 de minute, pana cand carnea si-a schimbat culoarea si s-a rumenit numai putin.
2. Cand treaba asta s-a terminat, am stins totul cam cu 2.5 l de apa clocotita si am adaugat cele doua tipuri de creme.
3. Cand aproape e fiarta carnea, adaugam cartofii taiati cubulete, sare si putin piper, apoi am mai fiert ciorba o vreme, sa fie si cartofii numai buni. Am imbunatatit-o cu smantanica si cozi de ceapa din balconul nostru vesnic umed si am avut o ciorba iute de iarna, cu o buna aroma de gulas, insa considerabil obtinuta cu mai putin efort. Pofta sa aveti!

Maine am de gand sa va aduc doua amintiri din copilarie: crema de branza ca la Rotiseria din coltul strazii si turta dulce de casa, a la Sanda Marin. Mmm…

Sos de rosii pentru chiftelute marinate

Pentru ca am remarcat o pozitie constanta a chiftelutelor in ierarhia placerilor culinare studiate pe blogul nostru, m-am gandit sa le aducem un plus de culoare si deliciu. In sensul asta, m-am gandit ca accesoriul cel mai potrivit pentru chiftelutele astea ar fi un minunat sos de rosii in care sa marinam respectivele bunatati. Am facut un sos de rosii ca in copilarie, cand mama ni-l pregatea mai duminica (nu de alta, dar cam asa era si ratia la carne in vremea aia...). E grozav de aromat si imi place ca oricine poate jongla aici cu zaharul si sarea, deci poate fi foarte usor potrivit gustului celui ce il pregateste.

3-4 portii ies din:
cam 600 ml bulion (daca e de casa, iese un deliciu!)
2 linguri ulei
11/2 lingura buna de faina alba
2-3 foi dafin
Piper si sare, dupa gust
1 lingurita boia (optional)
1-2 linguri de zahar, in functie de aciditatea bulionului
2 lingurite unt

1. Presaram faina in uleiul incins si amestecam cu un tel, sa nu ramana cocoloase. Cam intr-un minut stingem totul cu bulionul amestecand continuu.
2. Adaugam restul de ingrediente, mai putin untul, si fierbem totul pana cand sosul capata consistenta si devine un rosu mai intens. Intre timp ne jucam cu zaharul si sarea, sa potrivim gustul sosului.
3. La final adaugam putin unt, pentru un luciu frumos, cum zice mama. Putem servi sosul asta direct peste chiftelute in farfurii, langa un piure de cartofi, ori putem fierbe chiftelutele cam 5-10 minute in sos, sa le marinam. Oricum ati proceda, sunt convinsa ca o sa iasa o masa de weekend pe cinste!

Tort Padurea Neagra in degrade

La Multi Ani, Mami!

Dupa cum cred ca ati ghicit deja, azi avem o sarbatoare in familia noastra. Motivatia si inspiratia mea din bucatarie implineste azi o foarte frumoasa varsta, asa ca ne-am hotarat sa ii facem o dedicatie culinara. Am pregatit o interpretare proprie a celebrului tort Padurea Neagra: facem un blat de ciocolata, ne rasfatam cu putin lichior de visine si facem un topping de frisca decorat cu ciocolata neagra si cirese. Mama l-a aprobat ca fiind delicios, la fel si Cami, asa ca nu cred ca se supara nimeni daca il prezentam azi si pe blog, cu toate ca tematica noastra de baza a ramas de mult timp in urma, insa din motive pertinente si personale. Nu am abandonat proiectul, ci doar l-am intarziat si putem spune ca lista noastra aflata in lucru a mai acumulat cateva staruri ale farfuriilor in afara celor 121 promise.

Pentru tortul despre care vorbeam, avem nevoie cam asa:

Blat:
4 oua
4 linguri zahar
2-3 linguri lapte
1 tableta de ciocolata (90 g)
5 linguri faina
2 linguri cacao
½ lingurita praf de copt

Penrtu straturile de crema:
200-250 g visine din congelator
3 linguri zahar
2 linguri amaretto
1 plic jeleu pentru tort Dr. Oetker
300 ml apa rece
250 g iaurt cu visine
150 g smantana
2 linguri zahar
6 foi gelatina
200 ml frisca Hulala
2 pliculete zahar vanilat
2 linguri lapte fierbinte
Cirese ori visine si fulgi de ciocolata neagra pentru ornat

1. Preagatim blatul: pentru inceput, topim pe aburi 90 g de ciocolata cu 2-3 linguri de lapte, apoi pastram ciocolata la temperatura camerei, amestecand ocazional, sa nu se intareasca.
2. Frecam galbenusurile cu zaharul pana obtinem obisnuita spuma, apoi adaugam cu grija ciocolata. Nu trebuie sa fie calda, altfel, se va lasa tot amestecul. Batem si albusurile spuma si le incorporam cu grija.
3. Cernem impreuna peste cumpozitia obtinuta faina, cacao si praf de copt, apoi coacem blatul la 180 de grade Celsius, cam 30 de minute.
4. Pregatim siropul de visine: scoatem samburii, pastram zeama si punem astfel fructele pe foc cu zaharul, pana cand acesta se topeste. La final, adaugam alcoolul. Cu acest sirop cu fructe imbibam blatul asezat in forma de tort cu margini detasabile si tapetata cu folie alimentara.
5. Pana cand blatul imbibat e complet racit, pregatim primul strat, cel de jeleu de fructe pentru tort, asa cum arata instructiunile de pe ambalaj. Puteti folosi cam orice aroma, culoarea doar sa fie rosie. Intindem acest jeleu peste blatul cu fructe, si dam la rece.
6. Pregatim crema roz: punem pe foc iaurtul si smantana cu 2 linguri de zahar; inmuiem in apa rece 4 foi de gelatina cam 5 minute, apoi cand zaharul s-a topit, dizolvam gelatina scursa de apa in crema de iaurt si smantana fierbinte. O lasam sa se racoreasca, apoi o intindem peste tort, ca al doilea strat de crema si dam tortul la frigider.
7. Dupa cam 3 ore, cand crema de iaurt e bine inchegata, batem frisca cu putina vanilie, nu foarte tare. Dizolvam 2 foi de gelatina (inmuiate inainte in apa rece si scurse bine) in 2 linguri de lapte fierbinte, apoi incorporam totul in frisca batura. Intindem si acest ultim strat peste tort.
8. Dupa cateva ore de stat la frigider (ori cel mia bine a doua zi), inainte de servire, decoram tortul cu fulgi amarui de ciocolata si cirese sau visine intregi, ori confiate. Zic eu, o varianta delicioasa a Padurii Negre cu frisca si visine, intr-un degrade apetisant, gata sa cucereasca si cel mai mofturos musafir. Pupici, mami!