Pentru inceput, ce ne propunem

Unde gasim inspiratia in viata…

De ce acest blog? Un singur raspuns imi vine in minte la aceasta intrebare, si anume: “De ce nu?!”. Banuiesc ca e putin insipid. Si totusi, oamenii au pasiuni, refugii in care se regasesc atunci cand cotidianul din care incearca sa evadeze se restrange prea mult in jurul lor pana la a deveni sufocant. Daca raspunsul mi l-am caracterizat cu un ochi critic, voi incerca sa dovedesc ca macar bucataria mea e contrariul, plina de savoare, entuziasm si o doza (mai bine zis… o masura J) de curiozitate.

Cei care mi-au lecturat profilul (prietenii apropiati stiu déjà – Nina, te salut) vor vedea ca pe primul loc in clasamentul placerilor care imi coloreaza viata (pe langa listarea, ordonarea, clasificarea etc. a fotografiilor de familie in albume in curand interminabile…) am strecurat calatoriile… nu ne laudam cu ditamai palmaresul, nici macar nu schiem, deci iarna slabe sanse de umblaturi hai-hui si in concluzie rata scazuta de travelling raportat la nr total de zile calendaristice. Rezulta o constanta de timp petrecut in fata calculatorului destul de mare si ce poate fi mai frumos decat sa navighezi pe harta lumii (noi ne vom limita pentru inceput doar la cea a Europei) cu viteza unui click. Astea le-am declarat in speranta ca blogul meu culinaro-cultural va trezi ceva interes.

Scopul in realitate este unul pur egoist. O curiozitate gastronomica, nevoie de noutate in viata mea, mult prea mult timp liber (din pacate) si banuiesc o rafuiala veche, ramasa nerazbunata vis-à-vis de sotul meu, ale carui obiceiuri culinare vor fi puse la grea incercare pentru urmatorul an. “Razbunarea e dulce”… la mine va fi si sarata, piperata, amaruie sau mai acra, depinzand de toanele zilnice prin care trece o femeie ce la aproape 30 de ani a facut doar alegeri cel putin “neinspirate” din punct de vedere profesional, dar care in schimb a ales un partener cu inclinatii la fel de dubioase ca ale sale, atata vreme cat prezinta curajul de a se supune posibilelor nereusite gastronomice din bucataria europeana timp de 365 de zile.

Cu totii cautam acel ceva care sa ne faca sa mergem mai departe, care sa ne arate ca suntem capabili sa luam decizii mai “inspirate”. Poate eu am gasit acest lucru in a scrie diverse chestiuni legate de viata, mancare buna si fratii nostri europeni, cu bunele si relele lor.

Scopul deci:

121 Retete europene in aproximativ un an de zile, ganduri si ceva mai mult despre fiecare regiune in parte. Ma angajez sa caut chestiuni de interes legate de fiecare tara abordata, in limitele timpului liber, cu aspecte bune sau rele, sfaturi si completari din partea cunoscatorilor. Voi aborda tarile organizat, pe regiuni, frumos si cu rabdare. Va anunt de pe acum ca voi avea mari probleme legate de tarile consumatoare de miel sau fructe de mare, si nici renul nu va face parte din meniu, insa va ceda locul surorii mai indepartate, carnea de vita. Ne vom adapta deci, pe cat posibil, la locatia noastra, bucataria de pe strada Vlaicu, din minunatul, modernul , mai nou criticatul Cluj-Napoca.

Suntem deschisi la sugestii, atata vreme cat Cristi, colegul de apartament, ratiunea mea de a fi si maestru bucatar la spaghetti, am inteles ca s-ar inscrie la o sectiune de criticat beri si apreciat diverse alte “gadgeturi”, accesorii ce acompaniaza si imbogatesc o masa buna din locatiile cu pricina (A.K.A. vinuri, cocktail-uri, lichioruri si alte bauturici, experimentate sau inca nu de catre subsemnatii sau amicii lor J).

Acestea fiind spuse, pornesc in cautarea celor mai iubite si apreciate retete culinare europene, crtiteriul de baza fiind traditia. Vom gati doar specialitati traditionale anumitor regiuni, si anumitor momente din an, de la antre-uri pana la deserturi, colorate, parfumate si pline de farmec…

De gatit le vom gati de prin martie-aprilie, numai bine sa incepem probabil cu o tocana de miel irlandez… suna bine!… Ar trebui sa iasa bine, de vreme ce sunt o fericita combinatie de romani, unguri si polonezi, ultimii in proportie de cate 3 optimi si respectiv o optime.

In speranta ca la finalul experimentului voi incapea in fotografiile de familie va spun “Pe curand!...”