sâmbătă, ianuarie 14, 2012

55. Piatto Montano – direct din Dolomiti

 
Ce poti sa faci intr-un concediu medical? Reformulez: ce poti sa faci intr-un concediu medical pe motiv de groaznica, dezgustatoare si perversa varicela? Cam un singur lucru: trandavesti cat e ziua de lunga, te zbati intre plapume si paturi sperand sa te trezesti din cosmarul bolilor copilariei intarziate si mai visezi (atunci cand atipesti exact pe acel petic de corp pe care inca nu ai zarit o punguta rozalie si plina de apa, gata sa trezeasca in tine cele mai aprige si tipic romanesti injuraturi) la drumetiile in care mancarimile de spate erau cauzate strict de soarele mult prea arzator si lipsa cremei protectoare. Punand in aplicare procedura prezentata, am dat frau liber amintirilor culinare si am ajuns la una mai “din topor”, mancare adevarata, un platou de bunatati montane, pe care l-am reprodus (cu toate fortele adunate si cateva pastile de Centrum multivitamine si Paracetamol) cat de bine am putut, pentru a va arata cam ce se mananca prin Dolomiti. Asta e un “Piatto montano” pe care majoritatea restaurantelor il servesc in zona asta. Noi am descoperit bunatatea de platou intr-un restaurant mic dar vesel (“pan e coperto” nedeclarat a fost si mai vesel, dar ii iertam pentru bunatatile puse pe masa) la cativa km de minunata si exorbitanta Cortina d’Ampezzo. Va prezint intai platoul montan a la Dolomiti, dupa care trecem la zona Val Gardena, una din cele mai frumoase colturi de natura salbatica pe care le-am vazut.

Platoul asta e de fapt o masa plina si completa: are carne, branza, ciuperci si mamaliguta, cam tot ce iti trebuie intr-o drumetie serioasa, si la cum arata muntii in partea aia de lume, zau ca e nevoie de toate caloriile de care poti dispune. Trebuie sa va miscati destul de rapid daca vreti sa aveti toata mancarea calda in farfurie, dar mai toate elementele platoului se pot reincalzi, asa ca nu va pune probleme serioase felul asta de mancare.

Pentru 2 persoane aveti nevoie de:

300 g carne tocata (eu am folosit de pulpa de porc si tot asa am mancat si in excursie, desi pe Internet am gasit si variante cu carne de vita)
1 lingurita sare
½ lingurita busuioc
Piper
500 g ciuperci (am folosit Champignon, dar varianta originala are la baza “funghi porcini” – adica hribi)
1/2 lingurita rasa de cimbru uscat
Sare si piper
Ulei de masline pentru calit ciupercile
1 cescuta apa si 1 lingura de faina alba
4 felii telemea de vaca
200 ml smantana dulce
75 g parmesan ras
1 lingura cascaval ras
Putin piper
1 cana apa
60 ml faina de malai

1. Incepem cu sosul de ciuperci, nu de alta dar asta ia cel mai mult timp. Curatam ciupercile de picioruse si pielite, apoi le feliem. Le punem la calit in putin ulei de masline, apoi adaugam in timp ce fierb in suc propriu sare si piper dupa gust, plus ½ lingurita cimbru uscat. Cand ciupercile sunt facute (cam in 10-15 minute maxim) adaugam 1 lingura de faina dizolvata intr-o cescuta de apa rece, si mai lasam sosul la fiert cat sa prinda consistenta, sa se ingroase putin, apoi il punem de o parte.
2. Pregatim chiftelutele pe gratar: astea nu am crezut ca or sa imi reuseasca, insa m-am inselat. Sunt delicioase, au mai de graba gust de gratar aromat, exact asa cum le-am mancat in Italia. Scurgem bine de apa carnea tocata, apoi o amestecam cu 1 lingurita sare, piper si ½ lingurita de busuioc uscat (1 lingurita proaspat tocat). Framantam bine carnea, formam apoi chiftelute potrivite, le aplatizam si le prajim cu rabdare intr-o tigaie-gril unsa cu o pensula cu ulei. Cele din Italia au fost cam rozalii in interior, asta pentru ca nu am cerut eu atunci sa fie mai patrunse. Acasa le-am rumenit ceva mai mult si au fost perfecte. Cand sunt gata, le punem de o parte.
3. Punem la fiert 1 cana de apa cu 1 lingurita de sare, iar cand apa clocoteste pregatim mamaliguta adaugand 60 ml faina de malai, amestecand bine cu un tel, sa nu avem cocoloase, apoi o dam la o parte.
4. Punem la infierbantat smantana intr-o craticioara, apoi adaugam parmesanul, casul si piperul negru, topim tot si gata sosul de branza.
5. Nu mai ramane decat preferata mea, branza telemea la grill. O minunatie, asta daca nu e una seaca, asa ca grija la ce alegeti. Sa nu fie nici prea apoasa si moale, ca atunci e dus efectul. O punem 2 minute la grill, direct dupa chiftele, sa prinda niste dungulite maronii si gata! Putem monta platoul!
6. Asezam frumos vreo 3 chiftele, cate doua felii de telemea la grill, o lingura buna de mamaliga si sosul de ciuperci, iar peste telemea sosul de cas. O masa completa, gustoasa, ca de la munte, cu tot ce are el mai bun! Buna mancarea asta din Dolomiti!...

Si acu’ sa vedem cam de pe unde vine Piatto montano asta: dintr-un peisaj ireal, care iti taie respiratia in orice anotimp, dintr-o lume bruta, pastrata inca si protejata de mana omului, care inca mai stie aici sa o aprecieze, sa nu o despadureasca, sa nu o ucida putin cate putin. De ce isi pastreaza oamenii astia natura in felul in care o fac – un fel atat de diferit de al nostru? Poate penru ca au descoperit ca turistii vin si cheltuie bani cu nemiluita pentru cateva zile de petrecut in natura dura si neatinsa si nu pentru trunchiuri batjocorite de copaci? Pentru ca au descoperit ca se pot asfalta drumuri si in creierii muntilor? Pentru ca le plac catararile cu bicicleta si pe drumuri decente considerand ca e suficient efortul depus si daca nu e necesar sa ocoleasca gropile si baltile de noroi? Ori poate pentru ca au constatat ca pensiunea lor se umple mai repede (chiar daca e mica si rustica pana la definitie) daca privelistea de dincolo de perdelutele cochete respira o natura curata, demna si inaltatoare? Cam asta am constatat noi intr-un august cu vreme buna si prieteni dragi. Am facut o excursie de o zi ce a vizat in principiu Val Gardena si Cortina d’Ampezzo. Din Ponti Gardena am trecut printr-o serie minunata de statiuni ca Ortisei,  Santa Cristina Valgardena (trebuia sa o vad!), Selva Gardena, ca apoi sa fim uimiti de Passo di Sella (2244 m), Passo Pordoi (2239 m), Cinque Torri si in final rafinatul Cortina d’Ampezzo. Nu pot sa spun decat ca aici sportul se imbina cu luxul prohibitiv, ca vitrinele abunda in blanuri scumpe inca din august iar doamnele de 50+ isi etaleaza tatuajele pe bronzul caramel asortat la botoxul de rigoare. O lume ciudata, in care artificialul a stiut exact in ce masura sa patrunda, in maniera in care natura a ramas nestanjenita si in consecinta apreciata si mai mult de turisti. Bizar? Poate doar pentru Carpatii nostri unde doar stanca ramane dezgolita, nu si umarul fin al unei doamne cochete ce nu mai gaseste placere in a se etala intr-un cadru compromis…

Pentru imagini troienite:
 
 
Pe langa Ponte Gardena...

 ...spre Val Gardena


 La Passo di Sella




Sa ne amintim...
 
 
Aici unii au avut mai putin rau de inaltime si deci avem si fotografii :)


Deasupra lumii


 Cinque Torri

 Relaxare...

 ...si Cortina d'Ampezzo in sfarsit...


4 comentarii:

  1. nice memories... platoul asta l-ai mancat acolo unde ne-o luat 2 Euro/pers pentru fata de masa si 3 grisine ? arata bine mancarica, cred ca Cristi sta cu burta-n sus acuma :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Acolo a fost restaurantul, cand veneam din Cortina. Am terminat rapid tot piato montano. Mai trebuie sa facem.

    RăspundețiȘtergere
  3. Amintirile ma "chinuieste". Noi am oprit la Paso Giau, doua mii si ceva de metri, nu am comandat chestia asta, era in meniu, era frig si ceata, oricum uitasem aparatele, Cortina era in pauza de turisti, dar drumul si locul, absolut splendide, poate mai ajungem vreodata in zona, peisajul si oamenii efectiv iti dau serenitate. Iar drumul, cu masina, ceva exceptional, fiind dextrasezon era liber, asa ca am putut admira si ca sofer totul.

    Multam de poze.

    RăspundețiȘtergere
  4. Chiar sper sa mai am ocazia sa mai conduc prin Dolomiti prin pasuri la doua mii de metri...

    RăspundețiȘtergere