duminică, martie 06, 2011

3. Macaroane cu miere si mac


Reteta asta e strict pentru cei care prefera cozonacul cu mac celui cu nuca. Cristi nu s-a prea inscris, dar mie chiar mi-a placut. In plus, e prima data ca am lucrat cu mac si am invatat ca trebuie macinat inainte de a fi folosit in crème sau sosuri. Ceva nou pentru mine, cel putin!

1 pachet de 400 g macaroane, taitei sau “fluturasi”, merge cu ce aveti in casa
150 g mac
2 pliculete zahar vanilat
2 linguri zahar
150 ml lapte
250 g smantana dulce pentru frisca. Wow, nici cu din asta nu am mai gatit de cand eram mica si nu descoperisem Hulala. Ca dovada ca halal bucatar mai sunt (deci daca eu pot, voi restul cu atat mai mult!)! Oricum, nu cred ca voi mai reveni la cea vegetala, acum ca ne-am regasit, eu si frisca adevarata!
4 linguri miere
Stafide aurii pentru cei care le iubiti, cam cate vreti

1. Fierbeti pastele asa cum scrie pe pachet, sau dupa cum va plac apoi strecurati-le.
2. Pregatiti amestecul de mac. Va invat eu cum. In Polonia acest amestec se vinde gata preparat in conserve… la noi… nu prea am auzit de o astfel de conserva pentru patisserie.
Macinati macul (eu l-am macinat cu un accesoriu al mini-blenderului meu Philips, una din canitele cu palete ridicate…) si adaugati intr-o craticioara zaharul vanilat, cel simplu si laptele. Puneti amestecul pe focul cel mai mic si fierbeti pana incepe sa miroase a cozonac cu mac, adica pana scade laptele aproape de tot, dar sa nu ardeti amestecul.
3. luati de pe foc si lasati sa se racoreasca. Adaugati apoi stafidele si mierea, si in final frisca (32% grasime sau daca gasiti mai mult, nebatuta).
4. Topiti 1 lingura unt in cratita in care ati fiert pastele. Adaugati amestecul de mac si infierbantati. Rasturnati pastele peste si continuati sa amestecati cu grija, sa nu le rupeti.
5. Turnati totul in platoul din care va veti servi prietenii, decorand cu stafide si frisca, batuta de data aceasta.

Simplu ca buna ziua!

A fost cineva prin Polonia? Noi nu...

9 comentarii: